Capcană pentru elefant

Trecând peste imaginea de un penibil desăvârşit a politicienilor care după anunţul lui Mircea Geoană că PSD intenţionează să depună o moţiune de cenzură împotriva Guvernului Tăriceanu II s-au repezit să declare că o vor susţine cu mare entuziasm pentru a face uitat cât mai curând “cel mai slab Executiv din ultimii 17 ani”, “o ruşine naţională” etc., deşi cu numai o lună şi jumătate în urmă îşi rupeau hainele bulucindu-se pe uşile Parlamentului pentru a nu vota precedenta moţiune de teama eventualelor alegeri anticipate, mişcarea social-democraţilor mi se pare destul de bizară, chiar şi judecând prin prisma interesului lor electoral. Asta presupunând că, în ciuda convingerii mele intime, vor merge cu ea până la capăt.

S-a spus de nenumărate ori că, în actualul context politic, cu Traian Băsescu mare, tare şi adversar neîmpăcat al pesediştilor, aceştia nu pot spera să acceadă la guvernare, având aşadar de “optat” între a rămâne în opoziţie faţă de un nou guvern, cel mai probabil condus de un pedist sau peledist, care fără îndoială că-i va prigoni mult mai rău decât cel actual, liberalo-udemerist, sau a merge glonţ către alegerile anticipate. Or, dacă e să dăm crezare diverselor surse, decizia de ieri s-a bazat printre altele pe un sondaj de opinie în care, chipurile, PSD ar fi urcat în intenţiile de vot până la genunchiul broaştei, respectiv 24-25%, în timp ce PD ar fi coborât la 35%, iar PNL la un dramatic 10%. Cum ar veni, “trendul” le e favorabil, cu o creştere, totuşi, de cel puţin 6-7 procente faţă de alte sondaje, obţinută însă, din motive care ar putea face obiectul unei analize mai complexe... în actuala stare de lucruri. Logic ar fi fost deci ca social-democraţii să prefere un statu quo pentru cel puţin alte câteva luni, până la alegerile la termen sau la nişte anticipate mai puţin anticipate, prin primăvara viitoare, mizând în continuare pe erodarea liberalilor, pe dezumflarea PD-ului şi pe propria evoluţie pozitivă, obţinută în urma jocului de-a opoziţia la putere practicat în ultimul timp.

Asta numai dacă nu cumva toată această poveste s-a urmărit a fi o capcană pentru PD, în speranţa că sprijinindu-i să revină la putere, şi cu ajutorul mâinii lungi a preşedintelui, exact în ipostaza în care se află acum liberalii, cu un guvern ultraminoritar şi deci ultraşantajabil, îi vor împinge şi pe ei spre o prăbuşire mai consistentă şi mai rapidă. Având însă în vedere că pediştii nu s-au prea grăbit să sară în sus de bucurie la auzul declaraţiei lui Mircea Geoană, îmi vine a crede că au cam mirosit pericolul. Voi reveni.