ARTISTUL CU CHIPIU

Dacă imediat după formarea coaliţiei pesediştii şi pedeliştii se întâlneau întruna prin cârciumile patriei, ca o mare şi fericită familie Addams bine sudată, pentru a pune ţara la cale, a fost suficient să nu se mai vadă în plen vreo trei zile ca tovarăşul ministru de Interne Gabriel Oprea – care în adâncul sufletului său de militar disciplinat ascunde pesemne un artist rebel – să ia de capul său de la Cotroceni câteva decizii mărunte, nesesizate la timp nici măcar de ceilalţi colegi miniştri social-democraţi, aproape la fel de ataşaţi de propriul partid ca de oricare altul cu şanse mai mari de a rămâne oricum la guvernare.

Acum, nu ştiu de ce, dar imediat după pe cât de surprinzătoarea pe atât de fireasca decizie a PSD-ului de a-i retrage sprijinul politic neastâmpăratului, mi-am amintit de vremurile când liberalii veneau cu vreo propunere normală, cum ar fi, de pildă, numirea Noricăi Nicolai în funcţia de ministru al Justiţiei, aprobată inclusiv de adversari, ca apoi, când nimeni nu se mai aştepta la vreo surpriză, să apară Traian Băsescu invocând argumente perfect legale şi întemeiate (în imaginaţia sa şi, brusc, şi a fanilor lui) pentru a o refuza şi a isca ditamai tărăboiul...