POLITICĂ DE RÂSUL CURCII
Motto: “Intr-o tara cu politica si politicieni de kkt, Traian Basescu este cel dintai care se si pishe pe toata lumea, adversari si electorat”. (“Focacea”, un comentator, pe un forum, la o emisiune, la o televiziune.)
Râzând ca gospodina cu minte puţină în târg fiindcă pesemne cu exact trei minute înaintea apariţiei publice nu-şi văzuse doar de semnarea Decretului prin care convoca referendumul pentru votul uninominal şi fiindcă îşi imagina ce o să-şi aducă aminte peste ani şi ani, când vreun trepăduş cu carte îi va scrie memoriile, Preşedintele nostru al tuturor caraghioşilor care l-am votat, nu l-aţi demis sau pur şi simplu îl suportă fără nicio vină de natură electorală a dovedit o dată în plus că deşi n-are multe idei, măcar e fixă: să-l creadă bobo’u’ ăl mai jmechier şi mai tare din parcare. Din partea sa, ducă-se pe pustii alegerile europarlamentare, votul uninominal cu tot cu referendumul la care nu vor ieşi nici 50% plus una din babele care se dau în vânt să stea la coadă la urne şi dacă nu e nimeni, Constituţia şi în general toţi şi toate, numai lui şi PD-ului să le fie bine!
Mă întreb totuşi cât de prost poate fi chiar şi cel mai prost dintre alegătorii din ţara asta ca să nu se lămurească ce hram poartă liota fesenistă, vremelnic şi arbitrar împărţită în două tabere semănând ca două picături de ce evoca mai sus “Focacea”, PD şi PSD? Răspuns: extrem de prost. După ce ne-au aburit cu “hotărârea” de a adopta prin consens proiectul de uninominal al Pro Democraţiei, bocii şi geoanele politichiei dâmboviţene au întors-o ca la 60 de kilometri nord de Casa Poporului, explicându-ne cu zâmbete creştine pe feţe că a fost vorba de o neînţelegere şi că de fapt din moşi-strămoşi au luptat întru transpunerea în viaţă a celui dorit brusc de domnul Tătucul. Şi se mai mirau unii şi alţii de ce Parlamentul n-a tranşat până acum problema!

2 comentarii:
avem presedintele pe care il meritam
si ce mai hahaia curca aia!!!!
Trimiteți un comentariu