NOPŢI ALBE, PAGINI GOALE

După ce de-a lungul întregii ediţii actuale de Premier League am suferit teribil din cauza rezultatelor slabe ale favoriţilor mei de la Arsenal, începând de acum fix o lună şi ceva, de când tocmai scrisesem că – doar pentru binele lor! – le doresc sincer înfrângeri pe linie până la finalul sezonului, echipa a obţinut cinci victorii din şase meciuri, consolidându-şi poziţia a treia, care măcar o trimite din nou în Liga Campionilor, dar consolidând-o şi pe a lui Arsène Wenger ca antrenor ideal pentru a obţine rezultate aproape onorabile (dar mediocre faţă de aşteptările fanilor de pretutindeni) cu un lot modest faţă de ale rivalilor. Cu alte cuvinte: adio, schimbare!; adio, mari investiţii în jucători! N-am să fiu atât de ipocrit încât să pretind că ultimele rezultate amintite nu m-au bucurat. Voiam doar să subliniez (încă o dată, pentru cititorii fideli!) care e bafta mea în materie de rezultate sportive. Bine ar fi dacă aş reuşi cumva să ţin întotdeauna cu adversarii favoriţilor mei!

În condiţiile astea, n-ar mai trebui să mire pe nimeni, şi cu atât mai puţin pe mine, că playoffs-urile Cupei Stanley au debutat azi-noapte cu o înfrângere jenantă, pe teren propriu, a primei clasate în NHL (nu doar în Conferinţă!) după sezonul regulat, principala mea favorită, Vancouver Canucks, în faţa lui Los Angeles Kings, ocupanta locului opt (ultimul care permite calificarea) în Conferinţa de Vest, scor 2-4. Sigur, e abia primul meci din serie (pe sistemul “cel mai bun din şapte”), dar, la cum s-a jucat, surpriza ar putea căpăta proporţiile unui dezastru pentru canadieni, finalişti anul trecut.

În schimb, ca o excepţie care confirmă regula, favoriţii mei americani, Philadelphia Flyers, au avut o revenire incredibilă la Pittsburgh, cu Penguins (una dintre cele mai antipatice echipe din Ligă, poate doar după Boston Bruins şi Chicago Blackhawks), învingând cu 4-3 în prelungiri, după ce la finalul primei reprize erau conduşi printr-un mare noroc doar cu 3-0. Tot printr-un mare noroc am rămas eu treaz în faţa televizorului la scorul ăla, încălcându-mi bunul obicei ca la o diferenţă de trei goluri, în favoarea indiferent cărei echipe, să mă duc la culcare. (Meciurile au loc în toiul nopţii după fusul nostru orar, aşa că de multe ori principiul ăsta a fost benefic, deşi, pe de altă parte, răsturnările de scor similare – şi, pentru mine, într-o oarecare măsură, suspecte – n-au constituit chiar o raritate de-a lungul timpului.) Oricum, în următoarele săptămâni voi avea o viaţă de noapte intensă, lucru care se va reflecta şi aici, pe blog, foarte probabil dimpotrivă, printr-o direct (sau invers, că-s deja ca ăla din poză şi m-am zăpăcit!) proporţională absenţă! Paşte fericit!