UN FILM FOARTE... ROMÂNESC

În cele din urmă am ajuns să văd “4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”. Nicio surpriză: un film banal, plicticos în multe momente, nici mai prost, dar cu siguranţă nici mai bun decât o grămadă altele româneşti din ultimii ani. Nu comentez subiectul, însă îmi amintesc un film dinainte de Revoluţie care trata, desigur din altă perspectivă, dar parcă şi cu mai multă inspiraţie, unul similar.

O menţiune specială pentru coloana sonoră. Tot în buna tradiţie românească postdecembristă, sunetul se aude de parcă tot filmul a fost realizat într-o peşteră sau într-o piscină acoperită. N-am să înţeleg niciodată unde sunt plasate microfoanele când se turnează o scenă; eu mi le imaginez băgate într-o cratiţă cu capacul pus. Dintr-o telenovelă vorbită în spaniolă şi netitrată aş fi înţeles cel puţin tot atâtea replici, deşi n-am studiat limba!

Reafirmându-mi imensa dezamăgire că această peliculă şi nu “California Dreamin’” va fi propunerea românească pentru Oscar, îi urez totuşi multă baftă. O să aibă mare nevoie!