CALUL, PONEII ȘI PINGUINUL FĂRĂ BASCĂ

Este ora 13.44 când încep să redactez aceste rânduri (sigur, la viteza mea de scris scăzută, s-ar putea să treacă și câteva ore până să le și termin) și nu-mi vine să cred că, după „reuniunea de urgență” convocată, efectiv de ieri pe azi, de către președintele francez Macron ca urmare, înțeleg, a declarațiilor (reprezentanților) lui Trump conform cărora, practic, Europa e lăsată pe dinafară la discuțiile cu Putin despre conflictul din Ucraina, la care (reuniune) România n-a fost invitată deși, din câte de asemenea am înțeles, s-au făcut ceva eforturi din partea autorităților noastre, încă nu am asistat la niciun breaking news la televiziunile de știri prin care să fim informați că, la ora cutare (să zicem 17.00, sau 19.00), președintele interimar Ilie Bolojan organizează, la Cotroceni, o conferință sau măcar declarație de presă, în care să se dovedească ulterior, odată cu începerea ei, că este vorba despre o luare de poziție sau chiar atitudine în legătură cu această ignorare scandaloasă a României de către aceeași Europă care numai ce s-a indignat că a fost ignorată, la rândul ei, de către Trump.

Sigur, dacă aș fi în locul lui Bolojan, aș tuna și-aș fulgera, mergând până la vorbe grele adresate „aliaților” noștri, dar, având în vedere rigorile diplomatice, domnia sa ar putea doar să amintească următoarele elemente-cheie:

1. România este, totuși, una dintre țările cele mai mari și populate, iar de la un moment dat chiar și dezvoltate economic (numai ce au apărut știri că am depășit PIB-ul pe cap de locuitor al Poloniei, care E invitată!), din UE.

2. Ne aflăm, vrând-nevrând, în prima linie în raport cu scena conflictului, lucru care se vede inclusiv în atacurile desfășurate de Rusia practic nu doar LA, ci și PE sau chiar DINCOACE DE granița noastră, astfel încât avem parte de episoade în care populația primește mesaje de avertizare și de drone prăbușite pe teritoriul nostru, ceea ce nu li se întâmplă nici Franței, nici Germaniei, nici mai știu eu cui.

3. Avem cea mai lungă frontieră cu Ucraina și, dacă lucrurile merg pe cât de prost se anunță după intervențiile lui Trump în favoarea „păcii”, n-ar fi exclus să o avem la un moment dat cu Rusia.

4. Așa cum a amintit, iată, chiar ministrul nostru de Externe, Emil Hurezeanu [singurul pe care l-am auzit dând și o replică mai onorabilă lui JD Vance, în genul în care sugeram eu că mi-aș dori din partea unui oficial sau măcar a unui candidat la președinție (somn ușor, domnule Antonescu!) pentru a deveni pe loc idolul meu politic), ne-am implicat în acest război mergând până la a ceda o parte din sistemele de apărare Patriot, pe lângă ce am făcut pentru refugiații ucraineni sau pentru a sprijini economia țării vecine.

5. Dacă Europa se arată ea însăși așa divizată, cu țări „principale” și țări mai de doi bani, ce pretenție poate să aibă din partea lui Trump să fie tratată ca UN partener? În acest context, poate consilierii de la Cotroceni ar putea s-o aducă dibaci din condei și să sugereze că în cazul ăsta poate ne vom arăta și noi niște aliați mai de nădejde ai SUA, decât ai Europei, ca ungurii, de pildă. Măcar să încercăm să călărim pe un cal (american) mai mare, dacă și poneii (europeni) încearcă să ne arunce din șa.

Fără să fiu sau să fi fost vreodată un fan al lui Ilie Bolojan [al cărui nume – pe care, e drept, l-am mai auzit invocat în spațiul public, dar abia de prin toamna trecută, să zic – l-am asociat cu figura lui care, în paranteză la paranteză fie spus, îmi amintește de personajul din serialul Pinguinul (și o spun cu simpatie, cel puțin pentru serial și personaj) chiar mai târziu decât am aflat de existența lui Călin Georgescu!], mă gândeam, încă înaintea lui Valeriu Stoica, pe care l-am auzit ulterior, că, în cazul în care lucrurile merg bine cu el la Cotroceni, chiar ar putea să devină o variantă viabilă, dacă nu de-a dreptul salvatoare, de candidat la președinție proeuropean, dar, firește, numai cu condiția să fie acceptat de întreaga coaliție PSD-PNL-UDMR și, poate, inclusiv de actualul ei candidat desemnat, Crin Antonescu, convinși, eventual, de niște sondaje de opinie relevante, pentru că altminteri, dacă PSD ar merge separat, cu Ponta sau altul, s-ar alege praful de tot proeuropenismul lor și al nostru.

Or, din această perspectivă – care, din punctul meu de vedere, ar putea fi și singurul element cu adevărat benefic al întregii manevre cu demisia lui Iohannis –, Bolojan are acum o ocazie poate irepetabilă de a demonstra, pe de-o parte, că e cu totul altfel decât fostul președinte, astfel încât, iată, organizează o conferință de presă la doar câteva zile de la instalarea în funcție, în timp ce predecesorul lui a avut numai vreo două în tot mandatul din urmă, iar pe de alta, ar face și un gest – oricum foarte justificat și oportun, în opinia mea, nicidecum forțat sau populist – prin care să capteze bunăvoința electoratului „suveranist”, uns pe suflet de o poziție din care să se vadă că nu mai avem un președinte-ghiocel, care stă cu capul plecat și gura închisă în fața „ticăloșilor din UE” etc., chiar dacă nu mă aștept ca televiziunile ostile să-l aprecieze, ci probabil vor continua să-l catalogheze în fel și chip (mai ales „soroșist”, termen pe care mărturisesc că nu l-am înțeles niciodată, dar voi reveni cu un articol mai amplu pe tema asta), găsindu-i alte noduri în papură și învinovățindu-l, de-acum, fiindcă are bască, după ce până azi nu i-au iertat absența ei.

P.S. Este ora 14:40, am terminat textul, mă pregătesc să-l postez și tot nu se aude nimic de vreo conferință de presă. Bolojan e în continuare fără bască.