DEJA (VU)!

E adevărat, calul de dar nu se caută la dinţi, şi, după ce mi-a trecut glonţul nu pe lângă, ci de-a dreptul PRIN ureche, încât, în disperare de cauză, deja convins că voi fi nevoit să urmăresc întregul sezon de Formula 1, cu antrenamente, calificări şi curse, plus competiţiile-suport (că mă cam uit la toate) pe cine ştie ce site-uri pirat sau, în cazul cel mai (ne)fericit, pe mult trâmbiţata, dar încă tot nelansata platformă F1TV (Pro), contra unei sume uşor împovărătoare la veniturile noastre [deşi aici se prea poate ca idiotul acela plătit cu (zeci de) mii de euro pe la televiziuni şi radiouri, căruia, de pildă, 5 euro pe lună pentru aplicaţia Spotify i se pare un mizilic, la fel ca nemţilor sau suedezilor, să mă contrazică (iarăşi) public pe Facebook], am apucat să mă abonez la un pachet suplimentar de la UPC, Panonia, conţinând un canal unguresc care achiziţionase drepturile de transmitere a competiţiei şi – cu toate că fusesem oarecum avertizat (nu de către cei de la UPC, desigur, ci de nişte binevoitori pe un forum) că, acestea fiind valabile doar pe teritoriul ţării vecine, emisia va fi codată – am nădăjduit, ca un naiv ce sunt, că, dacă plătesc carevasăzică în plus (de unde şi sintagma “pachet suplimentar” sau “opţional”), voi avea acces la tot conţinutul canalului respectiv, doar ca să mă conving că nici vorbă, ceea ce, desigur, m-a făcut să denunţ instantaneu micul contract la distanţă (prin telefon) adiţional, aşa încât, de bine, de rău, n-am fost păgubit decât cu vreo doi lei cincizeci de care am şi văzut, împreună cu soţia, o parte a unei competiţii de patinaj pe care Eurosportul nostru n-o transmitea (deşi avea dreptul) din cauza unor… reluări de la Olimpiada de iarnă încheiată de vreo lună (că şi ăia sunt bolnavi la cap!), aşadar, după toate astea, poate că ar trebui să fiu mai îngăduitor cu cei de la Digi Sport, care, în cam al doisprezecelea ceas şi jumătate, ratând primele sesiuni de antrenamente din Australia, la care m-am uitat într-adevăr pe nici nu vreau să-mi amintesc unde şi cum, s-au îndurat de puţinii abonaţi pasionaţi de aşa ceva şi au luat, împreună cu Telekom Sport, drepturile pentru România, doar pentru ca deja, încă de la cursa cu numărul doi, din Bahrain, să aibă probleme cu programările, deocamdată sărind, cu totul, emisiunea-prefaţă, “Grila de start”, din pricina unui meci de tenis din Cupa Davis care nu se mai termina, dracului, dar având, totuşi, norocul de a intra în emisie oarecum la timp pentru cursa propriu-zisă, doar fiindcă, din fericire, se încheiase pe alt canal unul de fotbal, iar cel de tenis s-a mutat, dracului, acolo, asta după ce, ca un făcut, cu numai o zi înainte, cei doi comentatori obişnuiţi iscaseră o entuziastă discuţie aprobatoare despre faptul că ora oficială de start a Marilor Premii a devenit, la iniţiativa noului proprietar american al competiţiei, “şi zece”, în loc de “fix”, astfel încât, ziceau ei, nu vor mai exista necazurile din trecut, când erau nevoiţi să intre cu mare întârziere, pe la “fără două minute”, având, chipurile, acum, timp berechet, inclusiv pentru calupurile publicitare şi pentru difuzarea evenimentelor premergătoare de pe circuit, iar eu mă amuzam lăuntric copios, imaginându-mi clipa în care vor realiza cât sunt de caraghioşi, când, într-adevăr, în loc să intre la “fără două minute”, o vor face la… “şi opt” din pricina cine ştie cărui meci de volei sau – aşa cum, iată, avea să se întâmple chiar mai curând decât aş fi crezut şi eu, încă a doua zi! – tenis, care oricum n-au durate precise de desfăşurare, cu atât mai mult cu cât “găselniţa” nu e cine ştie ce noutate, ea fiind aplicată de multă vreme la meciurile de fotbal din Europa League, care încep la “şi cinci”, fără vreun beneficiu deosebit pentru telespectatori, iar dacă va fi şi la cele din campionatul intern, de pildă din liga a doua, acestea vor întârzia exact cât să intre (tot) peste Formula 1, ca şi până acum.

Toată treaba asta (mare) din urmă e ca şi cum aş spune eu că o astfel de schimbare-amânare îmi oferă mai mult răgaz să mă duc la budă înaintea startului, pentru tradiţionalul pipi mic, de siguranţă, pe sistemul “îmi vine, nu-mi vine, tre’ să fac, să nu mă apuce în miezul acţiunii”, că-s genul care se emoţionează fleaşcă la competiţiile sportive tensionate. Aiurea, tot cam prin turul de formare ajung să trag apa.