SPORTU' ŞI MICROBISTU'

Ca un mare iubitor de sport ce sunt, deja celebrul discurs al preşedintelui Consiliului European, Donald Tusk – despre care, ca să fiu sincer, nici n-aş fi aflat dacă nu ar fi fost reprodus şi analizat pe larg tocmai pe canalele de specialitate, singurele pe care le mai urmăresc – mi-a produs o vie satisfacţie lăuntrică, referirile la alde Duckadam, Simona Halep şi Nadia Comăneci (dar, din păcate, nu şi la Ţiriac, Năstase sau Hagi!) dovedind, o dată în plus pentru totdeauna, aşa cum subliniau şi comentatorii... de fotbal, tenis şi handbal, că sportul este cu adevărat cel mai bun ambasador al nostru în lume.

Aş fi fost, însă, curios să aflu – iar de-acum chiar voi acorda o deosebită atenţie subiectului, începând chiar cu momentul încheierii mandatului României la conducerea rotativă a Consiliului UE – dacă atunci când a venit, respectiv va veni, de pildă, rândul Germaniei sau al Franţei, domnul Tusk sau, după caz, predecesorii ori succesorii lui au făcut sau vor face referiri la fel de ample (şi cam în detrimentul celor economice sau culturale) la, să zicem, Boris Becker, Franz Beckenbauer, Michael Schumacher, pe de-o parte, Michel Platini, Alain Prost, Renaud Lavillenie, pe de alta, ori la titlurile de campioane mondiale la fotbal obţinute de-a lungul timpului (şi mai recent decât performanţele lui Duckadam şi Nadia) de către echipele reprezentative ale ambelor. Sau în cazul lor există suficiente alte realizări importante de subliniat într-un cadru oficial de cel mai înalt nivel.