RECICLAȚII
Nu e că aş da măcar o ceapă degerată pe ceea ce scrie presa, în general, şi cu atât mai puţin cea de la noi şi încă sportivă, cu precădere Digisport(.ro), însă, chiar şi dacă ar fi reală, “ştirea” cu aspect mai degrabă de “fake news” sau, în orice caz, de tipică exagerare gazetărească ordinară, conform căreia ruşii, aşadar cu mic cu mare, toţi cei vreo sută cincizeci de milioane, au fost pur şi simplu scoşi din minţi de o fotografie cu Maria Sharapova luată în timp ce admira un soi de operă de artă înfăţişând un steag al SUA... defect sau mai vechi, cu doar 48 de steluţe dispuse altfel decât pe actualul drapel adevărat, mi-a amintit cum la un moment dat chiar mi-am exprimat public admiraţia nu doar faţă de frumuseţea jucătoarei în cauză, ci şi de patriotismul ei, având în vedere că, deşi este plecată din Mă-sa Rusie încă aproape sovietică din fragedă copilărie, încât e greu de afirmat că îi datorează, pe plan propriu-zis sportiv, altceva în afară, poate, de fondul genetic perfect, a continuat şi continuă să o reprezinte, multă vreme cu succes, spre deosebire de pipiţele cu rachetă, multe dintre ele conaţionale (gen Daria Gavrilova), dar şi, de pildă, croate (precum Ajla Tomljanovici), cu care te pomeneşti că efectiv peste noapte, practic de la un meci la altul în cadrul aceluiaşi turneu, au devenit “australience” cu acte în regulă.
Prin urmare, oricât de antipatici mi-ar fi, în general, ruşii, nu pot să cred că există nici la ei mai mult de o mână de imbecili patologic (ca, şi cam câţi – eventual proporţional, că-i ţară mai mare – hater-ii Simonei de pe la noi, altminteri foarte activi pe internet şi în societate, mai supăraţi pe ea nu când pierde, ca suporterii obişnuiţi, ci, dimpotrivă, atunci când se bucură de succes!) care să-i reproşeze ceva din acest punct de vedere. La drept vorbind, dacă ar fi cineva care să o poată acuza de ingratitudine sau măcar lipsă de recunoştinţă ar fi tocmai americanii, care o găzduiesc de atâta amar de vreme, oferindu-i cele mai bune condiţii de pregătire, doar ca să o vadă cum poartă cu mândrie culorile altei naţiuni, oarecum rival-inamice.
Apropo însă de Simona Halep şi de presa mioritică de (nici) doi bani găuriţi, trebuie să recunosc că până şi eu m-am săturat să citesc încă de la debutul turneului de la Indian Wells “ştirile” despre câte meciuri trebuie să mai câştige jucătoarea noastră şi câte sau în ce fază să piardă Wozniacki ca să nu-i poată sufla primul loc WTA. Pe lângă faptul că mai toate calculele se dovedeau greşite, fiindcă după doar a doua victorie şi până ca daneza să fie trimisă acasă din optimi de “bunăciunea mică” Daria Kasatkina, emisiunile informative începeau cu “breaking news”-ul că gata, Simona e lider mondial până cel puţin la vară, în timp ce site-urile de specialitate adevărate spuneau că trebuie musai să atingă finala, dacă e ca Wozniacki să obţină trofeul, tot cei de la Digi, în principal, contabilizau întruna capii de serie deja eliminaţi, dând-o pe Simona drept câştigătoare practic certă, adică… şi mai favorită decât oricum fusese în calitate de cap de serie numărul 1, în condiţiile în care, dacă te uitai pe tablou, în semifinale ar fi jucat (tot) cu Karolina Pliskova (e drept, dispăruse Muguruza, dar şi asta e deja obişnuit), iar în finală cu aceeaşi Wozniacki, la vremea respectivă rămase în cursă.
Asta pentru că retardaţilor de-acolo – fie prea proşti ca să-şi dea seama, fie socotindu-i astfel pe cititori şi telespectatori –, nu le mai ajungeau degetele de la mâini şi de la picioare să numere “zecile” de favorite eliminate în diferitele faze ale competiţiei, fără să ţină cont că acesta e mersul firesc al lucrurilor: la un turneu cu 32 de capi de serie, până în sferturi, unde rămân doar 8 jucătoare, vrei nu vrei sunt eliminaţi 24! Iar faptul că “pe partea Simonei de tablou” au fost scoşi, fie şi prematur, nu ştiu câţi astfel de capi, gen 7, 9, sau 14, nu (o) ajută cu nimic dacă a rămas în competiţie cel mai bine plasat dintre ei, care, pe aceeaşi logică, are “drumul asigurat” până… dă de româncă. La ce să te aştepţi, însă, când “experţii” în tenis şi comentatorii “de specialitate” provin, mai nou, din cei care până deunăzi se ocupau de fotbal, handbal sau cu competiţiile de Formula 1 şi MotoGP, între timp scoase din grilă, unde, printre altele, în mod firesc, nu li se puteau băga de seamă insurmontabilele dificultăţi în a declina substantivul “minge”!
Pe de altă parte, cum “gura păcătosului adevăr grăieşte”, iată că acum Simona chiar a ajuns în situaţia de a fi scăpat, încă din semifinale, inclusiv de amintitele Pliskova şi Wozniaki, lucru care, oarecum paradoxal, pe mine unul mă agită şi mai tare (după ce nici la meciul de-aseară, din “sferturi”, cu Petra Martici, n-am rezistat până la capăt, preferând să mă trezesc în toiul nopţii ca să aflu rezultatul de pe internet), pentru că acum chiar n-aş mai suporta să nu câştige trofeul. Doamne-ajută!
Prin urmare, oricât de antipatici mi-ar fi, în general, ruşii, nu pot să cred că există nici la ei mai mult de o mână de imbecili patologic (ca, şi cam câţi – eventual proporţional, că-i ţară mai mare – hater-ii Simonei de pe la noi, altminteri foarte activi pe internet şi în societate, mai supăraţi pe ea nu când pierde, ca suporterii obişnuiţi, ci, dimpotrivă, atunci când se bucură de succes!) care să-i reproşeze ceva din acest punct de vedere. La drept vorbind, dacă ar fi cineva care să o poată acuza de ingratitudine sau măcar lipsă de recunoştinţă ar fi tocmai americanii, care o găzduiesc de atâta amar de vreme, oferindu-i cele mai bune condiţii de pregătire, doar ca să o vadă cum poartă cu mândrie culorile altei naţiuni, oarecum rival-inamice.
Apropo însă de Simona Halep şi de presa mioritică de (nici) doi bani găuriţi, trebuie să recunosc că până şi eu m-am săturat să citesc încă de la debutul turneului de la Indian Wells “ştirile” despre câte meciuri trebuie să mai câştige jucătoarea noastră şi câte sau în ce fază să piardă Wozniacki ca să nu-i poată sufla primul loc WTA. Pe lângă faptul că mai toate calculele se dovedeau greşite, fiindcă după doar a doua victorie şi până ca daneza să fie trimisă acasă din optimi de “bunăciunea mică” Daria Kasatkina, emisiunile informative începeau cu “breaking news”-ul că gata, Simona e lider mondial până cel puţin la vară, în timp ce site-urile de specialitate adevărate spuneau că trebuie musai să atingă finala, dacă e ca Wozniacki să obţină trofeul, tot cei de la Digi, în principal, contabilizau întruna capii de serie deja eliminaţi, dând-o pe Simona drept câştigătoare practic certă, adică… şi mai favorită decât oricum fusese în calitate de cap de serie numărul 1, în condiţiile în care, dacă te uitai pe tablou, în semifinale ar fi jucat (tot) cu Karolina Pliskova (e drept, dispăruse Muguruza, dar şi asta e deja obişnuit), iar în finală cu aceeaşi Wozniacki, la vremea respectivă rămase în cursă.
Asta pentru că retardaţilor de-acolo – fie prea proşti ca să-şi dea seama, fie socotindu-i astfel pe cititori şi telespectatori –, nu le mai ajungeau degetele de la mâini şi de la picioare să numere “zecile” de favorite eliminate în diferitele faze ale competiţiei, fără să ţină cont că acesta e mersul firesc al lucrurilor: la un turneu cu 32 de capi de serie, până în sferturi, unde rămân doar 8 jucătoare, vrei nu vrei sunt eliminaţi 24! Iar faptul că “pe partea Simonei de tablou” au fost scoşi, fie şi prematur, nu ştiu câţi astfel de capi, gen 7, 9, sau 14, nu (o) ajută cu nimic dacă a rămas în competiţie cel mai bine plasat dintre ei, care, pe aceeaşi logică, are “drumul asigurat” până… dă de româncă. La ce să te aştepţi, însă, când “experţii” în tenis şi comentatorii “de specialitate” provin, mai nou, din cei care până deunăzi se ocupau de fotbal, handbal sau cu competiţiile de Formula 1 şi MotoGP, între timp scoase din grilă, unde, printre altele, în mod firesc, nu li se puteau băga de seamă insurmontabilele dificultăţi în a declina substantivul “minge”!
Pe de altă parte, cum “gura păcătosului adevăr grăieşte”, iată că acum Simona chiar a ajuns în situaţia de a fi scăpat, încă din semifinale, inclusiv de amintitele Pliskova şi Wozniaki, lucru care, oarecum paradoxal, pe mine unul mă agită şi mai tare (după ce nici la meciul de-aseară, din “sferturi”, cu Petra Martici, n-am rezistat până la capăt, preferând să mă trezesc în toiul nopţii ca să aflu rezultatul de pe internet), pentru că acum chiar n-aş mai suporta să nu câştige trofeul. Doamne-ajută!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu