(INCĂ) UN GEST ABOMINABIL!

Ieri, Guvernul a stabilit ca alegerile parlamentare să se desfăşoare pe 30 noiembrie. Anul acesta. Aşadar, nu în primăvara viitoare, cum se jurau că aflaseră din surse sigure pedeliştii şi alţii ca ei că plănuiseră liberalii, evident în cârdăşie cu pesediştii.

Fireşte, cei care – aşa cum spuneam şi cu altă ocazie – sunt oricum perpetuu nemulţumiţi, indiferent ce ar face sau n-ar face actualul executiv, s-au arătat din nou scandalizaţi, socotind că nici nu putea exista dată mai nepotrivită decât aceasta, chiar dacă din comentariile lor nu reieşea tocmai limpede ce e în neregulă cu ea – ba că e de Sf. Andrei, ba că e înainte de Ziua Naţională, ba că e după Ziua de Pensie (mărită) – în afară de faptul în sine că a fost preferată altora, în virtutea teoriei că nu se poate ca Guvernul să nu fi urmărit ceva anume, şi orice ar fi urmărit nu poate să fie decât ceva abominabil.

CINE CE DEMONSTREAZĂ?

Pentru a nu-i scoate din sărite pe toţi pedanţii care se arată revoltaţi atunci când partizanii trimiterii cât mai rapide în faţa instanţei de judecată a foştilor şi actualilor miniştrii aflaţi în vizorul DNA se exprimă neglijent, spunând că astfel aceştia vor avea ocazia să-şi demonstreze nevinovăţia (când, nu-i aşa?, orice om de bun-simţ ştie că nu acuzatul îşi dovedeşte nevinovăţia, ci procurorii trebuie să-i dovedească vinovăţia), ceea ce s-a întâmplat ieri în Senat prin votarea începerii urmăririi penale a domnilor Şereş şi Păcuraru ar trebui interpretat şi reformulat astfel: cei doi demnitari se pot duce acum în Justiţie pentru a le permite procurorilor să nu le poată demonstra vinovăţia!

Adevărul este că dacă povestea asta cu “demonstrarea vinovăţiei” acuzatului de către procuror sună bine ca principiu juridic, în practică lucrurile stau cu totul altfel. Să ne gândim doar la sensul cuvântului alibi: “dovadă de nevinovăţie rezultată din constatarea că, la data săvârşirii infracţiunii, cel învinuit se afla în altă parte decât la locul săvârşirii ei”. Iar cel care trebuie să şi-l caute şi să-l susţină este tocmai inculpatul. Prin urmare, măcar în privinţa exprimării nu e nevoie de chiar atâta stricteţe.

CE RĂU E SĂ FII MINISTRU!

Conform gândirii ţuguiate de mularea pe interesele electorale, respectiv pe forma minţilor, unor politicieni şi ziarişti autohtoni, partidele din România nu ar avea niciun motiv să câştige alegerile şi să acceadă efectiv la guvernare, deoarece culmea puterii este să rămână cum ar veni “teoretic” în opoziţie, şi prin simpla activitate parlamentară să “manipuleze” miniştrii unei alte formaţiuni, suficient de nătăfleţe încât să accepte să alcătuiască guvernul. În opinia lor, cam ăsta ar fi acum raportul de forţe dintre PSD şi PNL, chipurile net favorabil social-democraţilor, care-i au la degetul mic pe liberali!

Desigur, de la caz la caz, aceiaşi mari filosofi, tot în funcţie de interesele politice, respectiv de formele amintite mai sus, pot ajunge şi la o concluzie de sens contrar, şi anume că miniştrii sunt singurii responsabili pentru tot ce mişcă sau nu mişcă în ţară, de vreme ce ei au pâinea, cuţitul şi mai ales banii pe mână...

AFONI CU DIPLOMĂ

Printr-o “întâmplare” nu atât fericită, cât nelăsată la voia hazardului, niciunul din cele 15-20 de premii ale juriului şi “speciale” acordate la Festivalul Mamaia 2008 nu s-a suprapus cu un altul, în afară de cel al presei, despre care jurnalistul gogoman desemnat să-l înmâneze a dezvăluit că va fi identic cu Marele Premiu, spulberând suspansul şi speranţele într-un final (mai) fericit încă de pe la jumătatea Galei laureaţilor.

S-a dovedit o dată în plus că la “Mamaia” nu contează cât de prost cântă cineva, fiindcă tot se vor găsi nu doar spectatori suficient de ciudaţi, sau măcar politicoşi, încât să asculte şi să aplaude în loc să arunce cu ouă şi cu roşii stricate, cum ar fi mai firesc, ci şi destule premii cât să nu rămână niciun astfel de afon cu mâna goală.

CU SUSU-N JOS ŞI STÂNGA-N DREAPTA...

Partea cea mai deprimantă din toată această dezbatere pe tema revenirii Monei Muscă în politică este felul în care diverşi comentatori se arată de-a dreptul scandalizaţi că domnia sa ar putea candida tocmai din partea PD-L, de parcă formaţiunea zămislită din FSN-ul acuzat de fix aceiaşi comentatori că era urmaşul direct al PCR ar reprezenta acum garantul curăţeniei morale şi al desprinderii definitive a României de trecutul său securisto-comunist!!! Adică, dacă doamna Muscă ar reprezenta PSD, PRM sau, de ce nu?, chiar PNŢCD, ar mai fi de înţeles, dar PD(L)?!...


Deruta pe scena politică este atat de mare, încât probabil că nici n-ar mai trebuie să mă mire cum de un fost deţinut politic, Şerban Rădulescu-Zoner, pe al cărui CV de pe pagina de internet a Alianţei Civice scrie că, după ce a fost o vreme membru PNL, din septembrie 2000 a devenit independent, “refuzând orice colaborare cu Valeriu Stoica şi cu ceilalţi oportunişti”, s-a erijat deodată în înflăcăratul avocat al formaţiunii în care – confirmându-i-se încă o dată teoria! – Valeriu Stoica şi ceilalţi oportunişti şi-au găsit, măcar pentru o vreme, liniştea şi fericirea...

AVOCATUL ŞI INFLAŢIA

Întrebat, într-o emisiune televizată, ce părere are despre noua moţiune de cenzură cu care PSD – în încercarea disperată de a... se mai face o dată de râs, la fel ca anul trecut pe vremea asta şi cu un prilej similar – ameninţă Guvernul, avocatul Sergiu Andon, deputat al PC şi mare expert în materie de legi, Constituţie, imunităţi parlamentare, scoaterea basma curată a foştilor informatori ai Securităţii ş.a.m.d., a răspuns sec, dar pasional: “mi-o doresc!”.


Cum lucrurile nu stau tocmai bine cu Justiţia din România, atitudinea sa ar fi fost de înţeles, numai că subit, pe când moderatoarea anunţa că emisiunea a luat sfârşit, vocea domnului Andon s-a făcut din nou (cu greu) auzită, adăugând: “am şi un argument: inflaţia”!

CUM FACE MOGULUL BANI

Pentru că realizatorul emisiunii “Vorbe grele” de pe Antena 2 este în concediu, de câteva zile sunt difuzate ediţii mai vechi, lucru cât se poate de firesc, pe care-l practică şi alte televiziuni. “Originalitatea” Antenei 2 constă însă în faptul că nu există niciun fel de mesaj înscris pe ecran din care publicul să afle că nu urmăreşte o transmisiune în direct, ci o reluare.

Desigur, s-ar putea crede că este vorba despre o simplă neglijenţă, numai că, întâmplător, ea se dovedeşte a fi una profitabilă, deoarece telespectatorii care nu se prind de şmecherie, dar care sunt în continuare îndemnaţi din contumacie de către moderator să-şi exprime părererile printr-un SMS trimis la un număr cu ditamai suprataxa, sunt buni de plată, spre şi mai marea prosperitate a mogulului care deţine postul.

UN FEL DE... PACE (?!)

De nicăieri nu reiese cu mai multă limpezime cât de complicat este procesul de reinstaurare a păcii în Georgia şi cât de greu se dau ruşii duşi de acolo decât de la Realitatea TV. Sâmbătă, spre seară, sub titlul generic “Un pas spre pace” se puteau citi două informaţii extrem de încurajatoare (pentru cei care ţin cu... ursul): “ruşii au blocat accesul pe drumul spre Gori” şi “ruşii au aruncat în aer un important pod feroviar”.

Într-adevăr, pasul (oarecum dublu) pare deocamdată destul de timid. Ruşilor le-au mai rămas probabil vreo 2-3 poduri de aruncat în aer, alte câteva drumuri de blocat şi niscai oraşe de pus la pământ, după care se poate vorbi despre o pace deplină!

I-AU SINUCIS!

După ce ieri Camera Deputaţilor a respins cererea DNA de începere a urmăririi penale pentru Adrian Năstase şi Miron Mitrea, lovitura de graţie i-a fost dată imaginii Parlamentului chiar de către unul dintre împricinaţi, domnul Mitrea, care s-a hotărât să demisioneze, chipurile scârbit de atitudinea colegilor săi care, în ciuda rugăminţilor cu lacrimi de crocodil în ochi, nu s-au lăsat înduplecaţi să-i îngăduie să-şi demonstreze nevinovăţia şi să-i facă de râs pe procurorii atât de incompetenţi încât n-au fost în stare nici măcar să fabrice un dosar ca lumea, dacă de întocmit unul adevărat, bazat pe faptele săvârşite de fostul ministru al Transporturilor într-un mandat plin de umbre şi contracte prin încredinţare directă, nici nu se punea problema.

Desigur, în toată povestea aceasta ar mai exista un scenariu, şi anume că deputaţii au aranjat astfel lucrurile încât, prin contrastul dintre atitudinea demn-populistă a lui Mitrea şi cea laş-vinovată a lui Adrian Năstase, să-l compromită definitiv pe acesta din urmă. Dar e cam fantezist, deşi, altfel, încununat de succes...

UN “LIBERAL” ÎN PLUS

Aflat în continuare, din motive care, tot în continuare, îmi scapă, în PNL, deputatul Ioan Ghişe a repetat ieri preţ de aproape o emisiune întreagă – aşa cum a învăţat domnia sa dintr-un manual de comunicare scris într-o limbă pe care n-o stăpâneşte sau de la un patefon stricat că trebuie să procedeze pentru ca mesajul să-i fie bine înţeles şi de cel mai tolomac dintre telespectatori – că tot ce i se întâmplă de trei ani încoace lui Adrian Năstase în materie de Justiţie, DNA, corupţie etc. este deoarece fostul premier reprezintă o ameninţare pentru Traian Băsescu, fiind “cel mai redutabil contracandidat” al acestuia din urmă la preşedinţie.

Dacă domnul Ghişe susţine o poziţie oficială a partidului, înseamnă că liberalii au cam renunţat la ideea de a-şi lansa un candidat propriu la alegerile de anul viitor pentru cea mai înaltă funcţie în stat, preferând să-l sprijine pe Adrian Năstase! Dacă însă nu este aşa, PNL ar trebui să dea un semn, oricât de subtil, cum ar fi să-i ofere domnului Ghişe ocazia de a-şi susţine idolul din postura de coleg de partid.

ŞI NICI NU LE POTRIVEŞTE...

În subiectivitatea lor acută, politicienii de pe la noi par de multe ori atinşi de-a dreptul de anumite afecţiuni clinice sau vătămări fizice, cu efecte de mai lungă sau mai scurtă durată.

Ieri de pildă, Sever Voinescu îşi exprima profunda nedumerire în legătură cu faptul că ministrul Justiţiei a refuzat să-i prelungească mandatul lui Daniel Morar în fruntea DNA, deşi în conferinţa de presă la care a făcut anunţul a avut numai vorbe de laudă la adresa acestuia. Cum însă, în realitate, ministrul a vorbit cel puţin un sfert de oră despre “vulnerabilităţile” DNA (termen pe care l-a repetat până la exasperare!) şi implicit despre părţile slabe ale şefului instituţiei, concluzia ar fi că domnul Voinescu a suferit o subită perforare a timpanului, soldată cu surzenia temporară.

DESPRE LITORAL NUMAI DE BINE

La sfârşitul săptămânii trecute, deputatul Ioan Ghişe se plângea că, deşi simte pe propria piele în ce stare deplorabilă se află staţiunile româneşti de pe ţărmul Mării Negre, mass-media nu se ocupă cum se cuvine de acest subiect.

Este adevărat că în general reportajele televizate de pe litoral subliniază doar cât de bine se simt şi se distrează turiştii, dar probabil că asta se datorează numai faptului că, în încercarea de a respecta echilibrul între temele “pozitive” şi cele “negative” – impus tocmai printr-o iniţiativă legislativă a domnului Ghişe – posturile TV îşi cam epuizează “norma” de critici cu subiectele politice.

GUSTURI... POLITICE

Cea mai interesantă consecinţă a scandalului din jurul expoziţiei organizate de Institutul Cultural Român la New York este polarizarea (ca să nu spun pervertirea) gusturilor artistice ale celor două tabere aflate în polemică pe criterii politice. În vreme ce adversarii celui dintâi artist al ţării, Traian Băsescu, socotesc lucrările expuse acolo nişte kitsch-uri cu accente antisemite, susţinătorii săi le apreciază drept adevărate capodopere, ilustrative pentru măreţia artei plastice româneşti contemporane!

Mă aştept ca următorul scandal să izbucnească în legătură cu o acţiune similară, însă pe teme culinare.

BINE CĂ ARE CONSILIERI!

Aura de mister ce a învăluit plecarea în concediu a premierului Tăriceanu i-a revoltat pe câţiva dintre ziariştii oricum perpetuu revoltaţi de orice ar face sau n-ar face domnia sa.

E însă foarte adevărat că această plecare, către meleaguri rămase necunoscute pare-se chiar în ciuda insistenţelor de a se informa ale jurnaliştilor mai curioşi, când apele umflate ale Prutului încă sunt zugrăvite în culori portocalii de către hidrologi, şi asta cu doar câteva luni înaintea alegerilor, nu are cum să dea tocmai bine din punct de vedere electoral. Aşa încât mă întreb de câte alte perechi de consilieri străini, Silbersteini, Finkelsteini şi Andronicsteini mai are nevoie liderul liberal pentru a evita astfel de gafe, uşor de speculat de către adversari.

PUŢINI, DA’ MULŢI!

Dintr-un comentariu al lui Mircea Cărtărescu, apărut zilele trecute, am reţinut doar următorul pasaj, elocvent în privinţa “logicii” folosite de autor pentru a-şi demonstra diversele teorii: “Electoratul liberal, care-i ura pe social-democraţi mai mult ca pe oricine, a fost atât de contrariat, încât fie s-a dus la PDL, fie a îngroşat numărul absenteiştilor, spre răul democraţiei româneşti şi-al nostru, al tuturor”.

Aşadar, după cele mai bune rezultate postdecembriste ale PNL – aproape 20% la alegerile locale, mult peste tradiţionalul său 7%, şi chiar peste înşelătorul vârf de 15-16% din epoca de tristă amintire Stolojan – domnul Cărtărescu socoteşte (probabil pe degetele de la mâna sa dreaptă) că electoratul liberal... s-a împuţinat! Foarte convingător!

TOT ACOLO...

Într-o discuţie despre ziariştii, analiştii şi scriitorii intraţi în politică, Sorin Roşca Stănescu, victima unei idei preconcepute, din păcate tot mai puţin răspândite, conform căreia presa, în rolul ei de câine de pază al democraţiei, are menirea de a sublinia în general aspectele negative ale activităţii politicienilor, nicidecum de a le evidenţia realizările, care practic intră în atribuţiile lor de serviciu, aprecia faptul că, odată ajuns ministru, Varujan Vosganian a renunţat să mai colaboreze la diferite publicaţii, deoarece altfel ar fi trebuit, nu‑i aşa?, să-şi dea singur palme şi şuturi în fund, pentru mai marile sau mai micile eşecuri suferite pe linie guvernamentală.

Prezenţi la dezbatere, Sever Voinescu şi Cătălin Avramescu, doi dintre reinventatorii presei omagiale şi mari amatori de intervenţi PRO- (băsesciene), nu păreau să înţeleagă exact la ce se referă domnul Roşca Stănescu, gândindu-se probabil că anunţatele lor retrageri din publicistică pe durata “mandatelor” de politicieni urmăresc să evite nu riscul de a-şi da singuri ŞUTURI în fund, ci dimpotrivă. Chestie cu adevărat greţoasă!

AUTOCRITICA PREŞEDINTELUI

Cu atitudinea tipică unui adjunct de şef de secţie dintr-o uzină comunistă, Traian Băsescu, după ce a fost umilit cu zâmbetul pe buze de mai-marele său în gură şi chiar mai prost-crescutul “Silvio” Berlusconi, şi-a revărsat răzbunător torentul de frustrări şi mitocănii, acumulat în ore întregi de jucat rolul de băiat cuminţit, asupra unui biet ministru anonim, nimerit în bătaia camerelor de luat vederi pe când încerca să pună ordine în entuziasmele solitare ale primarilor hotărâţi să spargă digurile din dreptul propriilor localităţi, pentru a scăpa cât mai curând de ape, chiar cu riscul de a răpune prin înec caprele din gospodăriile satelor vecine.

În plus, domnul Băsescu trebuie să-şi fi înghiţit cu mari dificultăţi gafa de a vorbi relativ bine despre guvern, alimentând absurdele speculaţii despre o reconciliere, fie şi în scopuri pur electorale, cu Călin Popescu Tăriceanu. Vorbind acum despre un imbecil, nu face decât să-şi adreseze o binemeritată autocritică.