Loading...
Bucureşti, România
E-mail: blogziar@yahoo.com

miercuri, 15 octombrie 2014

O DESPĂRȚIRE

După o serie parcă interminabilă de sezoane încununate cu titluri de campion mondial (nemeritate), dar şi unul mai conform cu adevărata lui (lipsă de) valoare, în care va ocupa un loc în afara podiumului şi la zeci bune de puncte în urma noului său coechipier, Daniel Ricciardo, pilotul de Formula 1 Sebastian Vettel şi-a anunţat plecarea, din proprie iniţiativă, de la echipa care l-a consacrat, Red Bull Racing-Renault. Evenimentul, alminteri lipsit de mare interes pentru mine, mai ales dacă se duce la ceilalţi antipatici, de la Ferrari, denotă, din punctul meu de vedere, pe de-o parte, o (crasă) lipsă de caracter a germanului, dar, pe de alta, o vie inteligenţă şi capacitatea de a-şi evalua şi recunoaşte just (chiar dacă nu şi deschis) propria mediocritate.

Astfel, pe lângă faptul că, iată!, în chiar primul an când echipa care l-a făcut, practic din nimic şi aproape contra naturii, multiplu campion mondial, nu se mai află la cel mai înalt nivel, cu două clase peste concurenţă, ca în anii precedenţi, individul dă bir cu fugiţii, refuzând să aibă răbdare poate încă un sezon sau două, până când motoristul Renault va dibui şi el cheia succesului celor de la Mercedes, dar mai are şi neobrăzarea ca, pe final (prematur) de contract, să ignore adesea ordinele de echipă menite să-i confere o şansă în plus pentru obţinerea unor rezultate importante coechipierului său, care l-a dominat copios întregul sezon, şi asta cu toate că – nota bene! – Vettel însuşi îi datorează enorm fostului coleg, pe cât de (sub)mediocrul (şi el), pe atât de docilul Mark Webber, care şi-a sacrificat complet ultimii ani de prezenţă în F1 lăsându-se depăşit ori de câte ori i se cerea, numai pentru ca neamţul să ajungă în fruntea ierarhiei şi deţinător a nenumărate recorduri.

În acelaşi timp însă, mutarea anunţată denotă, cum spuneam, un, de data asta, meritoriu simţ deosebit al ridicolului şi al aprecierii propriei lipse de valoare, Vettel înţelegând foarte bine că, atâta vreme cât la Red Bull – chiar şi în cazul unui reviriment spectaculos al grupării austriece în anii următori – va rămâne coleg cu Ricciardo, nu poate decât să se facă de râs şi să demonstreze, fără putinţă de tăgadă, întregii lumi că toată cariera sa, cel puţin de până acum, n-a fost decât un balon de săpun, bazat(ă) pe un monopost cu mult peste cele ale competitorilor la vremea respectivă. Incontestabila superioritate a lui Ricciardo de anul acesta (când, la drept vorbind, maşina nu e nici pe departe cea mai proastă din campionat, ci, dimpotrivă, ocupă, chiar detaşat, locul doi, după Mercedes!) nu poate fi explicată prin nimic altceva decât prin enorma diferenţă de talent dintre campionul încă en titre şi tânărul australian, debutant în cadrul echipei, astfel încât germanului nu-i rămâne decât să spere că în altă parte, unde va da, poate (deşi eu n-aş paria!), peste un coechipier mai puţin valoros, se poate “reafirma”, fie şi cu riscul de a obţine, în absolut, rezultate încă şi mai slabe decât în acest sezon. Un (foarte modest) loc, să zicem, 10 în clasamentul general, dar peste colegul de echipă, probabil că i se pare (şi, cinstit vorbind, pe undeva chiar este) mai onorabil decât un (doar modest) loc 5, 6 sau chiar 4, cum încă îi stă la-ndemână în această ediţie, dar la zeci de puncte în urma coechipierului.

Din fericire pentru Vettel (şi din păcate pentru istoria competiţiei), titlurile mondiale nu i se pot lua înapoi, iar peste ani şi ani nimeni nu-şi va mai aminti cum le-a obţinut.

Niciun comentariu: