Adevăratul vinovat

Îmi asum întreaga responsabilitate pentru ratarea calificării lui Dinamo în grupele Ligii Campionilor! Recunosc deschis că eu sunt acela care de la bun început, încă de la tragerea la sorţi şi chiar după gloriosul rezultat de 1-1 din tur, ori aseară, când la pauză ai noştri conduceau cu 1-0, am cârtit întruna prevestind şi poate atrăgând deznodământul. Şi asta nu pentru că aş avea eu ceva cu echipa din Ştefan cel Mare, care nu-mi este nici mai simpatică nici mai antipatică decât oricare alta dintre cele angrenate în cupele europene, câtă vreme eu sunt fan al unei formaţii care anul acesta se află în faţa spectaculoasei performanţe de a se menţine în Divizia B în ciuda unui debut de sezon cu înfrângere. Am privit însă lucrurile din perspectivă inversă şi mi s-a părut de neconceput ca o echipă italienească, cu un oarecare renume totuşi, deşi mulţi o dispreţuiau, precum Lazio să se împotmolească în faţa uneia româneşti, alta decât, eventual, Steaua.

Despre meci n-ar fi mare lucru de spus, decât că după părerea mea – oarecum singulară din câte am băgat de seamă ascultându-i pe specialişti – Dinamo a avut o evoluţie (proastă) relativ constantă pe parcursul celor două reprize, diferenţa de la 1-0 în prima la 0-3 în cea secundă făcând-o mai degrabă jocul adversarilor.

Aş mai adăuga doar că amărăciunea oricărui eşec al lui Dinamo sau al Stelei în competiţiile internaţionale îmi este atenuată până spre anihilare de vederea feţelor cătrănite ale unui Cristi Borcea, respectiv Gigi Becali, la fel cum, pe de altă parte şi bucuria succeselor îmi este întunecată, dacă nu sugrumată de-a dreptul, de veselia deşănţată a aceloraşi.