Loading...
Bucureşti, România
E-mail: blogziar@yahoo.com

miercuri, 1 februarie 2012

FIGURI NOI

Chiar şi numai în principiu lăudabilă, îndârjirea cu care televiziunile de ştiri, în frunte cu Antena 3, scormonesc printre protestatarii din Piaţa Universităţii şi de aiurea în căutarea unor “figuri noi”, a unor “posibili lideri”, măcar de opinie sau ai societăţii civile, dacă nu şi politici, are în plus incontestabilul merit de a demonstra că, din nefericire, oricât de jalnici, învechiţi şi antipatici ar fi cei de-acum, sunt oricum de preferat.

Ultimul exemplu a fost cel de-aseară, de la “Sinteza zilei”, când un procuror prezentat drept “invitat special”, fiindcă se trezise să protesteze nu ştiu unde şi împotriva a nu ştia nici el ce, s-a dovedit a fi un fanatic religios cu ambiţii de poet şi toţi boii plecaţi de-acasă. Cu doar câteva ore înainte, tot la Antena 3, un tinerel venit chipurile tocmai de la Budapesta, unde studiază de cinci ani, ca să-şi strige năduful în gerul strămoşesc, se credea un fel de Dan Puric, căruia îi copiase frizura şi gesturile, folosind cuvinte pompoase, gen “democraţie deliberativă” sau “oligopol”, al căror sens nu-i era pe deplin lămurit nici lui, dar din care trebuia să reiasă că întreaga clasă politică românească actuală e naşpa de tot. Ce să mai spun de caricatura aia de locotenent – imitaţia mai dusă cu sorcova şi mai mică în grad a lui Mihai Lupoi, el însuşi un soldăţel de operetă proastă distribuit de ştim noi cine în spectacolul Revoluţiei din ’89 –, care amestecă vagi înclinaţii confuz-regaliste cu tembele, dar periculoase convingeri despre necesitatea unei dictaturi militare sau de cele două fete cucuiete de-acum câteva seri, selectate pentru apariţia în talk-show-uri pe criterii estetice (cel puţin una, că la ailaltă chestiunea e discutabilă), care după ce au vorbit în expresii preţioase ba de Roşia Montană, ba de faptul că “adevărata democraţie se învaţă în stradă” au ajuns tot la povestea cu “toţi politicienii sunt la fel”?

Sigur, nu neapărat ca să mă laud, dar trebuie să spun că în fiecare din cazurile respective eu m-am lămurit cam ce le poate pielea protagoniştilor după primele cel mult treizeci de secunde în care i-am auzit glăsuind, amuzându-mă apoi amar să văd cum debordantul entuziasm iniţial al celor care i-au promovat se preschimbă în furie şi silă. Mă întreb dacă măcar le-au făcut rating.

Niciun comentariu: