BINE CĂ NU E MAI RĂU!
Văzând nebunia declanşată pe la televiziuni şi în ziare de atacul lui Traian Băsescu împotriva presei, mă întreb dacă domnia sa şi consilierii aferenţi au anticipat-o cu precizie şi, prin urmare, dacă din punctul lor de vedere lucrurile se desfăşoară, cel puţin până acum, conform planului, oricare ar fi acesta – probabil obţinerea, într-un final, de nou capital electoral.
Cert este că se găsesc destui, inclusiv jurnalişti, care să-i dea dreptate. Dar chiar şi printre ceilalţi răzbate obsesiv ideea că, la urma urmelor, “pe vremea lui Băsescu” mass-media se bucură de mult mai multă libertate decât “pe vremea lui Năstase”. Ceea ce, în opinia mea, este un mod de a compara merele cu perele. Oricât de jucător ar fi domnul preşedinte, încă nu a ajuns prim-ministru, neavând aşadar nici “pârghiile” corespunzătoare, începând cu mult hulita publicitate guvernamentală de care se folosea fără scrupule fostul premier pentru a pune o mare botniţă căţeluşului de pază al democraţiei. La rigoare, s-ar putea spune, eventual, că presa “de pe vremea” lui Tăriceanu (1, 2...) este altfel decât aceea de pe vremea lui Năstase.
Faptul că în România Preşedintele nu prea are, în general, pârghii, se dovedeşte a fi unul dintre puţinele lucruri bune ale Constituţiei. La cum s-au desfăşurat ostilităţile pe scena politică în ultimii trei ani şi jumătate, numai cineva din cale-afară de... naiv nu-şi dă seama că, dacă ar fi putut, Traian Băsescu ar fi dizolvat până acum Parlamentul celor “322” de suficiente ori încât, în urma rundelor succesive de alegeri anticipate, să fie dominat copios de un singur partid (PD), ar fi demis exact atâţia premieri cât să găsească unul după chipul şi asemănarea Lui, iar presa ar fi ajuns să semene nu cu aceea de pe vremea lui Năstase, ci mai curând cu aceea de pe vremea lui Ceauşescu. Spre satisfacţia multora!
Cert este că se găsesc destui, inclusiv jurnalişti, care să-i dea dreptate. Dar chiar şi printre ceilalţi răzbate obsesiv ideea că, la urma urmelor, “pe vremea lui Băsescu” mass-media se bucură de mult mai multă libertate decât “pe vremea lui Năstase”. Ceea ce, în opinia mea, este un mod de a compara merele cu perele. Oricât de jucător ar fi domnul preşedinte, încă nu a ajuns prim-ministru, neavând aşadar nici “pârghiile” corespunzătoare, începând cu mult hulita publicitate guvernamentală de care se folosea fără scrupule fostul premier pentru a pune o mare botniţă căţeluşului de pază al democraţiei. La rigoare, s-ar putea spune, eventual, că presa “de pe vremea” lui Tăriceanu (1, 2...) este altfel decât aceea de pe vremea lui Năstase.
Faptul că în România Preşedintele nu prea are, în general, pârghii, se dovedeşte a fi unul dintre puţinele lucruri bune ale Constituţiei. La cum s-au desfăşurat ostilităţile pe scena politică în ultimii trei ani şi jumătate, numai cineva din cale-afară de... naiv nu-şi dă seama că, dacă ar fi putut, Traian Băsescu ar fi dizolvat până acum Parlamentul celor “322” de suficiente ori încât, în urma rundelor succesive de alegeri anticipate, să fie dominat copios de un singur partid (PD), ar fi demis exact atâţia premieri cât să găsească unul după chipul şi asemănarea Lui, iar presa ar fi ajuns să semene nu cu aceea de pe vremea lui Năstase, ci mai curând cu aceea de pe vremea lui Ceauşescu. Spre satisfacţia multora!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu