CÂNDVA ERAM DE-UN LEAT

Sper din tot sufletul să nu fie o chestiune (numai) de vârstă, respectiv de, până la urmă, firească ramo… îmbătrânire, fie şi uşor prematură, pentru că sunt fix deodată cu ei, din leatul „decreţeilor”, însă (tot mai mulţi dintre) reprezentanţii „Generaţiei de Aur” au ajuns de la o (multă) vreme să reprezinte cam cea mai retrogradă aripă din fotbalul nostru.

După ce, de pildă, Ionuţ Lupescu a candidat la preşedinţia FRF cu o platformă în care principala prevedere o reprezenta revenirea la un sistem competiţional al Ligii 1/Diviziei A cu 18 participante, întru împrospătarea tristelor amintiri încă dureros de vii ale cooperativei, blaturilor, miticădragomirilor, jeanpădurenilor, mirceasanzilor şi aşa mai departe, iar Dan Petrescu este de departe cel mai înverşunat adversar al regulii care obligă echipele din primul eşalon să folosească doi (sau măcar unul) jucători sub 21 de ani, iată că şi Gică Hagi, după ce nu de mult ne-a stârnit hohote de râs cu pretenţiile lui ridicole de a i se acorda României în mod automat un loc la „masa bogaţilor”, prin fazele superioare ale Ligii Campionilor, a realizat brusc, dintr-o dată şi pe… aşteptate, exact în anul când a ratat, în premieră, calificarea cu Viitorul în playoff (preferând, printre altele, să chiulească de la pregătirea echipei înaintea meciului decisiv ca să dea o fuguţă la Glasgow să-şi vadă nepreţuitul odor evoluând în Europa League), că actualul sistem cu 14 echipe şi playoff/playout nu se ridică la nivelul exigenţelor lui şi ar trebui să revenim la cel cu 18, care, e adevărat, în cu totul alte condiţii (politice), pe vremea când – în altă ordine de idei, ca o parabolă de paregzamplu – iernile erau ierni, iar în februarie maximele diurne atingeau valori negative, era, poate, potrivit şi pentru noi, acum fiind ca şi cum am vrea să ne (şi) înfofolim ca atunci, cu toate că temperaturile (ca şi timpurile, carevasăzică) s-au schimbat radical, februarie de-acum fiind un soi de aprilie de odinioară, iar 14 fiind chiar cu mult mai îndestulător, valoric vorbind, decât 18. Asta ca să nu mai spun că şi amintitul său nepreţuit odor (care altminteri mi-e atât de simpatic, încât efectiv lăcrimez de bucurie la reuşitele lui, cum o făceam şi la ale tatălui) pare să băltească tot prin campionatele astea – cum ar veni – de toată jena, ale Belgiei (16 echipe şi sistem similar cu al nostru) şi Scoţiei (de-a dreptul 12 echipe!), după ce din cel „adevărat” al Italiei s-a întors cu eticheta (şi ea din vremuri de demult) „refuzat la export”.