Bucureşti, România
E-mail: blogziar@yahoo.com

marți, 22 martie 2022

DE (NOU) SEZON

Poate numai dacă abandonul lui Max Verstappen de duminică, din Marele Premiu de Formula 1 al Bahrainului, se va dovedi doar primul dintr-o lungă serie menită să facă un soi de justiție divină pentru ceea ce s-a întâmplat în ultima cursă de anul trecut, în urma căreia olandezul a devenit campion mondial, și pe care eu, care atunci n-am avut tăria sufletească s-o urmăresc în direct, n-am văzut-o integral nici până acum, deși o am înregistrată, tot pe motiv de prea mult consum literalmente nervos, aș găsi un motiv de satisfacție meschină, mai ales că, pe de altă parte, mi-e aproape indiferent dacă Hamilton nu obține al optulea titlu, cu care să-l depășească pe veșnic antipaticul Schumacher (căruia, firește, altfel îi doresc sincer o miraculoasă însănătoșire grabnică), din cauză de Verstappen sau de oricare altul, inclusiv ceva mai suportabilul Charles Leclerc, noul lider al clasamentului.

De altminteri, singura satisfacție reală și aproape onorabilă pe care aș putea s-o mai găsesc într-un sezon în care mașina britanicului pare să fi fost ratată de cei de la Mercedes, astfel încât va mai pierde, probabil, un an, și pe care (sezon) oricum am avut mari îndoieli, în toată pauza de iarnă, că măcar o să am puterea să încep să-l urmăresc, ar fi să asist la o megaînfruntare, care altfel mă lasă rece, între Ferrari și Verstappen, doar ca să-i văd pe numeroșii fani ai „scuderiei” – care, în lipsa (de performanțe a) propriilor idoli, în anii din urmă au cam ținut cu olandezul în lupta sa cu Hamilton – cum schimbă macazul și, brusc, încep să vadă cu alți ochi toate măgăriile de pe circuit și din afară ale pilotului Red Bull, măgării pe care, desigur, când le făcea în confruntările cu „inamicul” oarecum comun i le treceau cu vederea, punându-le chiar pe lista calităților și la capitolul „mamma mia, ce pilot!”. Tot ce mai trag nădejde e ca italienii să-și intre cât mai grabnic în jalnica normalitate cu care mi-au otrăvit tinerețile, și anume să-și favorizeze fățiș și fără scrupule unul dintre piloți (în detrimentul celuilalt), pe model Schumacher-Oricine, pentru că altfel, dacă i-ar lovi subit un fair-play de tip britanic, n-au nicio șansă într-o competiție directă cu ceilalți trișori din acest punct de vedere, austriecii de la Red Bull, cu la fel de penibilele lor modele Vettel-Webber și Verstappen-Pilotul numărul 2 (momentan Perez).

Niciun comentariu: