SINGUR ACASĂ 8

Nu știu cum au fost influențați de scandalurile din campania electorală ceilalți (potențiali) alegători ai aceluiași sau cei ai altor candidați, însă mie, recunosc, mi s-a luat cu totul de votat, după ce că și-așa eram decis în proporție de peste 95% să n-o fac, asta cu toate că practic niciuna dintre marile „dezvăluiri” despre „al meu” nu mi s-a părut credibilă și, cu atât mai puțin, chiar și dacă ar fi fost, de vreo importanță, iar până la urmă motivul principal pentru care m-am hotărât să stau și de data asta acasă, cum am făcut la majoritatea tururilor întâi și, practic, cu o singură excepție, în veci rușinoasă pentru mine (în 2004), la absolut toate tururile doi ale alegerilor prezidențiale de după 1992 (da, chiar și în 1996!), este că singurul candidat care îmi putea clinti această opțiune s-a dovedit așa de independent, că i-a răsărit cam peste noapte (sau, în fine, așa am aflat eu) în spate un mic partiduleț, să aibă și el la ce să se întoarcă dacă n-o să aibă noroc în viață nici de data asta pentru mai mult de-o noapte și să poată negocia mai târziu cine știe ce „fuziune prin absorbție” avantajoasă pentru el, să nu se piardă pe drum așa valoare inestimabilă pentru țară.

Chestia asta – coroborată cu principiul meu (încălcat tot doar atunci, în 2004!) de a nu vota niciodată „răul mai mic” [nici măcar pe Iliescu în detrimentul lui Vadim Tudor, în 2000, sau pe (același) Geoană în dauna lui Băsescu, în 2009], ci doar un candidat sau partid care, pe o scală de la –∞ la +∞, se află, din punctul meu de vedere, în partea ei pozitivă, oricât de mică ar fi valoarea intrinsecă, astfel încât o să aleg pe cineva care mi se pare și de +0,1, în raport cu unul de +0,09, și cu atât mai mult dacă adversarul e în zona negativă, dar n-am votat și n-o să votez pe cineva cu -0,001, chiar într-o confruntare cu unul care e, în accepțiunea mea, la -5000 – a făcut ca respectivul să alunece definitiv sub zero în cartea mea de adrese, vorba lui Țiriac, după ce și-așa oscila între plus și minus foarte puțin.