Loading...
Bucureşti, România
E-mail: blogziar@yahoo.com

luni, 19 mai 2014

PATRU DINTR-O PRIVIRE

Deocamdată n-am studiat într-atât de profund chestiunea ca să-mi dau seama dacă între echipa de fotbal Arsenal Londra şi cea de hochei Montreal Canadiens mai există şi alte elemente comune în afară de faptul că sunt favoritele mele în cele două discipline sportive, aşa încât până la proba contrarie am să presupun că fix din acest motiv sâmbătă, în meciurile desfăşurate, cam la aceeaşi oră, pe terenurile oarecum proprii (în sensul că Arsenal juca la Londra, dar nu pe Emirates, ci pe Wembley), cu Hull City în finala Cupei Angliei, respectiv New York Rangers în cea a Conferinţei de Est din NHL, după mai puţin de zece minute de joc erau conduse cu acelaşi scor, 2-0, în urma unor gafe monumental de caraghioase în defensivă. Până la un punct, chiar şi cursele lor de recuperare au fost similare, la un moment dat ambele tabele de marcaj indicând 1-2, doar că, într-un final… împărţit, “tunarii” au câştigat cu 3-2 după prelungiri, în timp ce “Habs” au pierdut lamentabil cu 2-7! Din fericire, canadienii mai au cel puţin trei meciuri – dintre care unul (tot) acasă şi două pe terenul unui adversar care evoluează mai dezinvolt în deplasare – în care să revină.

În privința lui Arsenal, vestea proastă e că, grație, sau mai bine spus (și) din cauza acestui triumf – altminteri nu doar meritat şi, în felul lui, după atâta secetă, remarcabil, dar pe care, ca niciodată, chiar şi după debutul catastrofal de partidă, încă îl mai speram, aşa că am rămas lipit de televizor… până când londonezii au preluat conducerea, moment din care n-am mai suportat tensiunea şi m-am concentrat pentru următoarele zece minute asupra meciului de hochei în care scorul luase deja proporţii pe deplin liniştitoare împotriva favoriţilor mei – se pare că Wenger îşi va prelungi într-adevăr contractul, ceea ce înseamnă că peste alţi nouă-zece ani e posibil să mai obţină o cupă, eventual a Ligii. Fiindcă despre evoluţia echipei, altfel ambiţioasă şi demonstrând cel puţin caracter, nu cred că e de spus altceva decât că, în condiţiile în care apărarea a fost la fel de penibilă ca întotdeauna, cu o vraişte panicoasă de nedescris la fiecare acţiune cât de cât ofensivă a adversarilor, salvatorul echipei, autorul golului care a dus meciul în prelungiri, a fost… fundaşul Koscielny!

Per total, bilanţul extraordinar de încărcatei (în evenimente sportive desfăşurate la aceeaşi oră) zile de sâmbătă, în care la un moment dat mă uitam, pe rând, într-o succesiune efectiv ameţitoare, sau de-a dreptul simultan, la patru ecrane, dintre care două televizoare, un laptop şi un smartphone, cu diagonale pornind (descrescător) de la peste 80 de centimetri şi ajungând la mai puţin de 13, a fost echilibrat: în afara victoriei lui Arsenal, pe care mi-o doream cel mai mult, şi a înfrângerii… cu drept de recurs a lui Montreal Canadiens, Ana Ivanovici a fost din păcate eliminată în semifinalele turneului de tenis de la Roma de adversarul (că “adversara” nu pot să-i spun) ei Serena Williams, în schimb Atletico Madrid a câştigat campionatul Spaniei şi, ceea ce e încă şi mai îmbucurător pentru mine, în detrimentul Barcelonei, cu care a remizat pe Camp Nou, (tot) după ce catalanii au condus, de data asta cu un singur gol. Categoric, la “bafta” mea în domeniu, se putea şi mai rău, aşa cum s-a demonstrat de altfel duminică, atunci când Djokovici l-a învins (iarăşi!) în finala turneului masculin de la Roma pe Nadal, care, la rândul lui, îl învinsese (iarăşi!!!) pe Murray, exact aşa cum scriam cândva că (mi) se tot întâmplă.

Niciun comentariu: