Loading...
Bucureşti, România
E-mail: blogziar@yahoo.com

joi, 7 iunie 2018

100%!

La scorul de 0-4 în meciul dintre Simona Halep şi Angelique Kerber, din sferturile de finală ale turneului de la Roland-Garros, sentimentele mele erau amestecate: pe de-o parte, mă liniştisem subit, împăcându-mă chiar şi cu gândul unei eliminări nu doar premature în raport cu aşteptările ei şi ale fanilor, printre care mă număr, de a triumfa, în sfârşit, într-un turneu de Mare Şlem, ci şi ruşinoasă a Simonei, astfel încât nu aveam de ce să nu mă uit în continuare, măcar cu coada ochiului, după ce oricum pusesem din start partida pe televizorul mai prost pentru a o putea vedea în toată splendoarea ei (din păcate cam fulgurantă de data asta) pe Maria Sharapova la cel mai Ultra HD, dar, pe de altă parte, nu mi-am pierdut cu totul nădejdea într-un deznodământ fericit, fiind deja obişnuit cu tradiţionalele începuturi de meci slabe spre catastrofale ale româncei, cu menţiunea că, acum, perfect (ne)firescul 0-2 a fost efectiv dublat din pricina faptului că organizatorii turneului, consecvenţi în a face tot ce le stă în putinţă ca să scape cât mai curând de ea, neîmpăcaţi, pesemne, cu ideea că liderul mondial WTA şi, implicit, principala favorită e o fată doar talentată, fără calităţi de fotomodel aducător de audienţe record şi spectatori cu duiumul, după ce la un moment dat au alungat-o inclusiv pe unul din terenurile adiacente, Numărul 18, au programat-o, în premieră pentru ea, pe arena secundă, Suzanne Lenglen, unde adversara sa tocmai jucase în turul precedent cu Caroline Garcia. [Iar după ce, cu preţul celor patru ghemuri (pierdute) de acomodare, s-a obişnuit şi cu acesta, în semifinale se întoarce pe arena centrală,  Philippe Chatrier, unde noua ei oponentă, Garbiñe Muguruza, s-a antrenat de minune cu Sharapova în sferturi!]

În mod oarecum paradoxal, momentul (partidei) care a pus capăt răbdării mele, astfel încât, până la urmă, cum şi meciul Sharapovei se încheiase (nefericit pentru mine), tot am stins televizo…arele, s-a petrecut (abia) în setul al doilea (deci nici măcar după pierderea la tiebreak a primului, în urma unei noi serii de greşeli neforţate), la 3-1, când, pe un trend perfect favorabil, cu o Kerber parcă deja obosită şi care afişa (la drept vorbind încă din start şi chiar la 4-0 pentru ea) o mină ce trăda faptul că nu crede nicio clipă în victorie (şi probabil că n-ar fi crezut nici dacă întâmplător ar fi obţinut-o), Simona a avut mai întâi, în aceeaşi fază, două dintre execuţiile ei penibile, despre care am scris încă de pe la începuturile ascensiunii sale în tenisul mare că, din păcate, nu va reuşi să şi le corijeze până la sfârşitul carierei, şi anume un smeci comod, de la un metru de fileu, după ce avusese tot timpul din lume să-şi ajusteze poziţia şi să-şi aleagă “ţinta”, trimis însă fix în colţul îndepărtat al terenului unde Kerber aştepta… următorul punct, dar a reuşit să returneze anemic, numai că, acum de la deja doar jumătate de metru, a noastră a (ne)reuşit genul acela de lovitură care parcă sfidează legile fizicii, trimiţând voleul nu în tribune, cum s-ar mai putea întâmpla, la o adică, dacă nimereşte (cu) rama, ci direct în plasă, după care, cred că în acelaşi ghem (lung), pe o (altă) minge uşoară de la Kerber, venită însă cam jos, Simona a lovit, pe rever, cu mişcarea aceea cu care arunci zăpada cu lopata, dând, desigur, (tot) în fileu, în loc să salte mingea peste el cu un “slice”, ceea ce m-a făcut să-mi amintesc deodată, cu furie, în timp ce, aşa cum am amintit, închideam televizoarele, de toţi comentatorii aceia stupizi (de la Eurosport) care, în lipsă de altă caracterizare, mai inteligentă şi mai corectă, a Simonei, o numesc “o jucătoare completă”, când, cu toată dragostea ce i-o port şi în ciuda nenumăratelor ei calităţi, e, dimpotrivă, una dintre tenismenele cu cel mai sărac bagaj tehnic din primele poate o sută: fără “scurte”, fără veniri la fileu, fără “slice”, fără (cine ştie ce) “topspin”, fără serviciu (ʼl doi) “kick”…; doar câte o astfel de lovitură pe turneu (ca să nu zic sezon), mai degrabă din instinct, într-o situaţie limită, fără control, dar adesea ieşindu-i perfect, semn că n-ar fi chiar totul pierdut.

Una peste alta, pentru a trece de Muguruza în semifinala de azi (programată, şi ea, prin reaua-voinţă a organizatorilor, imediat după sfert, în timp ce americancele din semifinala... mai slabă au avut şansa de a păstra ritmul obişnuit, cu câte o zi de pauză între meciuri, plus că şi azi intră mai târziu pe teren!), Simona va trebui să joace spre sută la sută din potenţialul ei, nu pe la 75-80%, cum i-a fost suficient până acum, inclusiv cu Kerber. Asta dacă nu cumva are norocul ca şi spanioloaica să prindă una din zilele ei slabe, când se poate bate măr şi singură, ceea ce, fireşte, îi dorim cu toţii. Oricum, presupun că eu nu voi fi în stare să mă uit în direct.

Niciun comentariu: