"RESISTANCE"

ÎMPLINIREA TUTUROR SPAIMELOR

Cred că am mai spus-o cândva, şi dacă n-am spus-o… o repet: haosul total care domneşte în România ultimilor trei ani sub Băsescu – un cică preşedinte care, cum s-a văzut nu mai departe de aseară, se află într-o perpetuă stare de confuzie, încât poate vorbi despre o telegramă pe care pretinde că o are în faţă întrebându-se dacă există cu adevărat (?!); care iarăşi se dă neînfricat comandant de navă hotărât să nu renunţe la nicio zi de mandat, după ce acum vreo lună-două ameninţa cu demisia; care după ce s-a aflat, până relativ de curând, în relaţii cât de cât civilizate cu Regele Mihai, i-a căşunat subit pe ce i se pare lui că a făcut şi nu trebuia să facă sau n-a făcut şi ar fi trebuit să facă acesta cu mai bine de şase decenii în urmă, numai pentru că, probabil, între timp tocmai a terminat de citit cine ştie ce broşură plină de inepţii; care era gata să ne vâre într-un conflict militar cu Rusia şi deja ne-a vârât într-unul diplomatic şi economic cu ţări importante din Europa, care nici nu mai vor să audă de noi prin Schengen şi care dacă ar avea la-ndemână instrumentele necesare ne-ar, vorba lui Vanghelie, “ejacula” urgent şi din UE etc., etc. –, babilonia asta, aşadar, este exact situaţia în care ne temeam cu toţii, în anul 2000, că am putea ajunge în cazul în care alegerile prezidenţiale ar fi fost câştigate nu de Ion Iliescu – cu care chiar mulţi dintre cei care nu-l înghiţiseră niciodată până atunci şi nu l-au înghiţit nici de atunci înainte s-au şi grăbit să voteze din disperare –, ci de Vadim Tudor. Cu menţiunea că, prin comparaţie cu Băsescu, acesta din urmă pare acum să fie cu medicaţia la zi.

REPREZENTATIVITATE

Nu ştiu dacă în Parlamentul României, ca organ chipurile reprezentativ al întregului popor, chiar sunt reprezentaţi şi cei mai străluciţi cetăţeni ai naţiunii (aş înclina să cred că nu!), însă cu certitudine sunt reprezentaţi cei mai stupizi, dovadă felul în care au justificat o seamă de senatori şi deputaţi pedelişti refuzul de a-l invita pe Regele Mihai să se adreseze plenului reunit, şi anume că, Majestatea Sa fiind, cum ar veni, monarhist, ar face mai bine să vorbească la Academie sau la Ateneu, pentru ca nu cumva să întineze nobilele idealuri cică republicane ale neamului şi să ştirbească naibii şi-aşa jalnicul prestigiu al Parlamentului, care în cele mai bune momente ale lui s-a bucurat de o încredere din partea populaţiei mai scăzută decât a avut Monarhia în momentele ei cele mai rele. Adică exact argumentul pe care l-am auzit de la doi eterni reprezentanţi ai societăţii civile (care pariez că pot fi văzuţi la una din televiziunile de ştiri dacă nu chiar în clipa lecturării acestor rânduri, oricând s-ar petrece ea, inclusiv în miez de noapte sau zori de zi, cu siguranţă în decurs de foarte puţine ore sau chiar minute!), Monica Tatoiu şi Răzvan Theodorescu, de obicei aflaţi pe poziţii diametral opuse, dar re-uniţi acum în cugetul şi-n simţirile de sorginte fesenisto-comunistă de pe la începuturile anilor '90.

TOT CE TREBUIE SĂ ŞTIŢI DESPRE NICU, NICOLAE ŞI ELENA CEAUŞESCU!

Sunt morţi!!!

DEMITERI DE SUCCES

Cu toate că, nu de azi de ieri, ci încă de la, ca să spun aşa, prima lui înfiinţare, în 1990, sunt un antipatizant declarat, înverşunat şi, foarte probabil, perpetuu a tot ce înseamnă actualul principal partid de guvernământ, trebuie să recunosc că vineri, nimerind pe unul din posturile de ştiri în plin breaking-news dedicat demiterii lui Sebastian Lăzăroiu după nici patru luni de mandat, am avut, preţ de câteva secunde bune, un sentiment de aproape apreciere pentru oricine s-ar fi aflat la originea ei, inclusiv, dacă el o fi fost, Emil Boc, chestie care, imediat după aceea, m-a înspăimântat cu adevărat, fiindcă mi-am dat seama cât de uşor se poate schimba percepţia publică despre un cabinet corupt, incompetent şi criminal, cum este cel în funcţie: cu câteva luni înainte de alegeri sunt puşi în fruntea unor ministere, de preferat importante, câţiva caraghioşi de-ăştia, care chiar dacă, indiferent de prestaţie, nu au cum să atingă culmile de penibil stabilite de Lăzăroiu, pot măcar să încerce, după care, la momentul oportun, pe rând sau, şi mai bine, în bloc, sunt daţi afară cu ample şuturi în cur printr-o “remaniere de substanţă” şi înlocuiţi, nici măcar cu vreunii mai breji, ci doar necunoscuţi. Iar dacă stau să mă gândesc bine, de prima parte a operaţiunii nici nu mai e nevoie, findcă cei aflaţi deja în funcţii sunt pe deplin corespunzători.

"BLACK RAVENS CRY"

“ADEVĂRATA OPOZIŢIE”

Botezate de unii analişti – în semn de îngrijorare sau, după caz, dispreţ faţă de USL – “adevărata opoziţie din România”, principalele televiziuni de ştiri se întrec mai nou în subiecte mondene având în prim-plan tot felul de personaje bizare, dacă nu de-a dreptul sordide, care fie se căsătoresc cu mare pompă, fie divorţează cu şi mai mare scandal, fie şi una şi alta, într-o succesiune aleatorie. Asta, desigur, în momentele când aceleaşi televiziuni nu-i dezgroapă, la propriu şi la figurat, pe Ceauşeştii răposaţi sau nu.

Aseară, de pildă, l-am văzut la Antena 3 pe Crin Antonescu înghesuit într-un sfert de ecran – pe restul tronând o poză cu Valentin Ceauşescu, următorul “invitat” –, în timp ce deontologul moderator Gâdea stătea ca pe ghimpi, iritat că liderul PNL se lungeşte la vorbă, stricându-i iarăşi fabulosul rating de 1-1,5, cu vârfuri de 2, atacat de un alt mare profesionist de televiziune, Striblea de la Realitatea TV, care tocmai îl uşuia pe celălalt lider totuşi marcant al opoziţiei, Victor Ponta, nerăbdător să-l aducă în studio pe… “iubitul Zoei Ceauşescu”, recte Petru Popescu, care presupun că e foarte încântat să intre în conştiinţa publică şi ulterior în posteritate sub titulatura aceasta în locul celei de simplu scriitor de succes.

În aceste condiţii, parcă vorbele de ocară aruncate de-a lungul timpului de Traian Băsescu la adresa “televiziunilor mogulilor” chiar încep să mi se pară blânde! Asta ca să nu mai spun că nu m-ar mira deloc ca el însuşi să le “reevalueze”, câtă vreme îşi văd de noua lor treabă, lăsându-l să-şi vadă liniştit de furtişaguri şi ticăloşii dimpreună cu guvernul pe care-l păstoreşte…

GENII SAU TÂMPIŢI?

Mă gândeam ieri, apropo de începerea noului an şcolar, dar şi de recenta sesiune de bacalaureat, cum, în România, practic fiecare din miniştrii Educaţiei care s-au succedat în ultimele două decenii a simţit nevoia să schimbe, după cum l-a tăiat capul (şi l-a tăiat, în primul rând, altfel decât pe predecesor!), sistemul de învăţământ dinainte de ’89, care, în paranteză fie spus, prin comparaţie cu ce a urmat, mie unuia începe să mi se pară tot mai coerent şi mai raţional.

Paradoxul este că toţi aceşti reformatori închipuiţi – poate, într-o oarecare măsură, cu sinistra excepţie a lui Funeriu, care e şi mai rău! – au fost educaţi fix în acel sistem pe care le-a căşunat. Cu alte cuvinte, ideea creaţă de la care au pornit pare să fi fost următoarea: “pe vremea comunismului, sistemul şcolar era foarte prost, scotea numai tâmpiţi, analfabeţi şi aşa mai departe, cu excepţia MEA, care am ieşit un geniu numai bun să-l reformez din temelii”! Cu siguranţă că pe undeva se înşală…

1000+...

Nu ştiu dacă electoratul din România este chiar atât de stupid pe cât pare să se fi dovedit de nenumărate ori în ultimii douăzeci de ani. Ştiu însă cu siguranţă cât de prost făcut grămadă îl cred pedeliştii, de vreme ce speră să-şi ascundă urmele celor deocamdată doar 1000 de zile lungi de guvernare catastrofală schimbându-şi numai culoarea şi, cel mult, numele partidului! (Nu că n-ar putea să fie suficient…)

"FIGHTING THE DARKNESS"

IMNURI, ŢIGANI, MANELE...

Întreaga nebunie declanşată ieri, nu atât de stâlcirea imnului de către Pavel Pavel (din lipsă de spaţiu şi pentru o mai fluentă lectură am înlocuit prenumele Marcel, ceva mai lung şi mai greu de pronunţat), cât de amenda pe care i-a aplicat-o Prefectura pentru asta, putea fi uşor evitată, dacă interpretul ar fi admis că pur şi simplu s-a încurcat, fie din cauza emoţiilor, fie din ignoranţă, ceea ce personal chiar cred că s-a întâmplat (caz în care de râs ar fi fost mai degrabă o lege care penalizează falsetele şi bâlbâielile muzicienilor!), în loc să vină, de-a lungul zilei, cu tot felul de explicaţii, care mai de care mai penibile, bazate pe gândirea lui profundă: că s-a gândit el că numele de Traian putea fi interpretat politic (negândindu-se în schimb că abia omiterea lui se va interpreta astfel!); că s-a gândit el la public, care n-ar fi ştiut decât prima strofă a imnului; că s-a gândit el că versurile primei strofe sună mai mobilizator pentru echipa României; că s-a gândit el că aceleaşi versuri îi vor descuraja pe francezi; că s-a gândit el că înlocuirea unor versuri cu altele, la fel de lungi, ar duce totuşi la scurtarea duratei de interpretare (?!) etc. “Recunoscând” premeditarea, amenda e până la urmă meritată.

În ceea ce-i priveşte pe cei care de-a lungul zilei au minimizat incidentul, aş vrea să-i aud comentând cu aceeaşi seninătate şi după ce la vreun mare eveniment sportiv internaţional, cum ar fi Olimpiada de anul viitor de la Londra, imnul României ar fi masacrat, într-o interpretare vocală, poate nu chiar pe un text de genul “Trezeşte-te, române, din somnul de beţie…”, dar începându-se, hodoronc-tronc, cu strofa a treia (aia cu “Priviţi, măreţe umbre…”), din tot felul de motive, fie şi mai puţin imbecile decât cele invocate, tot ieri, de cel mai mediatizat ţigan rrom al ţării, Mădălin Voicu, care, într-o emisiune televizată, califica versurile primeia drept “inepte” (şi în multe alte feluri, chiar şi mai jignitoare), fiindcă “ce e aia deşteaptă-te…?”, “cum adică somnul cel de moarte?”, “cine sunt azi barbarii de tirani?”…


P.S. A nu se confunda (cum au făcut mulţi) momentele oficiale de intonare a imnului, când trebuie respectat întocmai, cu diverse manifestări artistice, în care poate fi, de pildă, reorchestrat (inclusiv pe ritmuri de prost-gust, gen manea, asta e!) sau, de ce nu?, chiar parodiat…

NE-AM LINIŞTIT DE TOT!

…Că altfel, eu unul o făcusem de la primul meci din actuala campanie. Sigur, şi altădată, cu două etape înainte de încheierea preliminariilor ne cam linişteam, dar în sensul diametral opus, fiindcă eram deja calificaţi.

Dincolo de gazonul infect; de jocul până la urmă peste aşteptări al Naţionalei noastre (dar nici atât de entuziasmant şi promiţător cum dădea de înţeles Piţurcă, fapt ce mi-a adus aminte de meciul cu Olanda, din precedentul său mandat, în care şi lăsaţi de adversari tot nu ne-am încumetat să-i atacăm, deşi aveam nevoie de victorie, şi abia tipul ăsta de mentalitate insuflat de fostul selecţioner actual mă îngrijorează cu adevărat!); de (pentru mine, cel puţin) necunoscuţii Chiricheş şi Luchin, care au evoluat fără complexe şi pe care Piţurcă are de-acum aproape obligaţia să-i impună în procesul de “reconstrucţie” a echipei; de imnul pocit, parcă după chipul şi asemănarea lui, de Marcel Pavel – cel care azi-dimineaţă mai avea şi tupeul incredibil de a se răţoi aiurea la o jurnalistă de la Realitatea TV –; ceea ce m-a enervat cel mai rău ieri au fost extrem de multele comentarii, raportat la relativ puţinele pe care am avut răbdarea să le ascult, făcute, în special înainte de începerea partidei, de tot felul de experţi care îi regretau amarnic pe alde Mutu, Chivu, Tamaş şi Rădoi, cu care, chipurile, România ar fi putut înfrunta Franţa de la egal la egal!

Aş fi înţeles să-i regrete pe Hagi, Gică Popescu şi Dorinel Munteanu, dacă nu de-a dreptul pe Balaci sau Dobrin, iar eu chiar l-am regretat pe măcar tânărul Torje, suspendat, dar nu pe nişte unii, şi aşa cam trecuţi, cu care de vreo zece ani încoace (şi dacă nu-s chiar atâţia, oricum par douăzeci!) nu ne mai calificăm pe nicăieri şi cărora, în fond, le “datorăm” rezultatele ruşinoase din ultima vreme!

DON TRAIAN

În cartea “Stupul” de Camilo José Cela – autor spaniol laureat al Premiului Nobel – am întâlnit, la un moment dat, următoarea caracterizare făcută unuia dintre personaje: “Don Leonardo este destul de josnic ca să stârnească valuri de admiraţie printre imbecili.”

Din motive lesne de înţeles pentru toţi ceilalţi, gândul m-a dus instantaneu la Traian Băsescu şi admiratorii săi.

ÎNCĂ E BINE!

"DON'T SAY A WORD"

SCANDAL LA CAZINOU PE BANII ALTORA

Dincolo de oportunitatea cel puţin discutabilă a unei investiţii de 10 milioane de euro, în plină criză, într-un obiectiv care, şi dacă s-ar dovedi până la urmă rentabil, nu s-ar amortiza decât peste ani şi ani, după ce câteva promoţii de pensionari şi-ar da prematur obştescul sfârşit din cauza sărăciei şi a colapsului sistemului sanitar căruia cu siguranţă i-ar prinde bine banii ăştia, am senzaţia că mult trâmbiţata renovare a Cazinoului din Constanţa e un fel de capcană, cu lungă bătaie electorală, întinsă de Elena Udrea lui Radu Mazăre. De când a început să (se) vorbească despre ea, ministreasa nu face decât să-şi clameze aceeaşi generozitate pe banii noştri de care pomeneam şi zilele trecute, de fiecare dată însă neuitând să adauge, ca un fel de ameninţare către primarul Constanţei, că după ce va fi reparat, cu cazinoul nu trebuie să se întâmple nici aia, nici aia, nici ailaltă, adică nici să fie vândut, nici concesionat, nici transformat în mall, club de noapte, sediu de firme etc.

Recunosc că nu mă pricep la relaţiile astea alambicate dintre autorităţile centrale şi cele locale, dar dacă e aşa îngrijorată de ce se va întâmpla “după” cu cazinoul, n-ar fi mai înţelept din partea doamnei Udrea, fie să nu dea bani deloc, îndreptându-i spre chestii de care e mai sigură, fie să-i dea în nişte condiţii, cum ar veni contractuale, care să specifice limpede ce are de făcut primăria o dată (re)intrată în posesia lui? Cât de complicat poate să fie?!