Loading...
Bucureşti, România
E-mail: blogziar@yahoo.com

joi, 28 februarie 2013

NEFERICITA CONDIŢIE A IUBITORULUI DE FILM FRANCEZ

Uluitor cât de mulţi dobitoci se pot afla printre foarte puţinii mei cititori! Presupun însă că e şi asta o imagine destul de fidelă, chiar dacă la scară redusă, a societăţii (româneşti) contemporane.

Aşa de pildă, am unul, nici nu-mi dau seama cât de fidel, pentru că se manifestă, cu vehementă dezaprobare, dar niciun argument, oricât de firav, semnându-se cutezător şi neaoş “Haules Baules”, doar atunci când scriu (de rău) despre filmele franţuzeşti şi, oarecum tangenţial, mărturisesc că, în schimb, sunt în general un fan al celor americane, în care, printre altele, se mai şi întâmplă câte ceva. Acum, fireşte, chiar nu sunt genul de om care să facă ceva în (ceea ce priveşte) gusturile semenilor, însă ultimul e-mail al individului mi-a prilejuit un minut întreg de reflecţie, din preţiosul meu timp, asupra nefericitei condiţii a iubitorului de film francez (de artă?). Şi când spun “francez”, vreau de fapt să spun european sau în orice caz non-american.

Dincolo de faptul că mi se pare un soi de paradox ca un cinefil – care se presupune că a văzut la viaţa lui nenumărate pelicule (proaste) – să ajungă să prefere un… să-i spunem “gen” de o – fatalmente – atât de mică întindere, mă întreb cum îşi poate el ostoi nemărginita sete de artă şi cultură cinematografică “autentică”, văzând de-a lungul unui an doar două, trei… hai, fie şi zeci de filme non-americane găsite pe te miri unde, fiindcă pentru cele ajunse în cinematografele autohtone, la televizor sau pe DVD-urile din comerţ cred că-i ajung degetele de la o mână să le numere.

Bun, poate că omul nu face de dimineaţă până seară decât să caute pe internet ultimele mega-producţii din Franţa, Spania, Rusia, Polonia, Germania, Chile, Indonezia ş.a.m.d., pe care milioanele de amatori ca şi el din întreaga lume le încarcă, mai mult sau mai puţin (i)legal, pe site-urile de profil. În plus, şi-a dezvoltat o vastă reţea de prieteni prin ţările amintite, astfel încât primeşte prin poştă toate noile apariţii pe DVD sau Blu-ray. În regulă, dar – ca unul care văd 10-15 filme pe săptămână (nu spun că aş fi normal la cap, dar vorbesc aici numai despre împătimiţi) – tot mi se pare cam puţin. Sau te pomeneşti că, în lipsă de material, se vede silit să mai înghită şi un număr proporţional de – nu-i aşa? – “porcării de-alea americane”, care – măcar aici cred că putem cădea cu toţii de acord – se găsesc pretutindeni din belşug.

Sigur, sunt primul care să admit că “-filia” nu e definită neapărat prin cantitate, dar, pe de altă parte, nici nu te poţi numi cu adevărat, de pildă, “pasionat de lectură”, dacă citeşti o carte (indiferent cât de bună sau proastă) la doi ani.

4 comentarii:

Anonim spunea...

Cand ai dreptate, nu pot sa te contrazic. Imi cer scuze daca ti s-a parut ca am fost cam dur in ultimul mesaj. In continuare consider totusi cinematografia franceza mult peste cea americana, chiar daca nu ma pricep sa si argumentez. Oricum nu o sa te mai deranjez cu prezenta mea printre putinii tai cititori asa ca poate iti va scade raportul dobitocilor printre ei. Haules baules.

e-Xtrema spunea...

@ Haules baules

Mă bucur că am ajuns la aceeaşi concluzie… în privinţa ta.

Dreamboy spunea...

Eu am renuntat sa-i mai bag in seama pe toti dobitocii. Nu merita. Exact asta isi doresc, sa te enerveze, fiindca de altceva nu sunt capabili. Ca de-aia le si zice dobitoci.

e-Xtrema spunea...

@ Dreamboy
O atitudine înţeleaptă din partea ta. O să încerc să mi-o însuşesc şi eu.