PEDEAPSA CU VIAŢA
În contextul emoţiei provocate de atacul criminal de zilele trecute din zona Perla-Dorobanţi, nu se putea să nu se găsească vreun Cristian Tudor Popescu care să (re)lanseze dezbaterea pe tema reintroducerii pedepsei cu moartea în Codul penal.
Trebuie să spun din capul locului că, fără să fiu animat neapărat de cine ştie ce profunde sentimente creştineşti, ba chiar în ciuda unor puseuri de furie oarbă care mă încearcă şi pe mine de câte ori aflu de câte o asemenea faptă abominabilă, sunt un adversar înfocat al pedepsei capitale, principalul meu argument fiind unul catalogat de CTP drept o “marotă a celor care protejează asasinii” (?!), şi anume riscul unor erori judiciare ireparabile, mai ales într-o veselă şi frumoasă ţară ca a noastră, cu o Justiţie... cum o ştim cu toţii. Până şi într-un caz aparent limpede ca lumina zilei, precum cel din Dorobanţi, nu m-ar mira să asistăm la vreo năzdrăvănie de genul cercetării “principalului suspect” în stare de libertate (că în interminabile aresturi preventive sunt ţinuţi oamenii de afaceri şi politicienii din opoziţie) sau că, într-un final, printr-o lovitură de teatru, hodoronc-tronc e arestat, judecat şi condamnat… un vecin de bloc de-al lui Vlădan!
Pe de altă parte însă, sunt absolut de acord cu înăsprirea draconică a condiţiilor de detenţie pentru astfel de sceleraţi. N-o să merg până la a recunoaşte cu deplină sinceritate că m-ar unge pe suflet să-i ştiu schingiuiţi zilnic, după un program riguros stabilit eventual prin lege, şi poate că şi munca silnică pe viaţă, prin minele şi pe şantierele cu risc sporit ale patriei sau executarea întregii sentinţe în condiţii de izolare totală par nişte barbarii anacronice, dar măcar interzicerea unor privilegii pentru care pot fi invidiaţi şi de unii oameni cinstiţi şi liberi, cum ar fi televizorul în celulă, telefoanele (mobile) la discreţie, vizitele conjugale, orele de artă sau sport etc., cred că s-ar impune. Li se poate acorda în schimb un altul: acela de a nu li se mai confisca şireturile şi curelele, lăsând la latitudinea lor dacă şi cum să le utilizeze în caz că nu mai suportă regimul.
Marele avantaj faţă de pedeapsa cu moartea este acela că, dacă după, să zicem (că s-a mai întâmplat), 15 ani de încarcerare se constată o eroare judiciară, omul poate fi nu doar imediat eliberat şi reabilitat, dar şi substanţial despăgubit de stat, astfel încât să-şi petreacă restul zilelor în huzur.
Trebuie să spun din capul locului că, fără să fiu animat neapărat de cine ştie ce profunde sentimente creştineşti, ba chiar în ciuda unor puseuri de furie oarbă care mă încearcă şi pe mine de câte ori aflu de câte o asemenea faptă abominabilă, sunt un adversar înfocat al pedepsei capitale, principalul meu argument fiind unul catalogat de CTP drept o “marotă a celor care protejează asasinii” (?!), şi anume riscul unor erori judiciare ireparabile, mai ales într-o veselă şi frumoasă ţară ca a noastră, cu o Justiţie... cum o ştim cu toţii. Până şi într-un caz aparent limpede ca lumina zilei, precum cel din Dorobanţi, nu m-ar mira să asistăm la vreo năzdrăvănie de genul cercetării “principalului suspect” în stare de libertate (că în interminabile aresturi preventive sunt ţinuţi oamenii de afaceri şi politicienii din opoziţie) sau că, într-un final, printr-o lovitură de teatru, hodoronc-tronc e arestat, judecat şi condamnat… un vecin de bloc de-al lui Vlădan!
Pe de altă parte însă, sunt absolut de acord cu înăsprirea draconică a condiţiilor de detenţie pentru astfel de sceleraţi. N-o să merg până la a recunoaşte cu deplină sinceritate că m-ar unge pe suflet să-i ştiu schingiuiţi zilnic, după un program riguros stabilit eventual prin lege, şi poate că şi munca silnică pe viaţă, prin minele şi pe şantierele cu risc sporit ale patriei sau executarea întregii sentinţe în condiţii de izolare totală par nişte barbarii anacronice, dar măcar interzicerea unor privilegii pentru care pot fi invidiaţi şi de unii oameni cinstiţi şi liberi, cum ar fi televizorul în celulă, telefoanele (mobile) la discreţie, vizitele conjugale, orele de artă sau sport etc., cred că s-ar impune. Li se poate acorda în schimb un altul: acela de a nu li se mai confisca şireturile şi curelele, lăsând la latitudinea lor dacă şi cum să le utilizeze în caz că nu mai suportă regimul.
Marele avantaj faţă de pedeapsa cu moartea este acela că, dacă după, să zicem (că s-a mai întâmplat), 15 ani de încarcerare se constată o eroare judiciară, omul poate fi nu doar imediat eliberat şi reabilitat, dar şi substanţial despăgubit de stat, astfel încât să-şi petreacă restul zilelor în huzur.
2 comentarii:
De parca introducerea pedepsei cu moartea in vreo tara a redus la 0 astfel de tragedii..pana si in state precum norvegia, unde rata criminalitatii e cam la 2% oamenii o iau razna..
@Bogdan.Cretu
Exact! În plus, discuţia pe marginea ei este oricum doar teoretică şi complet inutilă, fiindcă nu ne-ar lăsa UE să o adoptăm.
Trimiteți un comentariu