Loading...
Bucureşti, România
E-mail: blogziar@yahoo.com

marți, 17 decembrie 2013

UN PIC MAI BINE

Se pare că a treia oară a fost cu noroc! După două comedii cu “viziuni regizorale” mai degrabă de coşmar – “Obiceiuri necurate” la Teatrul Mic şi “Profesiunea doamnei Warren” la Bulandra – săptămâna trecută am văzut şi eu una tratată într-o manieră cât de cât normală, chiar dacă tot cu pretenţii de a fi oarecum revoluţionară. Este vorba de piesa (clasică) “Volpone” de Ben Jonson pusă în scenă (tot) la Teatrul Mic de regizorul – până acum necunoscut mie, recunosc – Vlad Cristache, care a realizat şi traducerea şi adaptarea.

Dincolo de “modernizarea” cam forţată şi pe alocuri nu de cel mai bun gust, atât la nivelul traducerii, cât şi al montării propriu-zise, a unui text apărut la 1600, cum ar fi introducerea, hodoronc-tronc, a expresiei “okey-dokey”, de prin filmele americane, în limbajul eroului principal, un şarlatan din Veneţia şi faptul că principalul element de decor – pe lângă apa cu care este inundată scena de la început până la sfârşit, obligându-i pe actori la o prestaţie cu oareşce riscuri pentru sănătate (sper să fi fost încălzită!) – este un altminteri simpatic şi multifuncţional… autoturism Volkswagen-Broscuţă model 1966 (sau cam pe-acolo), spectacolul este unul reuşit, aproape “eveniment”, lucru facilitat, ce-i drept, şi de distribuţia de excepţie, cu actori care, spre deosebire de o Maia Morgenstern sau un Gelu Niţu, nu s-au pretat la scălâmbăieli gratuite. Atât interpretul rolului principal, Gheorghe Visu, cât şi cei care-l secondează – Cristi Iacob (Mosca), Marius Stănescu (Voltore), Mihai Dinvale (Corbaccio) şi o altă revelaţie pentru mine, Tache Florescu (Corvino) – sunt nostimi, pe alocuri chiar cu accente bufe, dar în limitele bunului simţ şi gust, cu toate că – paradoxal – dintre cele trei lucrări amintite, aceasta s-ar fi pretat cel mai bine la măscărelile aflate din abundenţă în celelalte două.

Un spectacol pe care – cel puţin în actualul peisaj teatral bucureştean, invadat de tot felul de reprezentaţii îndoielnice – îl recomand.

Niciun comentariu: