GAFE

Cu o strategie foarte bine pusă la punct, perfect adaptată situaţiei, prin care monopostul pilotat de Lewis Hamilton a fost chemat (de urgenţă) la boxe, pentru primul şi singurul schimb de pneuri, imediat după intrarea lui Kimi Raikkonen, practic în acelaşi tur şi cu vreo trei mai devreme decât se anticipase iniţial, diriguitorii Mercedes şi-au îndeplinit (cu prisosinţă!) obiectivul stabilit pentru prima cursă a noului sezon de Formula 1, britanicul terminând, într-adevăr, înaintea finlandezului, după cum şi plecase(ră) din grilă, numai că, între timp, cel pe care toată lumea – cu excepţia, pesemne, amintiţilor diriguitori – îl socoteşte drept adevăratul principal adversar în lupta pentru cucerirea titlului, Sebastian Vettel, îi depăşise pe amândoi, profitând, ce-i drept, nu doar de cele trei tururi în plus cât a stat pe primul “stint” şi care i-ar fi oferit oricum un relativ control al situaţiei (de unde şi perplexitatea mea la momentul respectiv), ci şi de inadmisibila gafă a directorului de cursă, care – în pofida evidenţei că un monopost rămas (în pană) pe mijlocul pistei, într-o poziţie periculoasă, nu poate fi îndepărtat fără intervenţia safety car-ului… fizic, ceea ce avea să se şi petreacă în cele din urmă! – l-a instituit mai întâi, preţ de câteva tururi bune (pentru Vettel), pe cel virtual, lucru care i-a permis germanului să speculeze un viciu de regulament, deoarece, în aceste condiţii, timpul petrecut la boxe scade simţitor în raport cu cel de parcurgere a unui tur de circuit.

Pentru a nu pica de (şi mai) mocofan, Toto Wolff, şeful cel (mai) mare de la Mercedes, s-a spălat pe mâini, atribuind – cu o artă a fofilării moştenită pe vag mioritica linie paternă – responsabilitatea unei erori de software, din cauza căreia computerele au calculat, chipurile, greşit diferenţele de timpi, deşi nu e foarte clar ce ar fi trebuit să facă Hamilton chiar şi dacă socotelile (spre deosebire de strategie!) ar fi fost corecte: să nu respecte restricţiile de viteză în regim de safety car virtual? La drept vorbind, soarta lui cam fusese pecetluită din clipa când a rămas fără ajutorul coechipierului, plecat din mijlocul plutonului şi nereuşind să-şi facă loc spre el, cei doi ferrarişti prinzându-l într-un soi de impas, ca la bridge, şi punându-l în situaţia de a fugi după doi… căluţi (cabraţi). Bine ar fi fost să-l aleagă pe cel care trebuia.

În altă ordine de idei, tot răul faptului că vajnicele noastre televiziuni (de sport) au achiziţionat drepturile de transmisie a competiţiei abia în al doisprezecelea ceas şi jumătate, ceea ce m-a dus cu gândul la ce s-a întâmplat cu Bundesliga, care din fericire nu mă interesează, dar e inadmisibil să nu poată fi văzută în România pe micul ecran, ci doar pe – în general – şi mai micile monitoare, iar pe chaturi şi forumuri fanii F1 ajunseseră să-şi împărtăşească cu lux de amănunte, ca la cutremurele majore sau la Revoluţie, emoţionantele momente în care au luat la cunoştinţă cu bucurie că până la urmă Digi şi Telekom s-au îndurat de ei (“abia venisem de la serviciu, după o zi şi-aşa naşpa, cu şeful care e un idiot şi m-am certat iarăşi cu el, dar când l-am auzit pe Vali Moraru că anunţă…”; “eu m-am trezit peste noapte, mort de sete, şi am deschis, într-o doară, televizorul, iar când am văzut afişat pe ecran că se transmite cursa din Australia, adormit cum eram am crezut că e o glumă de 1 aprilie şi mă pregăteam să intru pe forum pentru o confirmare…”), aşadar tot răul ăsta e spre bine, fiindcă, în disperare de cauză, am apucat să-mi instalez pe PC, laptop şi telefonul mobil tot soiul de softuri (mai performante decât cele de la Mercedes!) şi să găsesc link-uri pentru vizionarea de “stream-uri” care n-am nicio îndoială că se vor dovedi extrem de utile ori de câte ori transmisiunile din Marele Circ – pentru care, din câte înţeleg, s-au dat o grămadă de bani – vor fi ciuntite sau reprogramate sub formă de “premieră” în favoarea vreunui meci de volei feminin din campionatul intern, luat moca şi difuzat în direct.