Bucureşti, România
E-mail: blogziar@yahoo.com

joi, 20 septembrie 2007

PARTIDUL SOCIAL DERUTAT

Habar n-am dacă în urma negocierilor intense din ultima vreme dintre PSD şi restul lumii – inclusiv cu ferocele adversar (?!) al înţelegerilor subterane, Traian Băsescu! – domnului Geoană şi alor lui le este limpede ce se va întâmpla în cazul în care moţiunea de cenzură odată depusă în Parlament va fi şi adoptată. Mai mult, la acest moment nici nu mă prea interesează, aşa cum nu mă interesează şi de altfel nici nu cred în puhoiul de informaţii date “pe surse” în presă, în legătură cu posibilele viitoare alianţe, coaliţii, guverne şi aşa mai departe.

Se prea poate ca undeva jocurile să fi fost deja făcute, numai că ceea ce văd eu ca simplu spectator este un PSD care continuă să se zbată într-un ridicol absolut, cu un preşedinte care lasă impresia că nu ştie pe ce lume se află. Conform declaraţiilor, social-democraţii nu vor sprijini un cabinet PD, nu vor intra la guvernare nici alături de liberali, nici de democraţi, nu vor rămâne în opoziţie şi în general nu vor face nimic concret, sau, după caz, vor face orice se nimereşte, doar Guvernul Tăriceanu II să plece naibii odată!

Rămâne de văzut cum se va repercuta această confuzie a partidului (cum spuneam, fie şi numai aparentă) asupra electoratului de stânga care, la rându-i, în zăpăceala lui s-ar putea să nu-i mai acorde nici măcar bruma de încredere din ultimele sondaje!

2 comentarii:

Anonim spunea...

"Prostanacul" loveste din nou! Poate decisiv!

Anonim spunea...

poate ca stiu ei ce stiu...Ei si basescu