CU “L” DE LA LIGA (1)

Doar ca să nu mai pun un P.P.S. la articolul de ieri, cu o introducere de genul “în altă altă ordine de idei” sau “în şi mai altă ordine de idei”, revin astăzi cu unul întreg referitor la fotbalul românesc, mai precis, de data asta, la sistemul competiţional, respectiv, încă şi mai precis, la modul de organizare al Ligii 1, tot mai contestat (şi el) de către cei care doresc revenirea la unul cu 18, dacă nu chiar 20 de echipe, că, vezi Doamne, aşa e în campionatele adevărate, “din vest”, cu care avem toate motivele să ne comparăm, cel mai adesea în defavoarea… lor. (?!)

Uitate fiind deja vremurile (pe care unii puţoi din presa sportivă de fapt nici nu le-au trăit pe pielea lor) când, uneori încă de pe la jumătatea turului, şi, cu siguranţă, cel târziu, de prin retur, cel puţin 10 echipe, dacă nu 12, clasate între locurile 4-5 şi, respectiv, 14-15, bălteau sau, şi mai rău, făceau celebrele jocuri ale “cooperativei”, favorizând pe cine oferea mai mult, pentru că nu mai aveau niciun (alt) obiectiv, de vreme ce se cam ştiau şi formaţiile calificate în cupele europene şi cele retrogradate, contestatarii actualului sistem – unul care mă face chiar şi pe mine, care îmi pierdusem de mult (mai precis, fix de pe atunci!) interesul pentru întrecerea internă, să aştept cu sufletul la gură “etapa următoare”, mai ales din play-off, chiar dacă, ce-i drept, odată început “meciul-vedetă”, “capul de afiş”, “derby-ul”, mă plictisesc îngrozitor după cinci minute şi îl las doar pe cel mai mic ecran disponibil conectat la internet, cel al un telefon mobil păstrat în uz doar pentru aşa ceva, şi comut televizoarele şi laptopul la meciurile adevărate, din Anglia sau (mai rar) Italia ori [(doar) dacă e vreun Real-Barca] Spania, dar mai adesea pe alte discipline sportive (F1, MotoGP, tenis, snooker…), plus un film sau un serial (da, am o atenţie distributivă ceva de speriat!), dar mă interesează rezultatul final şi sunt numai urechi la comentariile de după – contestatarii, aşadar, doresc îngroparea lui sau măcar “modernizarea”, una dintre propunerile mai moderate fiind aceea ca în play-off să fie tot opt echipe, ca şi în play-out, asta în condiţiile în care cam aceiaşi indivizi constată cu tristeţe/revoltă că şi în actuala ediţie există două mâini moarte, Sepsi şi Astra, fără niciun alt obiectiv în afara celui deja atins, de a… intra în play-off, şi doar revirimentul recent al Viitorului face ca ele să nu fie trei (adică jumătate!), aşa că, din punctul meu de vedere, chiar nu mai e nevoie de ÎNCĂ două (de pildă, Gaz Metan şi Botoşani), mai ales acum, când locurile în cupele europene sunt atât de/tot mai puţine. În schimb, dacă tot e să umblăm la sistem, poate ar fi bine ca din cele opt echipe din play-out să retrogradeze nu (doar) trei, ci (cel puţin) patru, două direct şi două la baraj sau trei şi una... Sau, şi mai bine, să rămână şi în play-out şase (fie şi cu doar 2+1 la retrogradare), asta ca să fie fericiţi şi cei care deplâng “inechitatea” că play-out-ul e mai lung (şi, deci, mai obositor) decât play-off-ul, deşi putea fi socotit şi ăsta drept un stimulent (în plus) pentru echipe să acceadă în partea superioară a clasamentului.

Cât despre controversata măsură a înjumătăţirii punctelor, criticată, an de an, în special de cei aflaţi în frunte la sfârşitul sezonului regulat (da, aşa e corect, ca “futut”, nu “regular”!), doar graţie ei mai avem de ce să ne uităm acum la finalul de sezon, deşi chiar şi aşa pentru mulţi “analişti” campionatul s-a încheiat deja, cu triumful CFR-ului, care, după comentariile lor, ai avea impresia că a câştigat până acum doar cu de la 4-0 în sus, astfel încât e de neconceput să nu poată da măcar câte un 2 sau 3-0 în orice meci, când, de fapt, tradiţionalul lor 1-0 fragil poate fi neutralizat oricând printr-o bară în loc de gol (în ultimul minut) şi, în consecinţă, un 0-0, care, pe de altă parte, dacă ar fi să fac pe Mama Omida sau Mitică Dragomir, aş zice că tot nu i-ar ajunge FCSB-ului, care categoric e în stare să piardă până în ultima etapă – teoretic decisivă, cu meciul direct pe Arena Naţională – şi mai multe puncte decât clujenii.

Din (ne)fericire, favorita mea iniţială la câştigarea titlului, Craiova [oricare ar fi ea, câtă vreme nu e CFR şi/sau (fosta) Steaua], a ieşit din cărţi cam fix odată cu instalarea în funcţia de preşedinte a piezei rele Sorin Cârţu (altminteri un tip foarte simpatic), de la care oltenii n-au mai câştigat nimic, iar după oricum absurda înlocuire a lui Mangia le doresc tot răul nu din lume, ci doar din campionat şi cupă, unde îi vreau pe podium şi câştigători ai trofeului pe cei de la Viitorul lui Hagi & Son.