Loading...
Bucureşti, România
E-mail: blogziar@yahoo.com

joi, 4 octombrie 2012

DINTRE SUTE DE CANALE…

Nu ştiu alţii, dar cu siguranţă cititorul meu fidel a remarcat că de o bucăţică de vreme n-am mai scris nimic despre politică. Motivul e simplu: fără să-mi fi propus în mod special – ba chiar, în ultimele zile, făcând eforturi, deocamdată destul de timide şi cu desăvârşire zadarnice, să revin la (a)normal –, de mai bine de o lună, cam de când s-a terminat vârful nebuniei cu referendumul de demitere a laşului preşedinte al morţilor, pur şi simplu nu mai suport să văd, fie şi pentru câteva clipe, faţa vreunui politician, analist, jurnalist ş.a.m.d. Cum spun personajele de prin filmele americane, cu ocazia asta am aflat şi eu cum trăieşte celalată jumătate a poporului (vorba vine, cred că bate spre 90%!), aia care nu urmăreşte ştirile şi nu se uită la talk-show-uri.

Uşor paradoxal, în urma acestui – să zicem – experiment, n-am citit nici mai multe cărţi, n-am vizitat nici mai multe muzee, n-am fost nici la mai multe concerte de muzică clasică sau spectacole de operă, ba nici măcar n-am văzut mai mult sport la televizor! Cu toate astea – şi aici voiam să ajung – într-una din zile, cuprins de un soi de plictiseală soră cu somnul şi verişoară cu moartea, m-am pomenit că am chef să văd ceva pe History Channel. În timp ce butonam de zor ca să descopăr în ce cotlon al grilei aruncasem programul, mă simţeam atât de avid de un strop de istorie, încât nici nu conta ce emisiune se va nimeri: despre Imperiul Roman, despre cel Otoman, despre Egiptul Antic, despre ostrogoţi, vizigoţi, daci, incaşi, chinezi, Paleolitic, Evul Mediu, Renaştere, ba chiar şi despre Al Doilea Război Mondial, pentru care, cel puţin pe vremea când mă mai uitam şi eu cu regularitate, posturile educaţionale făcuseră o adevărată fixaţie.

O baftă care în general nu mă caracterizează a făcut să comut nu în mijlocul unui documentar, pe care să regret că nu-l văzusem de la capăt, ci chiar în clipa când începea unul. Atât doar că era despre… crocodili. Nu, nu despre istoria crocodilului – cum a apărut el pe pământ sau ceva – ci, mai precis, despre un vânător de crocodili. Adică despre un nene care se ocupă cu uciderea crocodililor. În cele câteva minute cât – mai degrabă paralizat de uimire şi incapabil să mânuiesc telecomanda – m-am uitat, am înţeles că nu trata nici măcar ISTORIA personală a individului, care individ nici nu era vreun vestit ISTORIC pasionat (şi) de căsăpirea crocodililor. Pesemne că la History s-au epuizat deja mileniile de istorie în anii în care eu mă uitam (doar) la televiziunile de ştiri, aşa că acum s-a trecut la o altă obsesie a posturilor educaţionale din vremea când eram eu (mai) tânăr şi Steve Irwin încă în viaţă. Urmează rechinii.

După ce mi-am mai venit în fire şi, străfulgerat de un gând, chiar am verificat din nou, constatând că într-adevăr nu sunt nici pe National Geographic, nici pe varianta lui Wild, nici pe Viasat Nature, nici pe Animal Planet şi nici pe vreun (alt gen de) Discovery “generalist”, am reînceput să butonez, oprindu-mă, tot pentru câteva clipe, chiar pe National Geographic, unde, în mod ironic, tocmai se difuza un documentar despre… (istoria) Google.

Ca să nu ajung să aud voci şi să-mi imaginez că e cineva care-şi bate joc de mine, am preferat să comut (înapoi) pe Eurosport.

Niciun comentariu: