FĂRĂ DISCERNĂMÂNT
Apariţia televizată a lui Traian Băsescu de vineri mi-a amintit de personajul unui film, Max, un tânăr foarte vânjos, însă retardat mintal. Adus de câţiva prieteni să rezolve disputa violentă cu o gaşcă rivală, curând s-a dovedit că voinicul avea un mare cusur: nu era în stare să facă distincţie între aliaţi şi inamici, zdrobindu-i deopotrivă pe toţi cei care-i ieşeau în cale!
În încercarea de a se arăta echidistant ca un adevărat Preşedinte, domnul Băsescu s-a răţoit şi el la mai toată mass-media, amestecând trustul lui Vântu cu cel al lui “Felix”, TVR-ul cu ProTV-ul, analişti cu moderatori, talk-show-uri politice cu emisiuni de divertisment. Mă cuprinde şi mila când mă gândesc ce trebuie să fi fost în sufletele celor de la Realitatea TV sau Cotidianul, care după trei ani de osanale, pupături încurajatoare şi luptă îndârjită întru triumful binelui, fără altă răsplată decât vreo două-trei funcţii de consilier prezidenţial şi ambasador, s-au văzut deodată băgaţi în aceeaşi oală cu anteniştii de teapa “tonomatului cu ieuro... Ciu-ta-cu” şi ceilalţi cavaleri ai pixului fluorescent, atraşi de partea întunecată a Forţei portocalii.
P.S. Surprinzătoare totuşi omisiunea şefului statului şi/sau al familiei Băsescu în privinţa altor elemente duşmănoase, precum “Cârcotaşii” de la Prima TV, “Divertis” sau chiar “Naşul” de la B1, care din când în când mai cade şi el în păcat, invitând politicieni dubioşi, cu puncte de vedere diferite de cele oficiale. Sunt de aşteptat proteste vehemente din partea posturilor astfel discriminate.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu