SCURTĂ POVESTE CU KAGHEBIȘTI

Evident că nu am informații suplimentare care să confirme sau să infirme declarațiile fostului ofițer KGB, sau ceva, conform cărora Donald Trump ar fi fost „format” sau racolat ca potențial agent sovietic încă din anii 80, însă, spre deosebire de ceea ce crede cu tărie fanul numărul unu din România al actualului președinte american, faptul că aceste dezvăluiri au apărut pentru prima oară nu zilele astea, cum lăsau să se înțeleagă publicațiile noastre care abia acum le-au (re)descoperit prin presa internațională, ci în urmă cu hăt, patru ani, reprezintă o circumstanță agravantă, pentru că, de pildă, eu însumi mă gândeam, atunci când le-am auzit, că, după felul cum decurg „negocierile” prin care noua administrație a SUA practic predă Ucraina la cheie (în fine, puțin mototolită după trei ani de război) lui Putin, nu e nicio mare scofală pentru nimeni, inclusiv pentru mine, să-și închipuie un astfel de scenariu ca de film, cu Trump abordat de câțiva kaghebiști și convins să trădeze în schimbul cine știe căror favoruri, așa că părea o chestiune de timp până să apară și vreun pretins martor mai mult sau mai puțin ocular al unei asemenea operațiuni, în schimb, dat fiind că dezvăluirile au apărut în urmă cu patru ani, când comportamentul lui Trump, oricât de... discutabil, nu era nici pe departe la fel de elocvent ca acum, le face cu mult mai credibile, fiind lesne de imaginat și o scenă în care „ciripitorul”, confruntat de reporterul incredul, să spună ceva de genul „ei bine, dacă nu credeți, aveți răbdare și o să vedeți ce o să se întâmple dacă Trump va mai rămâne suficient de mult timp în funcție (sau – la cum au decurs lucrurile – va fi reales – nota mea)”. Iar prezentul nu face decât să pară că-i dă deplină dreptate.

Cât privește raționamentul perfect eronat al amintitului fan numărul 1..., care se arăta din cale-afară de autosatisfăcut de cum a devoalat el manipulările presei autohtone, când, de fapt, n-a făcut decât să-și îngroape și mai adânc idolul, cel puțin în ochii mei, nu e nici pe departe prima sau măcar doar a opt sute nouăzeci și șaptea oară, ori – sunt sigur – ultima când asist la o asemenea eroare de judecată monumentală din partea lui.

DEMENȚIAL

Pentru că am avut dintotdeauna o adevărată obsesie (poate de natură ușor patologică și ea, de ce să nu recunosc sau măcar mă întreb?) în legătură cu schizoidia evidentă manifestată de majoritatea covârșitoare a persoanelor publice și în special a politicienilor, care susțin adesea, în același timp, două lucruri perfect diametral opuse, iar pe de altă parte, am simțit adesea o frustrare colosală că nu se găsește nimeni, mai cu seamă din presă, care să pună măcar întrebările corecte care ar putea să scoată la iveală această duplicitate, am să (îmi) pun eu două dintre ele, în tot atâtea chestiuni de actualitate imediată.

Mai întâi, aș fi vrut să-l aud pe președintele american Donald Trump cum explică faptul că, deși e convins că va aduce cât de curând, poate în doar câteva săptămâni, dacă nu chiar pacea planetară, măcar cea din Ucraina, îi somează, pe de altă parte, pe membrii (europeni ai) NATO să-și sporească exponențial cheltuielile militare, în condițiile în care oricum alt inamic vădit al alianței, cel puțin pe bătrânul continent, nu există în afară de Rusia aceea cu care domnia sa tocmai e pe cale să încheie tratate dintre cele mai mărețe și, desigur, pacifiste. Adicătelea trebuie să înțelegem că domnul Trump oprește războiul din Ucraina doar ca să-i ofere posibilitatea lui Putin să deschidă un front nou, împotriva Europei? Și asta cu toate că pretinde, la fiecare trei minute din fiecare discurs, că primul n-ar fi izbucnit niciodată dacă ar fi fost el în funcție la Casa Albă! Or, acum pare să se teamă că și cu el în mandat Europa e în mare pericol de a fi atacată, astfel încât trebuie să se înarmeze până-n dinți. Zău că nu înțeleg I-logica.

Cealaltă chestiune similară este legată de cetățeanul Kremlin Georgescu (prea e potrivită porecla ca să mai revin la prenumele lui original, unul prea frumos pentru un asemenea personaj odios), care, pe de-o parte, s-a arătat în nenumărate rânduri un mare fan al mareșalului Ion Antonescu, iar pe de alta, unul cel puțin la fel de devotat, cu declarații și gesturi pe măsură, al Rusiei, asta în condițiile în care principalul titlu de glorie al mareșalului, dacă ar fi să fie unul, este că s-a aliat (și a mers până-n pânzele albe) cu Hitler... împotriva Rusiei. Cu alte cuvinte, ori Antonescu a fost, până la urmă, cum a cam și stabilit istoria, un dobitoc dement (și) trădător al intereselor naționale, ori Rusia a fost de multă vreme (și n-are de ce să nu mai fie) inamicul numărul unu al României. Cum, de fapt, practic ambele sunt valabile, e o dovadă cu atât mai peremptorie că Georgescu e total pe lângă rațiune și realitate.

OPTIMISM ÎN SINISTRA EPOCĂ TRUMPUTIN

Având în vedere că sunt deja câteva săptă... luni bune de când (ex?)pamfletarul meu de bătaie preferat de la Antena 3 se ceartă, practic, de unul singur, sau cu o umbră imaginară a lui, invizibilă pentru telespectatori, pretinzând că există (încă) mulțimi întregi de oameni care cred și susțin cu tărie că venirea lui Trump la Casa Albă nu va schimba practic nimic în America și în lume, în condițiile în care eu, unul, n-am văzut până acum, nici la televizor, nici în viața de zi cu zi, vreun astfel de personaj într-atât de naiv și rupt de realitate, ci doar cetățeni convinși, dimpotrivă, că lucrurile se vor schimba radical, doar că, în timp ce unii sunt îngrijorați spre terifiați de asta, alții, cu mai puține țigle pe casă și neuroni funcționali în creier, zburdă de bucurie, fie din imbecilitate pură, fie având anumite interese personale sau de grup, am să fac eu pe scepticul sau, după caz, optimistul de serviciu, înfățișând un fel de teorie a, să zicem, cercului, conform căreia, deși am și eu convingerea că, pe termen scurt, lumea întreagă va fi absolut răvășită, măcar la nivel psihologic, zguduită de tot felul de declarații sforăitoare, unele, poate, însoțite și de gesturi concrete pe măsură, pe termen scurt sau, cel mult, mediu, respectiv, să spunem, câteva luni, poate până la sfârșitul anului, înclin puternic să cred că lucrurile vor începe să revină, cumva, la normal, în principal pentru că se vor vedea efectele dezastruoase ale unor astfel de declarații și, eventual, gesturi/măsuri concrete, iar balonul demenței va începe, ușor-ușor, să se dezumfle.

În această lumină, am să înșir o serie de puncte, înfățișând, poate ușor de-a valma, pe de-o parte niște cauze care vor conduce la această revenire la normal, iar, pe de alta, o serie de semne... prevestitoare ale dezastrului pe cale de a se întâmpla sau care se va fi și întâmplat deja la momentul acela (respectiv pe termen foarte scurt, poate chiar imediat), și care dezastru va sta la baza revenirii:

1. Deși aparent mai puțin probabil, e, totuși, posibil ca Donald Trump însuși, artizanul acestei revoluții a prostului gust și răului simț, să realizeze, mai curând decât ne-am teme, că e pe cale să lase o moștenire catastrofală, o imagine de personaj sinistru, intrat în galeria marilor proscriși ai istoriei universale, de teapa unor Hitler, Stalin, Ceaușescu și așa mai departe, târând odată cu el și SUA într-un cotlon întunecat al ei, în condițiile în care și-așa rezervele mondiale de simpatie pentru această țară sunt destul de secătuite și concentrate în doar câteva zone geografice, printre care și Europa aceasta pe care momentan se străduiește din răsputeri să și-o antagonizeze.

2. Nu cred să treacă mai mult de câteva, puține, luni până când între protagoniștii de la Casa Albă de nebuni să apară disensiuni dintre cele mai violente și... pitorești, în principiu tot pe măsură ce Trump va înțelege, de pildă, ce figură de păcălici oferă lumii întregi atunci când, în și din Biroul (lui?) Oval, bufonul președintelui (că deocamdată nu s-a proclamat rege), Elon Musk, face tot felul de giumbușlucuri și declarații, care mai de care mai aberante.

3. În relația cu Rusia, mă aștept, de asemenea, să apară, încă și mai rapid, tensiuni, mergând până la epitete dintre cele mai grotești adresate de președintele american celui rus, atunci când va înțelege că nici acesta din urmă nu e dispus să-i înghită pe nemestecate fanteziile sexual-pacifiste sau pacificatoare.

4. Popularitatea lui Trump în America (în lume nici nu mai vorbesc!) va atinge în timp record cote îngrijorător spre fără precedent de scăzute, ceea ce de asemenea va zgândări orgoliul lui exacerbat, așa că se va strădui să remedieze situația.

5. Consecințele economice nefaste ale politicilor sale „protecționiste” nu vor întârzia nici ele să apară, inclusiv sau mai ales în America, cu inflație, șomaj etc., astfel încât vom asista la tot felul de „ajustări”, „reveniri”, „răzgândiri”, „îndulciri” și așa mai departe ale măsurilor lui sforăitoare, de genul impunerii a tot felul de taxe comerciale astronomice abracadabrante.

6. Deși nu sunt foarte optimist în sensul ăsta, n-ar fi exclus ca electoratul european, agasat de aceste dovezi de aroganță și mărginire, să strângă rândurile în jurul curentelor „progresiste”, recte antitrumpiste și, pe moment, antiamericane, astfel încât cele extremiste, „suveraniste” și așa mai departe să sufere înfrângeri severe la alegerile care bat la ușă în mai multe țări.

7. Pe de altă parte, dacă vor triumfa tot felul de „suveraniști” prin Germania, Franța, Polonia, România... efectul va fi și el unul de bumerang la adresa administrației americane, care-i susține dezgustător de fățiș, deoarece fiecare nebun e nebun în felul lui, astfel încât niciodată o gașcă de dilii nu va putea să conlucreze cu succes, mai ales când principalul simptom e suveranismul, cu tot felul de pretenții de supremație (politică, economică, eventual rasială...), teritoriale etc., care vor duce la ciocniri, poate chiar armate, între state.

8. Desigur că „Doamne ferește!”, însă câtă vreme lucrurile continuă să meargă în direcția rea, mai cu seamă, de pildă, în tentativa de a transforma Gaza într-o înfloritoare stațiune balneoclimaterică și alte fantezii în regiune, nu m-ar mira să asistăm și la evenimente nefericite pe teritoriul SUA, gen atentate teroriste.

Lista cred că ar putea să continue, și am s-o mai și completez, însă doar pentru scurtă vreme, ca să nu pară că aștept, de fapt, să apară evenimente înainte de a pretinde că le anticipez.

ACTUALIZARE, 19 februarie 2025: Nu mă așteptam ca punctul 3 să se adeverească, pe undeva, într-atât de rapid în privința tensiunilor și, mai ales, epitetelor adresate de președintele american, dar, recunosc, nici ca ele să-i fie adresate... lui Zelenski, nu lui Putin.

De asemenea, deși la punctul 2 glumeam, pur și simplu, vorbind despre o eventuală autoproclamare a lui Trump drept rege, văd că ipoteza capătă și un contur mai serios, având în vedere niște declarații ale sale care i-au făcut pe cei de la publicația The Independent să publice și o fotografie corespunzătoare.

În fine, aștept chiar mai curând decât anticipam primele sondaje privitoare la popularitatea în picaj a lui Trump, pentru că efectiv nu pot să cred că toate manevrele lui din zilele astea, când, de pildă, îl consideră dictator pe Zelenski și partener democrat egal pe Putin (nici că se putea o dovadă mai limpede că lumea s-a întors, aproape la propriu, cu susul în jos!), nu vor avea un impact major inclusiv asupra alegătorilor săi, care sunt sigur că altceva înțelegeau printr-o pace instaurată de noul președinte, nu o predare a Ucrainei, dimpreună cu mai știu eu ce alte țări, Rusiei.

CALUL, PONEII ȘI PINGUINUL FĂRĂ BASCĂ

Este ora 13.44 când încep să redactez aceste rânduri (sigur, la viteza mea de scris scăzută, s-ar putea să treacă și câteva ore până să le și termin) și nu-mi vine să cred că, după „reuniunea de urgență” convocată, efectiv de ieri pe azi, de către președintele francez Macron ca urmare, înțeleg, a declarațiilor (reprezentanților) lui Trump conform cărora, practic, Europa e lăsată pe dinafară la discuțiile cu Putin despre conflictul din Ucraina, la care (reuniune) România n-a fost invitată deși, din câte de asemenea am înțeles, s-au făcut ceva eforturi din partea autorităților noastre, încă nu am asistat la niciun breaking news la televiziunile de știri prin care să fim informați că, la ora cutare (să zicem 17.00, sau 19.00), președintele interimar Ilie Bolojan organizează, la Cotroceni, o conferință sau măcar declarație de presă, în care să se dovedească ulterior, odată cu începerea ei, că este vorba despre o luare de poziție sau chiar atitudine în legătură cu această ignorare scandaloasă a României de către aceeași Europă care numai ce s-a indignat că a fost ignorată, la rândul ei, de către Trump.

Sigur, dacă aș fi în locul lui Bolojan, aș tuna și-aș fulgera, mergând până la vorbe grele adresate „aliaților” noștri, dar, având în vedere rigorile diplomatice, domnia sa ar putea doar să amintească următoarele elemente-cheie:

1. România este, totuși, una dintre țările cele mai mari și populate, iar de la un moment dat chiar și dezvoltate economic (numai ce au apărut știri că am depășit PIB-ul pe cap de locuitor al Poloniei, care E invitată!), din UE.

2. Ne aflăm, vrând-nevrând, în prima linie în raport cu scena conflictului, lucru care se vede inclusiv în atacurile desfășurate de Rusia practic nu doar LA, ci și PE sau chiar DINCOACE DE granița noastră, astfel încât avem parte de episoade în care populația primește mesaje de avertizare și de drone prăbușite pe teritoriul nostru, ceea ce nu li se întâmplă nici Franței, nici Germaniei, nici mai știu eu cui.

3. Avem cea mai lungă frontieră cu Ucraina și, dacă lucrurile merg pe cât de prost se anunță după intervențiile lui Trump în favoarea „păcii”, n-ar fi exclus să o avem la un moment dat cu Rusia.

4. Așa cum a amintit, iată, chiar ministrul nostru de Externe, Emil Hurezeanu [singurul pe care l-am auzit dând și o replică mai onorabilă lui JD Vance, în genul în care sugeram eu că mi-aș dori din partea unui oficial sau măcar a unui candidat la președinție (somn ușor, domnule Antonescu!) pentru a deveni pe loc idolul meu politic), ne-am implicat în acest război mergând până la a ceda o parte din sistemele de apărare Patriot, pe lângă ce am făcut pentru refugiații ucraineni sau pentru a sprijini economia țării vecine.

5. Dacă Europa se arată ea însăși așa divizată, cu țări „principale” și țări mai de doi bani, ce pretenție poate să aibă din partea lui Trump să fie tratată ca UN partener? În acest context, poate consilierii de la Cotroceni ar putea s-o aducă dibaci din condei și să sugereze că în cazul ăsta poate ne vom arăta și noi niște aliați mai de nădejde ai SUA, decât ai Europei, ca ungurii, de pildă. Măcar să încercăm să călărim pe un cal (american) mai mare, dacă și poneii (europeni) încearcă să ne arunce din șa.

Fără să fiu sau să fi fost vreodată un fan al lui Ilie Bolojan [al cărui nume – pe care, e drept, l-am mai auzit invocat în spațiul public, dar abia de prin toamna trecută, să zic – l-am asociat cu figura lui care, în paranteză la paranteză fie spus, îmi amintește de personajul din serialul Pinguinul (și o spun cu simpatie, cel puțin pentru serial și personaj) chiar mai târziu decât am aflat de existența lui Călin Georgescu!], mă gândeam, încă înaintea lui Valeriu Stoica, pe care l-am auzit ulterior, că, în cazul în care lucrurile merg bine cu el la Cotroceni, chiar ar putea să devină o variantă viabilă, dacă nu de-a dreptul salvatoare, de candidat la președinție proeuropean, dar, firește, numai cu condiția să fie acceptat de întreaga coaliție PSD-PNL-UDMR și, poate, inclusiv de actualul ei candidat desemnat, Crin Antonescu, convinși, eventual, de niște sondaje de opinie relevante, pentru că altminteri, dacă PSD ar merge separat, cu Ponta sau altul, s-ar alege praful de tot proeuropenismul lor și al nostru.

Or, din această perspectivă – care, din punctul meu de vedere, ar putea fi și singurul element cu adevărat benefic al întregii manevre cu demisia lui Iohannis –, Bolojan are acum o ocazie poate irepetabilă de a demonstra, pe de-o parte, că e cu totul altfel decât fostul președinte, astfel încât, iată, organizează o conferință de presă la doar câteva zile de la instalarea în funcție, în timp ce predecesorul lui a avut numai vreo două în tot mandatul din urmă, iar pe de alta, ar face și un gest – oricum foarte justificat și oportun, în opinia mea, nicidecum forțat sau populist – prin care să capteze bunăvoința electoratului „suveranist”, uns pe suflet de o poziție din care să se vadă că nu mai avem un președinte-ghiocel, care stă cu capul plecat și gura închisă în fața „ticăloșilor din UE” etc., chiar dacă nu mă aștept ca televiziunile ostile să-l aprecieze, ci probabil vor continua să-l catalogheze în fel și chip (mai ales „soroșist”, termen pe care mărturisesc că nu l-am înțeles niciodată, dar voi reveni cu un articol mai amplu pe tema asta), găsindu-i alte noduri în papură și învinovățindu-l, de-acum, fiindcă are bască, după ce până azi nu i-au iertat absența ei.

P.S. Este ora 14:40, am terminat textul, mă pregătesc să-l postez și tot nu se aude nimic de vreo conferință de presă. Bolojan e în continuare fără bască.

PLANETA MAIMUȚELOR NEBUNE

Declarațiile delirante ale diliului-șef adjunct de la Casa Albă, JD Vance, despre, printre altele, alegerile anulate din România și cât de rău sună o astfel de situație în urechile sensibile ale vajnicilor americani îndobitociți de atâta democrație și civilizație pe pâine câtă au înghițit ei în ultimele doar câteva decenii, de vreme ce prin anii 1960, deci nu în Antichitate sau Evul Mediu, când nici nu se inventaseră ca națiune, încă existau în unele state, de pildă, toalete separate și locuri în autobuz delimitate pentru cetățenii de culoare, m-au făcut să-mi spun că, indiferent care membru al unei instituții a statului român sau, măcar, candidat actual sau viitor la președinție va îndrăzni să le spună verde-n fața micului ecran câte puține parale fac tinerilor frumoși și cu adevărat nebuni, asemănători între ei până le deplină confuzie, instalați, dimpreună cu mai-marele lor pe trei sferturi decrepit, dar care-i și întrece, după o spectaculoasă evadare ca-n filmele hollywoodiene din cine știe ce instituție psihiatrică, în fruntea Statelor Unite va deveni pe loc idolul meu politic, votabil cu două mâini și în mod repetat, însă până atunci nu am decât a mă întreba, probabil perfect retoric, câteva lucruri:

1. De câtă obrăznicie poate da dovadă un, chipurile, diplomat, ca să declare într-o reuniune internațională că el este cel chemat să fie, cum ar veni, vocea rațiunii, lăsând, astfel, să se înțeleagă că toți ceilalți omologi sunt o adunătură de naivi cu capetele în nori, care habar n-au pe ce lume trăiesc?

2. Dacă tot știe cu precizie cetățeanul revoltat Vance că Rusia a cheltuit doar fix câteva sute de mii de dolari ca să manipuleze alegerile din România, deși noi ne imaginam că ar fi putut fi vorba de milioane sau miliarde, de ce nu ne dă și dovezile alea pe care le cer unii și alții de la autoritățile române? Că pare foarte bine informat.

3. De asemenea, decât să ne certe pentru cât de ineficiente au fost instituțiile noastre abilitate în a bloca atacurile hibride ale Rusiei și, ulterior, măcar în a furniza dovezi despre ele (deși în privința asta aș vrea să-mi spună și mie cineva din ăia care le pretind cam cum își imaginează ei că arată, de vreme ce doar niște rapoarte ale serviciilor secrete nu le ajung: vor poze cu hackerii și programatorii frauduloși ai lui Putin prinși în flagrant când acționau de la o tastatură în fața unui laptop, sau cum?), mai bine ne-ar fi spus cum au intervenit (și au eșuat) departamentele specializate ale NATO, presupunând că există (sau ar trebui să existe) unele, pentru a preîntâmpina astfel de atacuri și, dacă tot suntem la capitolul ăsta, să ne lămurească dacă la fel de prompt (NU) vom fi sprijiniți și în cazul unui eventual atac convențional, terestru sau aerian, dar militar, din partea Rusiei, ori se va pune brusc la îndoială oportunitatea invocării articolului 5 din Tratat, pe motiv, de pildă, că... n-am investit 5% din PIB pentru înzestrarea armatei. (În paranteză fie spus, cu 5% cred că ne-am putea apăra și singuri, măcar o vreme, fără ajutorul NATO!)

4. În fine, mi se pare mie sau Vance ăsta, ca și toți ceilalți, în frunte cu Trump, care ne învață pe noi cum e cu democrația și ne spun ce rușinoasă e această anulare a alegerilor prezidențiale și cât de câh sună în urechile delicate ale americanilor sunt fix ăia care acum patru ani urlau ca din gură de șarpe că alegerile (tot prezidențiale) din SUA au fost furate, inclusiv după validarea lor de către instituțiile (ne?!)democratice de-acolo, și organizau un fel de lovitură de stat de mucava luând cu asalt Capitoliul?! După care, căpetenia lor a mai și fost, vezi Doamne, prigonită pe nedrept de independenta justiție americană aservită... altora. 

TRUMP + PUTIN = HITLER + STALIN

Cam atât despre situația internațională în anul 2025.

 

P.S. Cât despre (ex?)pamfletarul acela care, odată cu apropierea lui Trump de Putin, pe care președintele american se pregătește nu doar să-l întâlnească, ci și să-l invite la Casa Albă, ca pe un partener de nădejde ce-l consideră, socotește că „i se va da voie”, în sfârșit, să se exprime măcar dubitativ în legătură cu conflictul dintre Rusia și Ucraina, în sensul de a pune, de pildă, la îndoială „clișeul” conform căruia ar fi o agresiune ilegală și neprovocată a primei, fără să fie catalogat drept putinist, logica lui este, ca de obicei, perfect greșită, respectiv o I-logică, deoarece simplul fapt că Trump, așa cum mulți anticipau și se temeau, s-a dovedit el însuși un putinist ordinar nu îi scapă pe alții de această etichetă, ci le lipește și o alta, la fel de rușinoasă, din punctul meu de vedere, și anume trumpist.

ZIUA NAȚIONALĂ A IMBECILITĂȚII

Având în vedere inițiativa președintelui ales de cretini, Călin Georgescu, de a declara ziua de azi, 10 februarie 2025, una de boicotare a supermarketurilor și produselor de origine alogenă, provenite din odioasele țări cu adevărat capitaliste și, categoric, imperialiste, aș vrea să plusez și eu, propunându-le spălaților pe creiere care-i vor da curs să meargă încă și mai departe cu protestul, extinzându-l pe toate palierele, după cum urmează:

1. Să renunțe la utilizarea telefoanelor mobile, care, dincolo de faptul că și aparatele sunt, în covârșitoarea lor majoritate, de proveniențe străine, utilizează în general rețele deținute de companii multinaționale. Excepție pot să facă doar cei care dețin aparate AllView, Myria și UTOK (sau, în fine, care or mai exista din astea) și sunt conectați la DigiMobil.

2. Să nu se uite la televizor decât dacă mai dețin aparate NEI sau Telecolor, nicidecum Samsung, Sony, LG...

3. Să meargă la serviciu pe jos, pentru a nu se urca în autobuzele de prin Franța sau Turcia și nici în autoturismele personale, cu excepția Dacia, dar și aia e deja mai mult franceză, că ne-au luat-o hrăpăreții ăia. Pot utiliza, în schimb, metroul, ca una din marile ctitorii ceaușiste.

4. Să aibă grijă să poarte exclusiv haine, cu tot cu chiloți și ciorapi, de la Apaca sau Tricodava și încălțăminte de la Guban sau Pionierul (da, pot avea și o vechime de peste 35 de ani, deoarece, fiind „made in Romania”, sunt trainice spre nepieritoare și își păstrează pentru totdeauna prospețimea din prima zi de achiziție, la fel ca și talpa lipită cu aracet de către deținător).

5. Mare atenție la utilizarea ustensilelor de bucătărie, a electrocasnicelor de tot felul, de la mașini de spălat la cuptoare cu microunde, a pastelor de dinți, săpunurilor, gelurilor de duș etc. În privința produselor de igienă, o zi de abstinență în plus pe lângă celelalte 364 pe an n-a omorât pe nimeni.

6. De asemenea, martorii lui Georgescu nu trebuie să cadă în păcatul de a-și trâmbița marile victorii asupra putredului Occident pe rețelele sociale, de la Facebook/Meta la TikTok și X, deoarece, firește, toate aceste instrumente ale diavolului n-au nimic de-a face cu nobilele idealuri ale suveranismului autohton.

6. Nu în ultimul rând, cei dispuși la astfel de sacrificii (supreme) în numele triumfului final și total al idolului lor asupra democrației și bunului-simț ar trebui ca, măcar pe parcursul acestei zile, să nu-și ia medicamentele pentru afecțiunile grave, inclusiv cancer și HIV, care, desigur, sunt tot de proveniență alogenă.

În fine, dacă lucrurile vor intra, după o asemenea acțiune, pe un făgaș (A)normal, sper ca și supermarketurile vizate să adopte o inițiativă similară (că doar și angajații lor sunt români verzi și se pot solidariza cu minunatul demers) astfel încât, poate chiar (de) mâine, 11 februarie, să-și închidă porțile, să văd și eu cum vor supraviețui aceiași (sau, în fine, poate și alți) români, care nu suportă nici măcar magazinele de bricolaj Hornbach, Leroy Merlin sau Brico Dépôt (da, cu accentele alea) închise pe 25 decembrie, 1 ianuarie sau în prima zi de Paște și zgârie pe la ușile lor, înjurând neaoș, țigănește, birjărește, același putred Occident care-i ține departe de sticla lor cotidiană de Coca-Cola, petul de bere Neumarkt sau cutia cu faianță (care poate fi și Cesarom).

ACTUALIZARE (ora 14:30): Pentru că o astfel de zi avea nevoie și de un corolar pe măsură, președintele totuși ales, în mod perfect legitim și democratic, de două ori cu majorități confortabile (în care eu unul NU m-am aflat, ca să fie limpede!), Klaus Iohannis, și-a anunțat demisia, aruncând, din punctul meu de vedere, țara în haos și dând apă la moară tuturor celor care i-o cereau sau voiau să-l suspende, pentru că acum se simt cu adevărat îndreptățiți să pretindă că anularea alegerilor și tot ce a decurs din ea, inclusiv rămânerea lui în funcție timp de două luni după expirarea celui de-al doilea mandat normal, sunt o dovadă clară de încălcare a democrației și așa mai departe, recunoscută, iată, chipurile, în ceasul din urmă și de „principalul vinovat” (din motive care îmi scapă, aflate doar în capetele lor).

Că oricum partenerii noștri occidentali nu vor înțelege mai nimic din subtilitățile acestei mișcări politice și nu vor rămâne decât cu imaginea unei instabilități politice accentuate (nu e de colo o demisie a niciunui președinte din lume) ar fi trebuit să fie limpede pentru oricine, inclusiv pentru tot mai cretinii analiști politici care i-o cereau cu îndârjire (chiar și cei care salutau, la vremea respectivă, anularea alegerilor și stabilitatea oferită de rămânerea lui în funcție), iar acum, că s-a întâmplat, încep să realizeze, (mult prea) târziu, ca de fiecare dată, ce va urma (foarte probabil inclusiv efecte pe bursă, cursul valutar, rating de țară...), pentru că doar imbecilii ca ei își puteau imagina că o asemenea manevră va însemna o „detensionare” a situației din țară și o „liniștire” a susținătorilor președintelui ales de (alți) cretini, care, de fapt, acum sunt doar încurajați de „victoria” pe care au obținut-o împotriva „sistemului” (adică a celui democratic) corupt și vor cere tot mai multe, de la demisia guvernului la alegeri anticipate și cine știe ce le mai trece prin capetele lor pătrate și înfierbântate.

PREMISE DUPĂ CONCLUZII

La fel ca pentru foarte mulți alții, și pentru mine apariția lui Călin Georgescu, despre care am aflat, practic, în seara alegerilor, odată cu începerea difuzării rezultatelor oficiale parțiale, după ce nici măcar exit-poll-urile de doi bani nu mă făcuseră să-l bag în seamă cu adevărat, a fost o surpriză, însă – așa cum am tot spus-o de-a lungul ultimelor luni, în schimb n-am mai văzut pe nimeni altcineva să remarce – spre deosebire, presupun, de mulți alții, eu unul chiar am stat, pe durata campaniei electorale, cu ochii lipiți de buletinele, emisiunile de analiză și talk-show-urile politice ale principalelor posturi de știri, în special Antena 3 și Digi 24, încât mă și întrebam cum de, din cei, parcă, 14 candidați la președinție, nu văd la dezbaterile altminteri foarte legal marcate drept „emisiune electorală” (sau ceva de genul) decât reprezentanții a cel mult patru sau cinci, respectiv, într-o ordine aleatorie, Ciolacu (PSD), Ciucă (PNL), Lasconi (USR), Geoană (independent) și, din când în când, câte un Diaconescu (independent), Terheș (?/independent?) și, încă și mai rar, Simion (AUR), fără ca, măcar, să mai văd și că respectivele posturi sunt amendate drastic și nonstop de către CNA pentru nerespectarea unor reguli privitoare la echilibru, corectitudine și așa mai departe, astfel încât, după ce s-a întâmplat ce s-a întâmplat cu anularea alegerilor prezidențiale, mi-a fost foarte ușor să înțeleg cum, pe TikTok, lucrurile au stat... fix pe dos, respectiv cu o supraexpunere a lui Călin Georgescu în detrimentul altor candidați, numai că, în această lumină, trebuie să concluzionez, de fapt, că, pe undeva, TikTok a echilibrat balanța generală, iar dacă varianta oficială este că activitatea mult blamatei aplicații (pe care eu în continuare n-o am în portofoliu, mărginindu-mă la bătrânul și, cică, bătrânescul Facebook) a fost coordonată de către „agenturilii” rusești angrenate într-un odios război hibrid împotriva fragedei noastre democrații, aproape că-mi vine să conchid, cu riscul de a fi catalogat, de către cei care nu mi-au citit alte articole, drept putinist și/sau măcar georgist, că, în schimb, televiziunile de știri (amintite) au fost controlate, dimpotrivă, de către agenturile americane și (pro)europene, care s-au descurcat foarte bine, cel puțin în ceea ce mă privește, să ascundă de ochii electoratului prezența georgescului în peisajul politic autohton.

Sigur că în calitate de cetățean, la drept vorbind, nu foarte interesat de alegerile prezidențiale, așa anoste cum se prefigurau ele înainte de 24 noiembrie, îmi pot asuma o parte importantă din vina de a nu mă fi interesat suficient despre toți cei înscriși în cursă, monitorizând cu obstinație absolut toate mijloacele de (dez)informare în masă în timpul campaniei electorale, de la televiziunile de știri la cele mai obscure aplicații și site-uri de internet, însă trebuie să mărturisesc că nu pot scăpa de un acut sentiment de frustrare, deoarece, de pildă, mă gândesc că, la fel de bine (sau rău) cum n-am aflat de un suveranist putinist cu o mulțime de doage lipsă, care firește că nu mi-ar fi schimbat opțiunea de vot, în sensul de a mă face să mi-l exprim, se prea putea să nu aflu de un personaj care, din punctul meu de vedere, să fie cu adevărat providențial, cu un program electoral impecabil, de o înaltă ținută morală și intelectuală și așa mai departe, pe care să-mi fi dorit să-l votez cu ambele mâini, ceea ce mă face să-mi iau angajamentul solemn față de mine însumi că de-acum înainte, în perspectiva alegerilor din 4 mai, voi sta cu ochii inclusiv pe afișele (electorale) cât un bilet de tramvai lipite pe stâlpii de iluminat stradal, dacă s-a dovedit că doar urmărind posturile de televiziune de știri undeva la vreo 16 ore din 24 n-a fost nici pe departe suficient să mă informez corespunzător.

Pe de altă parte, dar cam în aceeași ordine de idei, în condițiile în care, conform unor „studii demografice” privitoare la repartizarea pe grupe de vârstă a celor care au votat cu Georgescu, difuzate curând după alegeri, reieșea că l-au preferat doar vreo 5% dintre vârstnici, respectiv peste 55 sau 59 de ani (nu mai știu precis care era limita), ceea ce era absolut explicabil prin faptul că în general aceștia nu au TikTok, mă gândeam încă de atunci că, din momentul în care numele lui va fi popularizat, într-un fel sau altul, și pe canalele media principale, urmărite și de seniori – care, inclusiv din motive oarecum obiective, dat fiind, de pildă, că sunt pensionari, cu venituri modeste și așa mai departe, niciodată n-au excelat în a vota... cum trebuie, fiind întotdeauna principalul bazin electoral fesenist, vadimist, pesedist în vremurile de cea mai tristă amintire ale social-democraților (alea cu Iliescu, Năstase, apoi Dragnea), ba chiar și băsist – scorurile lui Georgescu vor exploda, ceea ce pare să se și întâmple, spre tâmpa uimire perpetuă a tot felul de mari analiști politici consacrați de zeci de ani.