CLASA MUNCITOARE

TOT (CA) ÎNAINTE!

Menţionând în treacăt şi fără niciun fel de legătură formularea cel puţin năstruşnică a unuia dintre cei mai înverşunaţi critici ai gafelor de limbaj ale altora, care vorbea acum vreo două zile despre “afecţiunile cardiatice” – expresie pe care vă asigur că nu o veţi vedea postată pe blogul propriu al autorului şi nici reluată de sute de ori în emisiunea realizată în direct şi la o oră de vârf de către colegul său de trust, care la rându-i vorbea într-o la fel de recentă împrejurare despre criza care a afectat “România, Ungaria şi alte ţări baltice” –, am să trec rapid la ceea ce mă frământă cu adevărat şi anume revelaţia pe care am avut-o în dimineaţa aceasta, când pentru a treia sau a patra oară în interval de două săptămâni şi a nu ştiu câta din ultimele multe luni mi s-a oprit curentul, de data asta preţ de numai o oră, că regimul portocaliu a găsit ca soluţie pentru reducerea cheltuielilor, ieşirea (poate, cândva) din criză şi mai ales plata datoriilor externe metoda experimentată cu mult succes pentru o vreme, şi aproximativ în acelaşi scop, de încă nu chiar de toată lumea, dar în ritmul ăsta nici nu m-aş mai mira, regretatul Ceauşescu.

MIC ŞI ELECTRIC

De ce să mint? Din noianul gogomăniilor “editate perfect” de Emil Boc de-a lungul timpului, propunerea făcută ieri, de a se iniţia nu ştiu ce demersuri pentru introducerea în circulaţie a automobilelor electrice, oricât ar părea de hazlie şi nu tocmai oportună, având ceva din tichia de mărgăritar a chelului, mi se pare printre cele mai inofensive şi aproape raţionale, eu însumi – dincolo de faptul că printre foarte puţinele teorii ale conspiraţiei în care chiar cred se numără şi aceea că întârzierea trecerii la folosirea automobilelor electrice pe scară largă nu are nimic de-a face cu limitele tehnologiei actuale, ci cu interesele constructorilor de maşini şi mai ales ale marilor companii petroliere – fiind în privinţa protecţiei mediului şi/sau a fluidizării traficului urban partizanul unor măsuri atât de radicale încât nu le-am auzit încă sugerate serios de nimeni, cum ar fi, de pildă, interzicerea accesului maşinilor de teren, dacă nu şi al oricăror altora mai mari decât un Tico sau Matiz, în oraş şi, cândva, înlocuirea lor cu astfel de maşinuţe electrice, ori desfiinţarea liniilor de autobuz şi maxi-taxi, dacă nu există soluţii ca măcar vehiculele ce le deservesc pe acestea să fie electrice. Aşa că, de data asta, în propria-mi extravaganţă, îl iert pe bietul mini-premier.

DECÂT O HĂHĂIALĂ TÂMPITĂ, MAI BINE O RECLAMĂ CINSTITĂ

Îmi amintesc – aşa, pur şi simplu, nu cu nostalgie, ci mai degrabă cu o crescândă uimire – vremurile, nici măcar foarte îndepărtate, când o ieşire precum aceea a lui Băsescu de aseară mi-ar fi stârnit un scurt dar dens comentariu, ceva în sensul că uite, frate, cum le potriveşte electoratul de şi-a ales în fruntea unei ţări de tot râsul o caricatură de preşedinte hăhăitor, debordând de un umor de malu’ bălţii, care de la înălţimea tribunei oficiale, cu stemă, tricolor şi toate cele, găseşte de cuviinţă să facă glumiţe pe seama unui lider al opoziţiei, în timp ce acum, în aşteptarea unui eveniment politic cu adevărat ieşit din comun şi demn de luat în seamă, cum ar fi o apariţie publică a realesului în care să NU facă aşa ceva, mi se pare mult mai interesant să consemnez, de pildă, cea dintâi reclamă onestă la o pastă de dinţi, aceea în care un celebru producător recunoaşte că este “prima şi singura care oferă protecţie…”, admiţând implicit că până acum toate celelalte zeci de variante scoase de el pe piaţă erau de… geaba.

“PRIMA” ŞI “PREMIERA”

De câte ori văd şi acum la Prima TV nu ştiu ce promo cu imagini din “Piraţii din Caraibe III: La capătul lumii”, îmi amintesc cum difuzarea filmului a fost prezentată sforăitor în urmă cu vreo două săptămâni drept chipurile “premieră pe ţară”, în condiţiile în care deja rulase prin toate cinematografele şi de fapt nu putea fi încadrat nici măcar la “premieră TV”, câtă vreme până şi eu, deloc pasionat de gen, aproape că am fost forţat să-l văd anul trecut pe HBO într-una din cele circa 143 de reluări. Maximum ce se putea pretinde era “premieră pe ţară ANUL ĂSTA”, cam ca şi seria “BD” reluată de orice televiziune în primele zile ale lui ianuarie.

666

CE MĂ SCOATE DIN SĂRITE…

…încă şi mai tare decât o emisiune televizată care începe mai târziu decât ora trecută în program (inclusiv pe teletextul propriu!) este una care începe (mult) mai devreme. Şi nu mă refer aici la posturile de ştiri sau cele sportive, care depind în bună măsură de evenimente transmise în direct, unde pot apărea surprize, ci la cele generaliste, a căror grilă ar trebuie să fie cât se poate de predictibilă. Ba, culmea nesimţirii e atinsă de Pro Cinema, care nici măcar buletine de ştiri nu are, şi cu toate acestea nu o dată mi s-a întâmplat să comut la ora potrivită şi să prind filmul de pe la mijloc! Nu înţeleg ce se putuse petrece. A spus Seinfeld mai puţine glume decât erau prevăzute în episodul dinainte? A salvat Bruce Willis mai repede Pământul de la distrugere, ajutat fiind pe neaşteptate şi contrar scenariului iniţial de Van Damme? Ca să nu mai spun că şi calupurile publicitare, cu care s-ar mai putea “completa” o emisiune terminată mai devreme, adesea nu sunt puse înaintea celei următoare, ci la câteva minute după ce începe, când abia te-ai aşezat şi tu confortabil în fotoliu. Aşa, de-ai dracului ce sunt ei şi mamele lor!

FOTBAL FĂRĂ FOOTBALL

Dragi iubitori ai sportului cu balonul rotund (încă de mic mi-am dorit să găsesc ocazia pentru a folosi această minunată expresie aproape poetică pe care iată că o şi folosesc, deşi nu-i cine ştie ce ocazie, ci mai mult un pretext subţire, aşa cum se va vedea în cele ce urmează), nu-i aşa că semifinalele Champions League fără echipe din Anglia nu au niciun farmec? Nu?! În fine, mie aşa mi se pare. De altfel, singura parte bună a acestei situaţii e că mă pot uita şi eu relaxat la meciuri. Atât cât o fac, sau mai precis am făcut-o, fiindcă după ce că aseară am văzut cel mai prost meci în care s-au înscris patru goluri din viaţa mea (sună bizar, dar la o reluare atentă a lecturii se înţelege ideea), azi se desfăşoară unul (respectiv, celălalt) care deja mă plictiseşte numai când mă gândesc ce echipe se înfruntă, aşa că-mi voi găsi îndeletniciri mai palpitante, cum ar fi să mă culc devreme. Ce vreau să spun cu asta?... Păi… cam atât. Şi să ştiţi că dacă aveţi altă opinie, chiar nu vă port pică.

ACARUL DAVID

Fix ca-n bancurile cu Radio Erevan, după ce că, până la urmă, celebra afacere a Loganurilor de 70000 de euro pentru Poliţie a reieşit că ar fi perfect legală (?!), acum vreo săptămână citeam că iţele scandalului duceau oricum mai degrabă către Partidul Democrat şi nu ştiu ce firmă intermediară ce i-ar fi sponsorizat campania electorală, aşa cum, la vremea respectivă, bietul acar David – care cu figura sa nătăfleaţă fusese decretat de presă un adevărat baby-faced killer, capul mafiei liberale din guvern! – încercase timid să sugereze, amintind că moştenise toată povestea de la predecesorul său pedist Vasile Blaga. Evident că nimeni nu l-a băgat atunci în seamă, iar pentru PNL tărăboiul acela a fost ditamai bolovanul agăţat de gât.

27 DE STUDII

Citeam zilele trecute următoarea ştire: “cele mai recente studii, 27 la număr, au arătat că două pahare de lapte pe zi reduc riscul de cancer de colon cu 22%”.

În lipsa altor precizări, inclusiv ce ar trebui făcut cu cele două pahare de lapte sau cât sunt de mari, întrebarea, zic eu pertinentă, pe care mi-am pus-o a fost dacă patru pahare pe zi, de aceleaşi dimensiuni şi folosite în acelaşi mod, diminuează cumva riscul de cancer cu 44%? Şi, pe acelaşi principiu, ce se întâmplă dacă, să zicem, bei, faci gargară, te speli pe dinţi, îţi torni în cap etc. zece pahare?

WWW

PUMNUL ÎN GURĂ CONTRA RANGA PESTE DINŢI

Oricât ar părea de ciudat, sugestia pedeliştilor Mircea Toader şi Silviu Prigoană de a se modifica Legea audiovizualului astfel încât un post de televiziune care “calomniază” (puterea) să poată fi inclusiv suspendat mi se pare perfect acceptabilă, cu o singură condiţie măruntă: ca şi realizatorii TV să aibă dreptul, consfinţit prin aceeaşi lege, ca atunci când un politician (al puterii) este prins în flagrant cu minciuna, gogomănia sau mitocănia, să-i aplice o lovitură de rangă peste dinţi. Asta şi deoarece, dacă, de pildă, într-o ţară cu adevărat democratică şi civilizată niciodată un prim-ministru nu şi-ar permite să smulgă microfonul din mâna unui reporter incomod, într-una ca a noastră, în care-şi permite, reacţia cea mai adecvată ar fi ca măcar unul-doi dintre martorii oculari să-l bage unde n-a mai fost de mult pe respectivul premier şi eventual să-i dea şi un bobârnac peste ceafă, ceea ce, având în vedere… anvergura omuleţului de stat, i-ar putea fi uşor fatal.

ÎNCHIS NON-STOP

Probabil doar într-un moment de rătăcire, o moderatoare altfel măcar frumuşică şi, la drept vorbind, nu întotdeauna atât de prostuţă de la Antena 3, referindu-se la imbecila propunere a unor parlamentari cu mintea odihnită de închidere a supermarketurilor duminica, sugera că, în fond, atât angajaţii respectivelor magazine cât şi patronii lor ar putea ieşi chiar câştigaţi din povestea asta, primii alegându-se cu o zi liberă pe acelaşi salariu, iar ceilalţi… făcând o economie de la plata utilităţilor. Evident că, pe aceeaşi logică, cel mai mare beneficiu pentru toată lumea ar fi dacă supermarketurile ar rămâne închise nu doar o zi pe săptămână, ci şapte din şapte!

CURAT BOLŞEVIZARE!

N-am urmărit aseară “Naşul”, să-l văd pe Băsescu în direct şi-n largul lui. Sincer, îmi propusesem, am uitat, iar când mi-am adus aminte m-am bucurat că am uitat. Azi-dimineaţă am văzut însă prin ziarele şi pe blogurile de orientare (mai) liberală, la loc de cinste, însoţită de comentarii satisfăcute, gen “păi asta o spunem noi de multă vreme”, o declaraţie a preşedintelui tuturor celor care l-au votat, conform căreia PD-L-ul s-ar fi bolşevizat.

Toate bune şi frumoase, i-o fi venit şi lui la cap un dram din mintea românului cea de pe urmă, numai că la o lectură mai atentă am înţeles că referirea era la modul de alegere, PE LISTE, a conducerii PD-L la viitorul congres. Cum ar veni… ca la PNL! Trist, dar aici cam are dreptate.

ŞI LA CE LE-A FOLOSIT?!

Nu că mi-ar fi dor de feţele unor Videanu, Berceanu, Blaga, Udrea, Boc…, pe care şi dacă ar apărea pe televiziunile la care mă mai uit le-aş evita instantaneu, cu o fulgerătoare apăsare de buton al telecomenzii, dar mă gândeam zilele trecute, cu oareşice nostalgie, la vremurile când la fel de beşteliţii de către presă miniştri liberali aveau măcar bunul simţ de a răspunde tuturor invitaţiilor, arătându-se pe oriunde le trăsnea prin cap realizatorilor TV să improvizeze câte un “ministudio”, pe holurile Parlamentului, prin pieţe, parcuri sau în mijlocul străzii, aşezaţi pe te miri ce taburete sau lăzi de fructe. Acum, nu-i mai puţin adevărat că, dincolo de faptul că nu au mai avut cum să invoce vechea scuză cederistă a “deficitului de comunicare”, cauzator de rezultate proaste în alegeri, te poţi întreba, oarecum cârtitor şi retoric: “şi la ce le-a folosit?!”.

PAŞTE FERICIT!

GREVĂ!

Din solidaritate cu greva spontană de la RATB – faţă de care, la drept vorbind, nu am nici sentimente şi nici păreri bine definite, pentru că sufăr de un soi de fobie faţă de mijloacele de transport în comun de suprafaţă, aşa încât de obicei înjur taximetrişti, confraţi şoferi mai proşti sau, din când în când, Metrorexul – şi de supărare din cauza rezultatelor proaste obţinute de echipele engleze în Liga Campionilor – cu o menţiune specială pentru favorita mea în absolut, Arsenal, care până la urmă a scăpat mai mult decât onorabil cu un 2-2 acasă, după ce în prima repriză a meciului de aseară, cu antipatica FC Barcelona, cea mai periculoasă acţiune a tunarilor a fost prin minutul treizeci şi ceva, când erau gata-gata să treacă de centrul terenului – cele de mai sus sunt tot ce voi scrie pe ziua de azi. În rest, urări anticipate de Paşte fericit ş.a.m.d.


P.S. Ministerul Sănătăţii ar trebui să profite de situaţie şi să declare data de 1 aprilie “Ziua mişcării în aer liber”. Sau ceva de genul ăsta…