BANI CONTRA HUZUR
Zilele astea a revenit în actualitate sloganul “bani contra performanţă”, care poate aşa, ca principiu, nici măcar n-ar fi atât de absurd pe cât o arată realitatea crudă de la noi, unde în Justiţie, de pildă, bani grămadă pe salarii se dau deja de ani şi ani, iar “performanţa” e în cel mai fericit caz la fel. Urmează reformele în Sănătate şi Învăţământ!
Şi, fiindcă tot veni vorba: nu ştiu cum se face (dar am o bănuială) că în România lumea se vaită, simultan dar în dezbateri diferite, pe de-o parte că în sectorul public sunt salarii ca vai de lumea bieţilor profesori neuniversitari şi, pe de alta, că aşa mizere cum sunt le depăşesc totuşi binişor pe cele din sectorul privat, de unde concluzia de bun-simţ că sindicaliştii aştia bine organizaţi ar cam trebui să facă ciocu’ mic dacă nu vor să ajungă naibii să lucreze în regim de exploatare la patroni, moguli şi alţi oligarhi, pe şi mai nimica toată.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu