Loading...
Bucureşti, România
E-mail: blogziar@yahoo.com

luni, 26 mai 2014

UN ŞIR LUNG DE MICI GHINIOANE OBIŞNUITE

Poate ar fi o (uşoară) exagerare să spun că e chiar povestea întregii mele vieţi, sau măcar a ultimilor ani, însă altminteri mărunta, dacă nu de-a dreptul insignifianta şi cu siguranţă total neinteresanta în sine şi, mai cu seamă, pentru alţii, întâmplare pe care o voi relata în cele ce urmează nu este nici pe departe singulară în existenţa mea cotidiană, având, dimpotrivă, un caracter oarecum paradigmatic.

Săptămâna trecută, în noaptea de joi spre vineri, s-a desfăşurat cel de-al treilea meci al finalei Conferinţei de Est din NHL, dintre Montreal Canadiens şi New York Rangers, care, în ciuda relativului meu optimism după acel 2-7 inaugural, continuase cu un 1-3 aproape la fel de clar, astfel încât americanii conduceau la general cu 2-0, iar o nouă victorie a lor, mai cu seamă că jucau pe gheaţa proprie, ar fi însemnat aproape eliminarea favoriţilor mei; pe scurt, o partidă extrem de importantă.

Pentru că, pe de altă parte, abia mă întorsesem de la munte, unde pe lângă două zile de trasee destul de lungi şi istovitoare, mai ales pentru cineva cam ieşit din formă, ca mine, petrecusem o noapte deloc tihnită, cum voi arăta probabil într-o postare viitoare, nu m-am simţit în stare să urmăresc evenimentul în direct, ci l-am pus la întregistrat, aşa cum am mărturisit că fac adesea, pentru a-l vedea dimineaţă.

Acum, trebuie să spun în paranteză că, nu atât dintr-o prudenţă excesivă, similară cu a călătorului din bancuri, care taxează bilet deşi are şi abonament, cât din raţiuni oarecum pragmatice, pentru că, în funcţie de ce filme sau transmisiuni (sportive) în direct se mai desfăşoară la aceeaşi oră (mai cu seamă când este weekend), nu ştiu dinainte dacă voi urmări (în paralel) înregistrarea pe televizorul mic sau pe cel mare, care sunt conectate la video recordere separate, ce nu pot fi proiectate pe celălalt ecran decât prin manevre tehnice nejustificat de complexe (cabluri mutate de colo-colo, mufe scoase şi introduse în alte orificii etc.), prefer să imprim partida pe ambele aparate, unul proprietate personală şi altul închiriat de la UPC în cadrul abonamentului. De data aceasta însă, deoarece se mai difuza şi un alt meci, tot de hochei şi pe acelaşi post, dar de la Campionatul Mondial, am zis să nu las în funcţiune toată noaptea cele două aparate, şi-aşa foarte solicitate, preferând să le împart sarcinile în mod echitabil, fiecare cu meciul lui.

Toate bune şi frumoase, după o noapte de somn revigorant m-am trezit bine dispus şi gata de “acţiune”, am pornit aparatul de la UPC, căruia îi revenise meciul din NHL, numai că, după nici două minute de redare a înregistrării… s-a stricat, definitiv şi ireparabil, de tot weekendul m-am certat cu reprezentanţii companiei să mi-l înlocuiască, dar asta e altă poveste. Celălalt, pe care se afla meciul oricum mult mai puţin important, şi pentru care mi-am pierdut brusc şi bruma de interes iniţială, era bine-mersi, dar, din păcate, înregistrarea se oprea înainte să înceapă cel din NHL.

În condiţii normale, soluţia alternativă şi elegantă ar fi reprezentat-o celebrul player oficial, despre care am tot scris şi pentru care am dat o grămăjoară de bani, numai că, aşa cum de asemenea am mai menţionat, atunci când un meci este transmis de către o televiziune de pe teritoriul României, nu-l poţi accesa online, nici în direct şi nici ca înregistrare, decât după 48 de ore de la încheiere; în cazul de faţă, cam duminică în zori. Partea încă şi mai proastă este că, până să treacă cele 48 de ore, se prea poate să aibă loc următorul meci din serie, sau măcar unul din cealaltă finală de Conferinţă, pe parcursul căruia sigur se găseşte vreunul dintre comentatori să anunţe şi scorul pe care nu vrei să-l auzi, dacă îţi propui să urmăreşti înregistrarea ca şi cum ar fi “live”. De data asta, soarta aparent fericită a făcut ca meciul al patrulea să nu se joace în weekend, numai că, dincolo de faptul că eu am intrat tardiv în posesia acestei informaţii (pe site era greu să o caut fără să dau cu ochii de rezultatul precedent), atunci când am aflat-o deja nu mai avea nicio relevanţă, deoarece…

Cum spuneam, în paralel cu playoffs-urile NHL, se desfăşoară Campionatul Mondial, transmis la noi de acelaşi post, Sport 1, care însă, neavând spaţiu de antenă decât peste noapte, difuzează partidele înregistrate. Întâmplarea (nefastă) face că în aceeaşi zi cu acel blestemat meci trei dintre Canadiens şi Rangers s-au desfăşurat cele patru sferturi de finală ale competiţiei, programate, din câte ştiam eu, la aceeaşi oră, dar transmise de Sport 1, sub egida “premieră”, grupate două câte două, în zile (mai precis nopţi) diferite: primele două, jucate aşadar joi, pe zi (CM s-a disputat în Belarus), au fost date seara, cum ar veni în preambulul meciului de NHL, transmis în direct, iar celelalte două vineri seara. Tocmai din cauza unuia dintre cele de joi, care mă interesa, n-am întregistrat eu partida de NHL pe ambele recordere. Bun.

Împăcat cu gândul că voi vedea pe playerul online, înregistrat, după alea 48 de ore, deci duminică dimineaţă, meciul pierdut, dar al cărui scor nu voiam să-l aflu încă, vineri seara m-am uitat la celelalte două sferturi de la CM. Deşi iniţial am fost extrem de prevăzător, dezactivând sonorul televizorului, ca să nu-i aud pe comentatori şi eventualele lor referiri, aproape inevitabile, deşi pe undeva oricum nejustificate decât, poate, vag, prin faptul că toate se aflau în portofoliul postului, la meciul/meciurile din NHL, la un moment dat am realizat că partidele de la Mondial se desfăşuraseră ÎNAINTEA celei pierdute de mine, astfel încât până la finalul lor nu se ştia rezultatul acesteia din urmă.

Din nefericire, până să-mi pun întrebarea dacă nu cumva, totuşi, dintr-o lipsă de profesionalism (ori numai de personal) a Sport 1, relatarea nu se făcea nici ea “în direct”, la ora desfăşurării meciurilor, ci fusese adăugată ulterior, din studio, nu doar că dădusem sonorul tare, dar, aproape instantaneu, auzisem şi următoarea remarcă, oricum imbecilă, a unuia dintre cei doi comentatori: “New York Rangers se află la un pas de finala NHL, conducând în seria jucată împotriva celor de la Montreal Canadiens cu… 2-1”! Adio, mister!

Culmea este că, dacă măcar papagalul n-ar fi formulat în acest fel, mai aveam încă timp să apăs fulgerător butonul “mute” al telecomenzii şi să nu aud fix scorul, dar, pe măsură ce vorbea, îmi ziceam că o continuare firească ar fi să menţioneze “vechiul” rezultat, de 2-0, cât era la ora desfăşurării meciului de la Mondial (şi, mai cu seamă, al comentariului, dacă Sport 1 ar fi fost un post serios), şi care de altfel corespundea mult mai bine ideii că Rangers sunt “la un pas” de finală. Deja la 2-1, pasul ăla al lor se dublase. Sigur, încă şi mai justificat ar fi fost să se exprime cum s-a exprimat dacă s-ar fi făcut 3-0, lucru de care mă temeam (din toate punctele de vedere), în timp ce, ca paralizat, îl ascultam cum trăncănește.

Probabil e superfluu să mai spun că, nemaiavând rost să aştept trecerea celor 48 de ore şi, la drept vorbind, nici să mai urmăresc meciul integral, m-am uitat la un rezumat pe player (la asta ai acces), prilej cu care am constatat cât de dramatic fusese, cu canadienii luând conducerea cu vreo trei minute înainte de final (după ce Rangers deschisese scorul în prima repriză), pentru a fi egalaţi cu numai şapte secunde până la prelungirile unde aveau să marcheze rapid “golul de aur”. În plus, meciul a fost dat în reluare, într-un timp ce altfel ar fi fost “util”, de Sport 1, sâmbătă seara, aşadar nu doar înaintea celui de-al patrulea, dar și mai devreme decât l-aș fi putut vedea pe player. M-am uitat, deşi fără nicio tragere de inimă.

În încheiere, mai vreau să fac doar vreo două precizări, la fel de edificatoare. Azi-noapte, s-a desfăşurat meciul 4, pe care, ca să nu mai risc (aproape) nimic, l-am urmărit în direct, trezit cu mari eforturi (și două ceasuri deșteptătoare) la 3 dimineaţa, cu spaima permanentă că… s-ar putea întrerupe curentul, aşa cum se întâmplă nefiresc de frecvent în cartier, caz în care nu mai avea nicio importanţă pe câte aparate NU îl văd sau înregistrez. Nu s-a întrerupt, în schimb canadienii au luat (din nou) bătaie, aşa cum se întâmplă de obicei când sunt pe recepţie, încât mă şi întreb, într-o profundă dilemă, ce e mai important pentru mine: să urmăresc (înfrigurat) spectacolele sportive, din orice disciplină, cu riscul ca mai mereu favoriţii mei să piardă, sau să mă lipsesc de ele, având în schimb şanse infinit mai mari să mă bucur de nişte rezultate pozitive (aflate din buletinele de ştiri)? Că şi de unele şi de celelalte arareori am parte.

Niciun comentariu: