Bucureşti, România
E-mail: blogziar@yahoo.com

miercuri, 14 martie 2012

LA CONCURENŢĂ

Nu ştiu dacă până la urmă aseară, la Sinteza Zilei, Mihai Gâdea o fi reuşit să scoată şi ceva cu adevărat important sau măcar cât de cât interesant de la premierul în funcţie, Mihai Răzvan Ungureanu, fiindcă după ce în prima jumătate de oră de emisiune efectiv am aţipit de două ori în timpul unor dispute mai degrabă semantice decât de substanţă, am trecut definitiv pe Digi Sport să mă uit la meciul de fotbal din Premier League dintre Liverpool şi Everton, de pe Anfield, care, fără să mă intereseze în mod special, decât poate prin prisma faptului că gazdele se luptă pentru acelaşi cam ultim loc de Champions League cu Arsenal, mi-a dat cel puţin ocazia să asist la încă unul din momentele acelea superbe pentru care – dincolo de considerentele de ordin strict subiectiv – sunt un mare admirator al fotbalului (şi nu doar) din insulă: la 0-0, în urma unei faze ofensive a lui Everton, unul dintre atacanţi s-a dezechilibrat, a părăsit spaţiul de joc trecând dincolo de linia de fund a terenului şi a dispărut într-un soi de fosă ca de orchestră, alcătuită din nişte panouri publicitare şi destinată de fapt fotoreporterilor sau oamenilor de ordine, de unde abia după câteva secunde îngrijorătoare a reuşit să se extragă cu dificultate şi doar ajutat de câţiva suporteri de la peluză ai echipei… adverse, care s-au grăbit să-i întindă mâinile. La noi probabil că l-ar fi linşat.

Niciun comentariu: