BĂIEŢI BUNI
După ce de ani de zile Ucraina ne şicanează, ba cu Canalul Bîstroe care ne lasă peştii din Deltă pe uscat, ba cu Insula Şerpilor pe care mai are puţin şi o transformă în staţiune de lux, iată că în sfârşit e pe cale să-şi primească binemeritata pedeapsă: intrarea în anticamera NATO! Iar unul dintre principalii ei susţinători pentru chestia asta este chiar România, care speră astfel, cu duioasă naivitate, să-şi aducă fraţii de peste Republica Moldova pe drumul cel bun.
Aşadar, dacă acum 10-11 ani, pentru a obţine statutul la care aspiră cu mari şanse de reuşită ucrainenii astăzi, noi a trebuit să le căutăm în coarne, să-i mângâiem pe creştet şi să-i pupăm pe frunte, ca vechi şi buni vecini şi prieteni ce ne sunt, ei n-au avut de făcut decât să ne tragă două după ceafă. Că tocmai de hăt, de la Washington, pare cam acelaşi lucru.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu