Bucureşti, România
E-mail: blogziar@yahoo.com

joi, 5 aprilie 2012

DOUĂ CETE

Într-un fel, ceea ce se petrece zilele astea şi probabil că se va tot petrece până la alegerile parlamentare din toamnă, respectiv migrarea în haită a pedeliştilor spre PSD şi PNL, este un fenomen firesc, dar care ar fi trebuit să aibă loc în urmă cu foarte mulţi ani: (auto)dizolvarea PD – pe care întotdeauna l-am socotit un partid inutil, artificial, fără ideologie, menit doar să încurce lucrurile pe scena politică – şi împărţirea membrilor lui în două cete, nu neapărat de smintiţi şi de mişei, ci de liberali şi socialişti (pesedişti). Acum e mult prea târziu, iar cele două alternative pentru pedelişti ar trebui să rămână puşcăria sau retragerea definitivă din viaţa publică. Altfel îi vom vedea in corpore guvernând liniştiţi şi la anul pe vremea asta, din partea USL şi, poate, de ce nu?, avându-l drept premier pe cel puţin la fel de liberalul ca şi Frunzăverde – Ungureanu!

Niciun comentariu: