(UN) PARAZIT

Spre satisfacţia domnului CTP, marele câştigător al galei premiilor Oscar 2020, recompensat (inclusiv) cu distincția pentru cel mai bun film al anului (trecut), a fost tragicomedia (cu accente bufe) vag horror sud-coreean-hollywoodiană „Parasite”, pe care, după propriile declaraţii, ca un bun şi autentic critic de film ce se consideră (eu am crezut că e analist politic/expert în tenis), domnia sa a trebuit să-l vadă de două ori de la cap la coadă pentru a-l înţelege cu adevărat şi a-i descoperi valoarea (cinematografică) inestimabilă, prima vizionare lăsându-l rece.

În aceste condiţii, şi în lipsa unor precizări exprese (şi) în acest sens, mă întreb dacă întâiul critic de film/analist politic/expert în tenis al naţiunii a urmărit (tot) de (cel puţin) două ori şi interminabilul „The Irishman” şi oricum cam/prea lunguţul „Once Upon a Time… in Hollywood”, pelicule despre care a rămas cu impresii preponderent defavorabile, şi dacă la fel a procedat (şi) în cazul jumătăţii de oră cât a mărturisit că a rezistat la „Little Women”. Aşa, ca să se pronunţe pe deplin lămurit.

P.S. O altă mare întrebare (fireşte, retorică) de-a mea este dacă reţeaua Netflix va mai avea vreo tragere de inimă să investească în regizori ca Martin Scorsese şi actori ca Robert De Niro, Al Pacino, Joe Pesci, Harvey Keitel, Scarlett Johansson, Laura Dern… doar ca să se vadă devansată de vreo producţie independentă, literalmente de doi bani (sau, în fine, cenţi), cu o mână de actori de culoare, asiatici, hispanici (trebuie să le vină şi lor rândul!) sau... (exclusiv/aparent) femei, mai mult sau mai puţin profesionişti, respectiv mai puţin sau mai mult amatori. 

Aproape că îmi pare rău pentru „Roma”, de anul trecut, care măcar avea scuza că ieşea din tiparele hollywoodiene (fie şi într-un sens cel puțin discutabil, din punctul meu de vedere, chipurile „de artă”), câtă vreme „Parasite” respectă mai toate clişeele comerciale ale „industriei cinematografice” americane, asezonate – în chip de colac peste pupăză – cu o limbă care m-a făcut să-i fiu recunoscător, retrospectiv, altei capodopere premiate de tot mai diversificăcioșii membri ai Academiei, „The Artist”.