Bucureşti, România
E-mail: blogziar@yahoo.com

luni, 29 octombrie 2007

CAMPANIA A ÎNCEPUT, SONDAJELE AU TĂCUT

Interzicerea publicării sondajelor de opinie pe durata campaniei electorale mi se pare în sine o tâmpenie. Însă o prostie şi mai mare în legătură cu acest subiect am auzit cu ceva vreme în urmă din gura unui parlamentar PSD care spunea că ele ar putea totuşi apărea în mass-media, cu condiţia să fie marcate ca material publicitar!

Ce n-am înţeles este cine ar trebui să şi le asume ca atare. Formaţiunea de pe primul loc? Şi dacă în sondajul cu pricina apare cu un scor (mult) mai mic decât în precedentele, ce fel de propagandă e asta?! Atunci poate că orice partid care figurează cu o creştere, indiferent de poziţia pe care se află. De pildă, unul mititel, dar creditat cu procente peste pragul electoral. Să zicem, numai că, în mod paradoxal, chiar şi o postură aparent defavorabilă poate într-un final avantaja un partid oarecare, socotindu-se că un scor modest are darul de a-i mobiliza electoratul, speriat de catastrofa ce se prefigurează. Şi atunci? Foarte complicat... Aştept precizări.

2 comentarii:

Anonim spunea...

eu nu pricep neam de ce dracu cautati voi o logica, un fir rosu sau ceva inteligent in gura unor politicieni...

Anonim spunea...

Adevărat, încep să nu mai pricep nici eu. Sau, cu alte cuvinte, parafrazând... ce dracu mai caut eu pe blogul meu?! Că, să fiu sincer, m-am cam şi plictisit...