EMOŢII PREMATURE

Spre deosebire de anii trecuţi, când marile emoţii începeau abia prin fazele superioare ale competiţiilor de anvergură, acum naţionala de handbal feminin a României ni le-a oferit, cu vârf şi-ndesat, încă din startul turneului final al Campionatului Mondial din Brazilia, învingând, mai întâi, cu chiu cu vai (30-28), modesta echipă a Tunisiei, după un meci în care a fost condusă şi cu trei goluri (!), iar apoi şi mai modesta formaţie a Cubei (pe care altădată o bătea la diferenţe astronomice) cu un scor (33-27) cu care într-o zi bună ar fi învins una din marile forţe ale sportului cu mingea mică.

Sigur, pot fi invocate numeroasele absenţe din lot, începând cu teoretic cea mai bună jucătoare a noastră, Cristina Neagu (care din nefericire pare să se fi născut accidentată, astfel încât mai mult am auzit de ea decât am şi văzut-o în teren), lipsa de concentrare specifică partidelor cu adversari slabi sau faptul că s-au văzut destule cazuri când echipa ce avea să devină campioană mondială abia a ieşit din grupele preliminare, însă la felul în care au evoluat tricolorele tare mă tem ca emoţiile de care vorbeam să nu şi dispară la fel de prematur cum au apărut. Sper din suflet să mă înşel!