NIŞTE... ARTIŞTI
Cea mai scurtă şi mai sigură cale – în afară, poate, de intrarea în politică şi mai cu seamă într-un partid mizerabil, gen PPDD sau PD-L – prin care un sau, în cazul de faţă, doi artişti pentru care nutream o mare admiraţie şi o vie simpatie îmi pot deveni peste noapte insuportabili, ca să nu spun de-a dreptul odioşi, este să se dovedească ahtiaţi după profituri băneşti. Subtila aluzie este la Ion Caramitru şi Horaţiu Mălăele, protagoniştii spectacolului intitulat, cu rimă şi modestie, “Caramitru-Mălăele, câte’n lună şi în stele”, de la Teatrul Naţional.
Dacă nu mai departe de aseară am putut vedea la Teatrul Metropolis, într-o sală foarte cochetă, dar cu locuri puţine, care nici arhiplină nu are cum să asigure o reţetă consistentă, o piesă de factură oarecum clasică, “Spitalul comunal” de Hristo Boicev, cu o scenografie închegată, realizată de Nina Brumuşilă, un regizor reputat, Felix Alexa şi o distribuţie fabuloasă, alcătuită din actori cel puţin la fel de valoroşi precum cei doi amintiţi, în frunte cu Răzvan Vasilescu, Valentin Uritescu, Adela Mărculescu, Marius Manole şi Marius Stănescu, biletul costând fix 21,60 lei, de câtă nesimţire (un prieten i-a spus “lichelism cultural”) trebuie să dea dovadă domnii Caramitru şi Mălăele ca să pretindă pentru un spectacol, mai degrabă de improvizaţie, fără cine ştie ce figuraţie, regie, decoruri, recuzită etc., desfăşurat în ditamai Sala Mare (probabil plină, că şi snobismul e pe măsură), nu de două ori mai mult, nu de trei ori, nu de patru, ci de aproape cinci ori, adică 100 de lei pe bilet?! Bani cu care – iertată fie-mi comparaţia, în special de către fanii lui Florin Salam şi Guţă Nuştiucum – pot să văd show-ul unei mari trupe de rock care vine în România, în cazurile fericite, o dată la 10-15 ani. Sau recitalul unei întregi orchestre simfonice de prim rang, în vreo ediţie a Festivalului Enescu. Şi să n-aud de chestia cu economia de piaţă, cererea şi oferta şi aşa mai departe, că-mi vin şi mai tare dracii!
În context, faptul că spectacolul de la Metropolis s-a dovedit până la urmă o porcărie (excepţional jucată, fireşte!), iar la “Caramitru-Mălăele…” s-o râde în hohote, cum se promite în prezentare, n-are nici cea mai mică importanţă.