DUPĂ MASACRU
În cele cam zece minute cât m-am uitat aseară la Mircea Badea nu l-am văzut decât repetând întruna, când în cuvinte diferite, când nici măcar, ideea fixă că incidentul de ieri din Dorobanţi, soldat cu doi morţi şi şase răniţi, demonstrează doar, fără putinţă de tăgadă, că, în timp ce oamenilor de rând, în principiu normali la cap, cum ar fi, de pildă, el, practic li se refuză dreptul natural la autoapărare şi implicit la viaţă (?!), punându-li-se tot felul de oprelişti, care mai de care mai absurde, atunci când vor şi ei, ca tot americanul, să aibă măcar un pistolaş cu bile prin buzunarele de la haină, descreieraţii ca Vlădan, autorul crimelor, obţin cu lejeritate permis pentru arme letale, cu gloanţe adevărate.
Sigur, la o analiză superficială, specifică amintitului realizator, concluzia pare logică, mai ales că, la drept vorbind – pe lângă faptul că incidentul de ieri nu e tocmai singular, cu adevărat şocante fiind doar proporţiile lui – chiar şi un singur dement din, până la urmă, relativ redusul număr al posesorilor de arme de la noi reprezintă un procent semnificativ spre înspăimântător, însă ar trebui să vedem şi reversul medaliei: cine ştie câţi astfel de monştri ar apărea dacă obţinerea permisului de portarmă ar deveni mai mult sau mai puţin o formalitate, aşa cum şi-ar dori Mircea Badea şi alţii ca el. (În paranteză fie spus, mă înnebunesc după indivizii ăştia care găsesc în capul americanilor toate bubele posibile, probabile şi doar imaginabile ale democraţiei, în schimb le adoră… excentricităţile, cum ar fi liberalismul în privinţa dreptului de portarmă!)
Asta ca să nu mai spun că şi teoria conform căreia posesia unei arme e o mare şansă în plus să scapi cu bine dintr-o asemenea întâmplare mi se pare uşor idioată, câtă vreme n-am auzit venind nici din SUA prea multe ştiri conform cărora un individ înarmat a intrat în vreo şcoală sau într-un restaurant cu gândul de a-i masacra pe cei de-acolo, dar a fost răpus de către una din potenţialele victime, un cetăţean obişnuit, înarmat şi el, înainte de a-şi duce la îndeplinire planul diabolic.
Sigur, la o analiză superficială, specifică amintitului realizator, concluzia pare logică, mai ales că, la drept vorbind – pe lângă faptul că incidentul de ieri nu e tocmai singular, cu adevărat şocante fiind doar proporţiile lui – chiar şi un singur dement din, până la urmă, relativ redusul număr al posesorilor de arme de la noi reprezintă un procent semnificativ spre înspăimântător, însă ar trebui să vedem şi reversul medaliei: cine ştie câţi astfel de monştri ar apărea dacă obţinerea permisului de portarmă ar deveni mai mult sau mai puţin o formalitate, aşa cum şi-ar dori Mircea Badea şi alţii ca el. (În paranteză fie spus, mă înnebunesc după indivizii ăştia care găsesc în capul americanilor toate bubele posibile, probabile şi doar imaginabile ale democraţiei, în schimb le adoră… excentricităţile, cum ar fi liberalismul în privinţa dreptului de portarmă!)
Asta ca să nu mai spun că şi teoria conform căreia posesia unei arme e o mare şansă în plus să scapi cu bine dintr-o asemenea întâmplare mi se pare uşor idioată, câtă vreme n-am auzit venind nici din SUA prea multe ştiri conform cărora un individ înarmat a intrat în vreo şcoală sau într-un restaurant cu gândul de a-i masacra pe cei de-acolo, dar a fost răpus de către una din potenţialele victime, un cetăţean obişnuit, înarmat şi el, înainte de a-şi duce la îndeplinire planul diabolic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu