TERORIŞTII STADIOANELOR
Cu toate că, aşa cum am mai spus, în opinia mea arbitrul Alexandru Deaconu a făcut bine când a întrerupt meciul Rapid-Steaua, decizia Comisiei de Disciplină a FRF de a atribui victoria la masa verde steliştilor nu mi se pare la fel de inspirată. Recunosc deschis, nu ştiu exact ce prevede regulamentul, însă de vreme ce a fost nevoie de aproape 9 ore pentru deliberări, presupun că se putea ajunge şi la altă soluţie, cea adoptată nefiind una care să se ia automat în asemenea situaţii; altminteri, se putea decide în cinci minute.
Cel mai corect cred că ar fi fost ca meciul să se reia – pe un alt stadion şi fără spectatori – din minutul şi de la scorul la care a fost întrerupt. Indiferent de ceea ce se petrece în tribune, nu e normal ca rezultatul unei partide să fie stabilit în altă parte decât pe terenul de joc. Pedepsele adiţionale pentru clubul organizator pot fi de altă natură – amenzi, suspendarea terenului, interzicerea accesului suporterilor etc.
Fără îndoială, era nevoie de un precedent. Cel creat acum însă este exagerat şi periculos. Dacă întreruperea i-a vizat, de bine de rău, (şi) pe huliganii direct răspunzători (care s-au văzut puşi în situaţia de a nu mai putea asista la deznodământul derby-ului) înfrângerea unei formaţii la masa verde poate atrage în viitor consecinţe mai grave. Îmi şi imaginez comandouri de microbişti antrenându-se – precum teroriştii pe câmpurile secrete de instrucţie – la aruncarea cu bricheta, moneda sau telefonul mobil, în scopul de “a-şi purta, efectiv, echipa către victorie” atunci când pe teren jocul ia o turnură nefavorabilă pentru ea.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu