“TRADARE SĂ FIE, DAR S-O ŞTIM ŞI NOI”

Din postura mea de simplu alegător, la înfiinţarea Alianţei DA am împărtăşit scepticismul unor lideri PNL care, amintindu-şi foarte bine ce se întâmplase în guvernarea CDR-PD, dintre 1997 şi 2000, nu aveau mare încredere în Traian Băsescu & Co. Deşi înţelegeam raţiunile constituirii ei, de fiecare dată adăugam în discuţiile cu prietenii: “ok, numai să nu încerce Băsescu să le facă liberalilor ce le-a făcut ţărăniştilor”. Am votat totuşi pe linie cu Alianţa, dar lucrurile au decurs exact aşa cum mă temeam.

Cu toate acestea, nici o clipă nu m-am gândit că o alternativă ar fi apropierea PNL de PSD. Nici atunci şi nici acum, cu atât mai mult cu cât, după un scurt intermezzo de timidă “reformare”, PSD-ul de astăzi seamănă din ce în ce mai bine cu cel din urmă cu 4-5 ani. Ca bătrân taliban antifesenist ce sunt, chiar dacă nu descopăr diferenţe cu adevărat semnificative între atitudinile celor două formaţiuni moştenitoare ale partidului aproape unic din 1990, comparaţia este totuşi, în continuare, în defavoarea social-democraţilor, măcar din punct de vedere al doctrinei îmbrăţişate la nivel declarativ.

Prin urmare, nu pot fi decât profund dezamăgit de discursul unor liberali din aripa “dură”, în frunte cu Crin Antonescu, care nu numai că nu exclud o alianţă post-electorală cu PSD, dar o socotesc preferabilă uneia cu PD-L. Tot ce sper este să se decidă în timp util, ca să ştiu şi eu să stau liniştit acasă la alegeri.