Loading...
Bucureşti, România
E-mail: blogziar@yahoo.com

sâmbătă, 18 octombrie 2014

O STENOGRAMĂ CU BIPURI

Slavă Domnului, în sfârşit e oficial: antrenorul echipei naţionale de fotbal, Victor Piţurcă, a plecat învârtindu-se (de foarte mulţi bani) spre ţările arabe calde!

Pentru cei care încă n-au înţeles ce s-a întâmplat exact şi bat în continuare mărunt din buze, minunându-se cum de a putut-o face liniştit, fără să achite niciun sfanţ găurit despăgubire către FRF din cei vreun milion şi jumătate de euro prevăzuţi pentru “denunţarea unilaterală a contractului”, voi reda stenograma unui dialog imaginar, surprins de reportofoanele unor ziarişti fictivi foarte incisivi, între două personaje ce ar putea să şi existe, dacă n-ar fi pe de-a-ntregul scornite:


“Preşedintele: Nea Puţi, nu se poate să pleci aşa, pur şi simplu. Există un contract ferm, nişte clauze…

Antrenorul (întrerupându-l, mai degrabă amuzat): Mă bip pe tine şi pe contractul tău, cu clauze cu tot! Zi mersi că scapi dracului de mine.

Preşedintele (ferm): Păi să fii sigur că zic, da’ banii trebuie să-i dai: 1,4 milioane. Mărunţiş, faţă de ce-ţi dau arabii.

Antrenorul: Du-te, băi, Buridane, în bipul meu de-aici! O să vezi banii ăia fix a doua zi după ce-ţi vezi ceafa. Tu crezi că degeaba mi-a mers mie buhul de barbugiu ordinar de talie mondială? Păi eu halesc pe nerăsuflate câte trei spilcuiţi de-ăştia ca tine numai la micul dejun.

Preşedintele: Domnule nea Puţi, vă rog să ne păstrăm în limitele bunei-cuviinţe! Să respectăm cei patru ani de-acasă pe care-i avem amândoi (împreună – n.r.). Vă atrag atenţia că dacă nu vă veţi îndeplini condiţiile contractuale, va trebui să suportaţi consecinţele unui proces civil şi, ca atare, rigorile legii. Avocaţii Federaţiei deja…

Antrenorul: Mă bip şi pe avocaţii tăi, Buridane. Hai să nu te mai ţin în tensiune atâta şi să te luminez, că tare tânăr şi prost, ca să nu zic naiv, mai eşti. Uite cum stă de fapt treburile. Dacă nu-mi dai drumul moca, tu cu tot Comitetul ăla Executiv sau ce papagali trebuie să te faci că mai convoci, foarte bine, rămân, că n-am încotro, da’ uită-te bine pe clasamentul grupei preliminare pentru EURO. Îl vezi? Ei bine, nu tre’ să-l ţii minte pe dinafară, că la fel o să arate şi la sfârşitul noii campanii de ratare a calificării. Ce-o să se schimbe o să fie doar numărul meciurilor jucate, care o să corespundă perfect cu cel al înfrângerilor, şi numărul golurilor primite. Punctele o să fie tot alea: 7. Acum, fă şi tu socotelile. Poa’ să ne şi ajungă, da’ nu prea cred.

Preşedintele (îngrijorat): Păi, nea Puţi, nu se poate… 

Antrenorul: Stai, Buridane, că n-am terminat. Zici că n-am cum, nu? Atunci să-ţi fac un desen. Fiindcă tot mă bip la creier toată presa că joc aşa şi pe dincolo, prea defensiv cică, prea bipul meu cum, mă apuc să schimb şi tactica, da’ şi, mai ales, lotu’. Că io zic că trebuie primenit, nu? Aşa c-o să m-apuc să convoc numai jucători de mare perspectivă, tineri de 17-18 ani de prin diviziile inferioare, de la Avântul Scormoneşti, Flacăra Videle şi Trăsnetul Coşcoveni. Un 0-4 acasă cu Feroe o să fie scor onorabil, uită-te la mine! Şi dacă nu vă convine, ce-o să-mi faceţi? Îmi luaţi hamsterul de la trotinetă. Da’ eu sper mai degrabă să mă demiteţi, că tare bine mi-ar prinde milionul ăla jumate de parai despăgubire, dacă tot pierd oferta de la arabi. M-ai înţeles acum? De-aia zic eu că e mai bine să ne despărţim pe cale amiabilă.”


După care Preşedintele apare în conferinţă de presă – mai întâi la stânga Antrenorului, apoi privindu-l bovin îndelung în timp ce acesta îi întoarce şi la propriu spatele – şi bâiguie ceva despre cum l-a lăsat să plece gratis pentru a nu se crea tensiuni în sânul echipei naţionale. Aha.

Dar mie tot mi-ar plăcea să se bage pe fir DNA-ul, măcar cât să-l facă pe Antrenor navetist de lux, pendulând între sediul instituţiei şi Arabia Saudită, dacă nu în calitate de învinuit, cel puţin de martor, că altfel nu cred să-i poată dibui cu ceva necurat, chiar şi dacă Preşedintele şi-o fi luat şi el partea.

În orice caz, toată povestea asta poate sta drept exemplu despre cum poţi să te bipi şi să te bipi pe orice contract de-ăsta “beton”.

Niciun comentariu: