Loading...
Bucureşti, România
E-mail: blogziar@yahoo.com

marți, 23 octombrie 2012

ŞI VA FI CUM A MAI FOST

Nu chiar pentru multă, dar pentru ceva vreme după ce mi-a ajuns la urechile ochilor – prin intermediul unei postări de pe Facebook sau ceva, fiindcă tot nu urmăresc posturile de ştiri – că Gigi Becali se aliază cu... sau de-a dreptul se înscrie în PNL, am crezut că e pur şi simplu o glumă (la drept vorbind, bună) sau un zvon pe cât de răutăcios pe atât de nefondat (adică în adevăratul sens al cuvântului) lansat de undeva dinspre partea cea mai întunecată a forţelor băsiste. După care, când m-am convins că e o ştire adevărată (aşadar, tot în adevăratul sens al cuvântului), principala mea nedumerire a fost de ce s-au jenat peneliştii (că “liberali” îmi vine tot mai greu să le spun) să-l ia pe individ cu tot cu partid – respectiv încă vreo câteva mii de cetăţeni-suporteri ai Stelei mai degrabă confuzi decât (la fel de) mizerabili – într-o vagă alianţă de conjunctură şi au preferat să-l facă pe mârlan membru PNL cu acte în regulă. În fine.

Pe de altă parte, trecând peste elementele bizare şi mai degrabă dăunătoare (pentru mine însumi) ale personalităţii mele, cum ar fi o oarecare doză de idealism (alţii i-ar spune naivitate), şi făcând apel la toate resursele raţionale de care dispun în a înţelege aspectele pragmatice ale lumii (politice) înconjurătoare, pot să pricep că în USL e nevoie de banii grămadă pe care îi aduc personajele ca Becali, de influenţa politică sau de geniul organizator al unora ca Sorin Frunzăverde, madam Plăcintă şi cine o mai fi venit (din PD-L) în săptălunile astea de când nu mai sunt eu la curent, precum şi, eventual, de procentele electorale pe care le aduc cu toţii, admiţând fără nicio reţinere că pot fi mai numeroase decât cele care se pierd cu de-alde ăştia ca mine, scârbiţi de ce se întâmplă şi hotărâţi să nu (mai) iasă la vot. În schimb, tot la capitolul pragmatism, mă întreb dacă useliştii sunt conştienţi că dihăniile astea, o dată intrate în Parlament pe listele Uniunii, vor fi dispuse la (o nouă) trădare o dată cu primul semn că lucrurile nu stau aşa cum şi-au făcut ele socotelile.

Concret: să spunem că USL, graţie acestor personaje charismatice (?!), va ajunge într-adevăr să obţină în noiembrie un neverosimil procent de 65% din locurile din Parlament, numai că laşul preşedinte al morţilor se va opune cu îndârjire să-l desemneze pe Ponta sau pe oricare alt uselist drept premier, invocând (aiurea, ca de obicei) cine ştie ce articol din Constituţie sau pur şi simplu pişându-se pe ea. Şi îl va pune premier, să zicem, pe Răzvan Ungureanu. Păi, nu e limpede că, a doua zi după un asemenea episod, 65-ul ăla la sută va deveni vreo 44?! Pe ce mă bazez? Pe ce s-a întâmplat nu mai departe de acum doi-trei ani, când a apărut UNPR.

Şi, apropo de UNPR, zilele trecute, într-un alt scurt moment (de rătăcire) în care am nimerit pe Antena 3, l-am auzit pe un prestigios analist (militar?) explicând cu patos că – aşa răi cum îi socotim noi, naivii – uneperiştii lui Oprea şi Onţanu sunt cei care au făcut posibilă căderea lui Boc/Ungureanu cu câteva luni înainte de termen, prin luna mai, şi prin urmare e cât se poate de normal să binemerite de la patrie şi să se regăsească la loc de cinste pe listele USL. Ce pare să fi uitat dumnealui e că tot “datorită” acelor lichele – care au dezertat (deja o dată) de la PSD şi PNL (cum ar veni, actualul USL) – ne-am pricopsit cu Boc şi Ungureanu. Asta e ca şi cum i-am ridica statuie vreunui Hitler că a capitulat şi a pus capăt unui război lung şi sângeros… pe care tot el l-a declanşat! C-aşa-i românul: cu mintea scurtă (şi proastă).

Niciun comentariu: