… DA’ CAM SPER DEGEABA...

La fel ca ăla din banc, care se ducea întruna să revadă o tragedie sperând că până la urmă va fi cu happy-end, mă tot uit şi eu la reluările cu ultimul minut şi jumătate al jocului de aseară cu Japonia, de la CM de handbal feminin, de când România încă avea 28-25, fără a reuşi să înţeleg raportul straniu dintre viteza mare cu care se scurg secundele şi cea, paradoxal, parcă şi mai mare cu care sporeşte numărul de goluri al asiaticelor pe tabela de marcaj, în final ajungând egal cu al nostru. Deşi ruşinea e a întregii echipe, o menţiune specială merită “foarte experimentata” Cristina Vărzaru, care n-a fost în stare să liniştească jocul în ultimele nouăsprezece secunde (!), grăbindu-se ca fata mare la măritat şi scăpând mingea ca pe o bucată de săpun ud, iar o alta antrenorul Radu Voina, pe care nu l-a dus capul să ceară măcar un time-out.

Partea cu adevărat fascinantă şi proastă în toată povestea asta e că de mâine încep jocurile... grele! Partea bună e că tricolorele sunt deja calificate în faza superioară, iar dacă la începutul competiţiei emiteau pretenţii la titlu, înseamnă că sunt destul de bune să elimine în optimi şi Croaţia, Danemarca sau Suedia (între care oricum ar fi fost greu de “ales”, neavând aşadar practic nicio importanţă dacă terminăm pe locul doi, trei sau chiar patru în grupă), nu doar mai modestele Argentina sau Uruguay, pentru care s-a creat până la urmă absurda obsesie a câştigării grupei.