Loading...
Bucureşti, România
E-mail: blogziar@yahoo.com

miercuri, 14 mai 2014

UN FEL DE AUTODENUNŢ

Pentru că tot a venit ieri vorba, chiar dacă oarecum în alt context şi nici măcar în aceeaşi ordine de idei, despre pirateria de pe internet, am să dezvolt puţin subiectul, dintr-o perspectivă uşor risca(n)tă, pornind de la un articol mai vechi citit de mine, în care se relata cum un tânăr fusese arestat şi urma să i se intenteze ditamai procesul, din care se putea alege cu ani grei de puşcărie, pentru că descărcase, chipurile “ilegal”, nu ştiu ce (filme, muzică, jocuri…) de pe nişte site-uri “neautorizate”, care cică nu aveau dreptul să pună la dispoziţie (gratis) ceea ce puneau. Bun.

Acum, sincer, nu ştiu (deşi probabil că ar fi trebuit) ce prevede legislaţia noastră sau de aiurea în materie, însă, dincolo de faptul că, la o adică, n-ar fi nici pe departe cele dintâi legi aberante din istoria omenirii, şi fără să pretind că pot fi pe deplin obiectiv, de vreme ce, de-a lungul timpului, oi mai fi căzut şi eu în păcat, mi se pare cel puţin stupid, dacă nu de-a dreptul criminal, ca într-o astfel de situaţie să aibă de pătimit (doar) “beneficiarul”, chiar şi dacă am porni de la premisa – după mine, oricum falsă – că a greşit (repet, nu în raport cu nişte legi… perfectibile, ci cu bunul simţ). Argumentele sunt numeroase.

Mai întâi şi-ntâi de toate, trebuie observat că absolut nimic din ceea ce “consumă” un individ (de) pe internet nu este gratis. Indiferent dacă doar deschide paginile unui blog, stă de vorbă pe Messenger, accesează Facebook-ul sau… descarcă, ori numai se uită online la un film, el a plătit, fiindcă are abonament (sau o cartelă de net mobil) la un operator care îi furnizează serviciul respectiv. (Sigur, există şi cazuri de “furt de semnal”, dar nu despre asta e vorba acum).

Practic, e ca la televiziunea prin cablu: clientul achiziţionează un pachet de programe, la care se poate uita cât pofteşte, atenţie!, FĂRĂ A FI ÎN VREUN FEL RĂSPUNZĂTOR DE CONŢINUTUL LOR. Ar fi absurd ca un telespectator să fie tras la răspundere pentru că, de exemplu, Antena 1 sau ProTV transmite o emisiune pornografică la ora 10 dimineaţa, sau difuzează un meci ori un film pentru care n-a obţinut drepturile, ci l-a captat ilegal de pe vreun satelit! Similitudinea se păstrează şi în cazul programelor PPV, de genul HBO, pentru care trebuie să plăteşti separat, dar ca simplu telespectator nu ai nicio vină dacă, să zicem, la un moment dat, pentru cinci minute, două ore sau trei săptămâni, din indiferent ce motive, incluzând şi eventualele defecţiuni tehnice, dar şi propriile acţiuni de promovare, vreunul dintre ele este transmis (pe cablu sau prin satelit) la liber, necodat. Că doar n-o să-mi închid televizorul, autodenunţându-mă că am apucat să văd câte ceva dintr-un program despre care bănuiam eu că n-aş fi avut dreptul s-o fac, fiindcă nu m-am abonat.

Exact la fel se întâmplă şi cu site-urile (aşa-zise) “pirat”, despre care n-am de unde să ştiu eu, ca om fără pregătire tehnică şi afon în materie de “drepturi” de orice fel, care doar dau un clic (sau mai multe), ce hram poartă, şi în ce condiţii pun la dispoziţia publicului conţinutul accesat. Poate că filmul sau albumul muzical pe care îl urmăresc, ascult sau chiar descarc, a fost cumpărat, cu “drepturi exclusive” pe termen nelimitat şi sume fabuloase de bani, de către administratorii site-ului, care s-au hotărât să facă un gest de mărinimie şi să-l ofere în mod “gratuit” întregii lumi.

Şi, bine, să spunem că tocmai gratuitatea asta ar trebui să-mi dea de gândit, mai ales dacă întâmplător sunt la curent – aşa, din cultura mea generală, pentru că altminteri mă îndoiesc să existe vreo “obligaţie legală” în acest sens – cu faptul că e vorba despre un film sau un album nou-nouţ. Asta înseamnă că dacă un site oarecare îmi cere o taxă, eventual modică, pentru accesarea conţinutului, sunt ferit de sancţiuni? Sau şi aici tot eu trebuie să apreciez dacă nu cumva e prea ieftin? Fiindcă oricum tot nu pot fi sigur că banii se duc unde trebuie şi mi-i cere cine are dreptul.

Un exemplu foarte bun este chiar cel dat ieri de mine, cu playerul de pe site-ul “oficial” al NHL, la care m-am abonat, absolut legal; sau, cel puţin, aşa sper! Iniţial eu am dat clic pe un meci pe care voiam să-l văd şi mi-a apărut un afiş prin care eram informat că trebuie să plătesc cei 24,99 dolari pentru tot restul sezonului. După o serie de operaţiuni mai mult sau mai puţin complicate, banii mi-au fost traşi din card, am putut să mă autentific şi meciul a pornit.

Toate bune şi frumoase numai că… de unde naiba să ştiu eu că site-ul nu este de fapt o clonă a celui original, iar banii se duc cine ştie unde, numai unde trebuie nu? Adicătelea, mâine-poimâine mă pot trezi cu Poliţia (sau de-a dreptul FBI-ul!) la uşă, luându-mă pe sus pentru (complicitate la) fraudă? Pe mine, care, în cazul ăsta, sunt şi cu banii luaţi şi… aşa mai departe? Faptul că e vorba de aproape 25 de dolari ar trebui să mă liniştească, sau dimpotrivă? Sunt câţi trebuie sau cam puţini? Dacă erau 100 era mai bine? (Sigur, nu i-aş fi dat…) Dar dacă erau numai 10? Sau doar 5? Că, la urma urmelor, grosul sezonului, cu sutele lui de meciuri, a trecut şi au mai rămas doar câteva, chiar dacă esenţiale. Şi dacă era o promoţie, cu 0 dolari, poate pentru popularizarea sportului nord-american în Europa? Trebuia neapărat s-o refuz, nu? Şi-aşa de câte ori intru pe site, ştiindu-mă păţit, mă aştept să văd o reducere semnificativă, tocmai pentru că acum au rămas şi mai puţine meciuri!

Pe scurt, că şi-aşa m-am lungit din cale-afară şi tind să devin redundant (dacă n-am şi făcut-o deja), ce nu reiese nici din textul meu, dar, ceea ce e cu mult mai grav, nici din articolul de la care am plecat, şi teamă mi-e că – de-a dreptul tragic – nici din acţiunea judiciară propriu-zisă pomenită acolo, este responsabilitatea celor care deţin şi/sau administrează site-urile respective, cei care, într-un fel sau altul, probabil prin mijloace nu tocmai curate, au intrat în posesia conţinutului pe care nu au dreptul (nici) să-l difuzeze. Ei sunt dacă nu singurii (deşi eu cam aşa aş zice), în orice caz principalii vinovaţi pentru întreaga poveste, cuprinzând pagubele financiare sau de imagine ale artiştilor, caselor de producţie şi aşa mai departe.

Mi se pare greu de explicat, altfel decât printr-o atitudine premeditată a autorităţilor (de pretutindeni), cum poate fi dibuit un amărât de puşti care se bucură de un produs mai mult sau mai puţin cultural pe care altfel nu şi-l permite, DEScărcat cu ajutorul unui calculator, dar nu sunt găsiţi (sau măcar căutaţi?) deţinătorii ditamai site-urilor doldora de produse dobândite ilicit, pe care le-au ÎNcărcat, foarte probabil printr-o reţea întreagă (nu doar de calculatoare).


P.S. Că tot am pomenit, fie şi în treacăt, de America, nu ştiu dacă în realitate o fi chiar aşa, dar cel puţin din filme (inclusiv alea piratate!) reiese că acolo nici măcar în materie de droguri nu sunt pedepsiţi consumatorii, ci numai dealerii. Cum s-ar zice: I rest my case!

Niciun comentariu: