ECONOMIE CU ORICE PREŢ
După două întâlniri formale şi de trei-patru ori mai multe informale, singura “măsură anticriză” a guvernului Boc a fost anularea măsurilor anticriză ale fostului cabinet Tăriceanu, printre care şi aceea de a se acorda o primă de 1000 de euro firmelor care angajau persoane intrate în şomaj de cel puţin trei luni.
Presupun că în mintea proaspătului premier economiile realizate astfel la Buget au fost substanţiale, fiindcă – nu-i aşa? – un calcul mai mult simplist decât simplu arată că dacă ideea liberalilor ar fi funcţionat şi – Doamne fereşte! – s-ar fi creat, de pildă, 50.000 de noi locuri de muncă, cheltuielile s-ar fi ridicat la 50 de milioane de euro! Ce mai contează că, pe cealaltă parte, statul ar fi încasat taxe pe salarii, contribuţii, TVA de la produsele pe care oamenii respectivi şi-ar fi permis să le cumpere contribuind şi la profiturile (impozabile şi ele!) fabricanţilor sau ale comercianţilor, şi... n-ar mai fi plătit 50.000 de ajutoare de şomaj?

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu