CU “U” DE LA ANDĂR

Ca mare iubitor al sportului, în general, şi al fotbalului, în particular, n-am fost niciodată de acord cu ideea, altminteri destul de răspândită în societate, că toţi cei implicaţi în fenomen, inclusiv (sau mai ales) ziariştii de profil, sunt persoane cu abilităţi intelectuale mai degrabă limitate, însă discuţiile din ultima vreme pe tema obligativităţii introducerii a doi jucători cu vârsta sub 21 de ani în echipele de Liga 1 m-au cam făcut să-mi schimb părerea.

De altfel, în cartea mea de adrese (vorba lui Ţiriac), două personaje odinioară simpatice şi respectabile ca Helmut Duckadam şi Florin Prunea au intrat (definitiv) pe lista celor nefrecventabile spre odioase încă din prima fază, când se opuneau cu vehemenţă prevederii (regulamentare) de a se folosi (chiar şi) UN SINGUR jucător S21 (adică “sub douăzeci şi unu”, spre deosebire de penibila construcţie romgleză “andăr douăzeci şi unu”, mai rea şi decât anglicismul pur andărtuentiuan), pe motiv că marile lor cluburi – FCSB, respectiv… Poli Iaşi – ar fi defavorizate, de vreme ce, vezi Doamne, poate chiar spre deosebire de altele, îşi permit să aducă fotbalişti de mare valoare din Burkina Faso cu vârste de peste 35. (Argument mercantil aproape logic prin comparaţie cu cele de acum, după cum se va vedea.)

Între timp, printr-o stranie coincidenţă (dacă ar fi să ne luăm după minţile puţine ale unor în special jurnalişti), măsura implementată (cu forţa) a dat primele roade, naţionala S21 calificându-se pentru prima oară după (de data asta printr-o mai degrabă reală coincidenţă) tot atâţia ani la un turneu final, motiv temeinic de a se trece la următoarea etapă a experimentului (pentru scoaterea fotbalului românesc din căcatul în care se bălăceşte de zeci de ani din cauza unora precum cei amintiţi), întâmpinată – în mod firesc de nefiresc, având în vedere în ce ţară ne aflăm, dar surprinzător dacă am trăi în alta, cu adevărat civilizată – cu şi mai mari rezerve, inclusiv de unii despre care nu-mi amintesc să fi fost atât de virulenţi la început, dar – la fel de obişnuit de aberant pe aceste meleaguri – au devenit abia când lucrurile par să meargă în direcţia bună.

Dincolo însă de poziţia în sine, “de principiu”, a adversarilor acestei măsuri, încă şi mai absurde sunt “argumentele” lor, în număr (după socoteala mea) de trei:

Cel mai stupid dintre ele, adus de cel mai stupid dintre adversari, ar fi că se sacrifică – vezi Doamne – glorioasa noastră competiţie internă (motiv pentru care idiotul făcea apel la televiziuni să boicoteze ideea Federaţiei, ca să nu ajungă să transmită o ligă de juniori!), doar de dragul de a se obţine nişte calificări la turneele finale ale CE… S21! Aşadar, după atâţia ani de dispute şi frământări, atât a înţeles individul: că e vorba strict de competiţiile pentru tineret, care tineret, probabil, în mintea lui, odată ajuns bun pentru naţionala mare ar fi împuşcat sau ceva. Mai mult nu cred că e de comentat.

O altă minte creaţă strălucită susţinea (sus şi tare) că o echipă cu doi puşti introduşi obligatoriu în rândurile ei ar evolua, practic, în inferioritate numerică, în nouă jucători, numai că isteţul pierdea din vedere faptul că… şi cealaltă echipă, respectiv adversă, ar fi tot “în inferioritate”, măsura aplicându-se TUTUROR formaţiilor de primă ligă, aşa încât, în cel mai rău caz, am avea un meci cu nouă contra nouă, ceea ce, în paranteză fie spus, ar putea spori spectacolul.

În sfârşit, ultima şi cea mai periculoasă dintre obiecţii, cea de tip “analist/expert”, este că redutabilele noastre echipele ar fi defavorizate în competiţiile europene, acolo unde ne-au adus atâtea satisfacţii şi rezultate de răsunet.

Dat fiind că, poate nu chiar cititorul meu fidel, dar unii ocazionali ar fi tentaţi să-şi spună (şi ei) “da, asta chiar e o problemă!” şi cum nici în talk-show-urile unde o asemenea enormitate a fost rostită nu am sesizat, încă, pe cineva care să o combată, semn… îngrijorător, aş vrea să le atrag atenţia tuturor că, din câte sunt sigur că am înţeles eu corect, măsura se aplică strict pentru meciurile interne, de Liga 1 (cred că nici măcar în cupă). Prin urmare, din două una: fie cluburile româneşti angrenate în UEL şi UCL ajung să-i integreze ca titulari de bază pe cei doi jucători sub 21 de ani (că, din fericire, s-a mai văzut câte un Ianis Hagi, un Man, un Coman, un Moruţan…), astfel încât îi pot folosi normal, fie nu, dar atunci au dreptul să îi substituie cu valoroşii adevăraţi, Messii şi Ronalzii ăia de peste 35 pe care nu se poate să nu îi aibă în lot, aşa, pentru la o adică.

De altfel, orice echipă (inclusiv ale noastre) implicată pe mai mai multe fronturi (campionat, cupă naţională, cupe europene) foloseşte principiul rotaţiei, aliniind cel puţin două formule de 11 aproximativ diferite; ei bine, ai noştri o s-o folosescă pe cea cu internaţionalii de marcă din Burkina Faso în Europa. Caz rezolvat. (În situaţiile fericite, jucătorul de peste 35 de ani poate chiar să fie o soluţie pentru a-l odihni pe cel de sub 21, mai necesar în bătăliile interne, dacă se va dovedi vreun Ionuţ Radu, acum titular incontestabil în amărâta de Serie A.)

P.S. Oarecum în altă ordine de idei, doar pentru că sunt la capitolul “atras atenţia”, i-aş sugera lui Gigi Becali ca, pentru optimizarea câştigurilor din transferurile de jucători, să aplice mai degrabă metoda lui Hagi (cealaltă decât de a-i vinde prea scump lui… Gigi Becali), şi anume de a-şi da nestematele de 50 de milioane de euro fie şi pe numai 2-3, dar cu un contract ferm conform căruia să primească X% dintr-o eventuală spre foarte probabilă revânzare.

Asta deoarece, după umila mea părerea de simplu chibiţ, şi dacă, prin absurd, la FCSB ar veni din vară, liber de contract, Messi, nimeni nu-l va cumpăra (carevasăzică de la FCSB!) cu mai mult de 10, hai 12 milioane. Doar pentru că e (la) FCSB. De la un, măcar, Anderlecht, da, poate fi valorificat şi un Man pe ăia 50 visaţi de patron.