Loading...
Bucureşti, România
E-mail: blogziar@yahoo.com

luni, 10 februarie 2014

COPILUL SPÂNZURAT ŞI CÂINELE TURBAT

Cu toate că nu sunt un mare fan al ceremoniilor de deschidere a Jocurilor Olimpice (şi cu atât mai puţin al celor de închidere, pe care le găsesc de-a dreptul deprimante), de la o vreme mă uit la ele, gândindu-mă că oricum nu mai am de suportat foarte multe de-a lungul vieţii mele, indiferent cât de spectaculos de lungă pentru un pământean ar putea fi.

Aşa se face că am urmărit-o şi pe cea de vineri seara, de la Soci, prilej cu care am fost revoltat o dată în plus de noua modă a copiilor spânzuraţi şi plimbaţi de-a lungul şi de-a latul arenei la mari înălţimi, care nu lipsesc de la ultimele ediţii. De data asta a fost rândul micuţei Lubov, pentru care trebuie să spun că am avut emoţii chiar mai mari decât de obicei, după ce am văzut episodul cu cercul olimpic neaprins, semn că accidente se pot întâmpla oricând.

Acum, e adevărat că nu sunt părinte, aşa că poate nu pricep eu cum e cu mândria de a-ţi vedea progenitura în centrul atenţiei întregului mapamond, ca să ai cu ce să dai peste nas oricui ţi-ar povesti despre faptele de vitejie ale propriei odrasle, care, pe lângă că e de-o frumuseţe fără seamăn, ştia să facă pe degetuţe socoteli matematice complicate, cu fracţii şi algoritmi, încă de la vârsta de trei săptămâni şi a spus pentru prima oară “mama” deja în a opta lună de sarcină, însă dacă aş fi fost, nu mi-aş fi lăsat copilul (şi cu atât mai puţin copila) în voia cablurilor şi scripeţilor. Ce mă miră cel mai tare e cum de nu se sesizeză niciun serviciu (internaţional) de asistenţă socială (de-alea care ne frecau nouă ridichea pentru jalea din orfelinate prin anii nouăzeci), în condiţiile în care, dacă în locul fetiţei ar fi fost atârnat un maidanez, pot să pariez sume importante de bani că săreau să protesteze vehement zeci de organizaţii pentru protecţia animalelor, başca animalul ăla de la Kamikaze care se bucura ca un dobitoc ce e, într-un editorial, că şi-a încheiat prematur socotelile cu viaţa Adrian Iovan, cel care cândva a fost acuzat că e oarecum posibil să fi împuşcat un câine care altfel ar mai fi sfâşiat vreun copil într-un parc. Or, un ţânc de şase-şapte anişori are, inclusiv din punct de vedere legal, cam tot atâta discernământ cât un patruped de aceeaşi vârstă, responsabili pentru ce (li) se întâmplă fiind părinţii, respectiv stăpânii. (Pentru evitarea oricăror interpretări greşite din partea cititorului, fac precizarea curajoasă că în general îmi sunt mai simpatici câinii decât copiii.)

În altă ordine de idei, dar tot referitor la ceremonia de la Soci, aş mai vrea doar să observ – cu subiectivismul pe deplin asumat al cuiva care nu detestă marea naţiune rusă mai mult decât pe oricare alta care a contribuit nemijlocit ca prima jumătate a propriei vieţi să fie trăită într-un regim dictatorial odios (sigur, dacă ar mai exista o alta!) – că indiferent ce au interpretat corurile alea ale lor acolo, de la imnul de stat la cel olimpic, mi-au sunat la fel de sinistru de parcă ar fi intonat cu patos un potpuriu de cântece patriotice, în frunte cu Internaţionala.

În plus şi în încheiere, aş vrea să mai adaug (ca să n-o fac într-un post-scriptum, cum am prostul obicei) – adresându-mă în special celor care s-au arătat scandalizaţi că multă lume cică ar căuta nod în papură jocurilor de la Soci, doar pentru că sunt organizate de ruşi – că eu unul, de-a lungul nenumăraţilor ani de când urmăresc competiţiile de schi alpin, am avut ocazia să văd curse amânate din tot felul de motive – ba că e prea multă zăpadă, ba că nu e destulă, ba că ninge, ba că plouă, ba că e prea frig, ba că e prea cald, ba că e ceaţă, ba că e vânt… – însă ieri a fost prima oară când mi-a fost dat să asist la amânarea unei probe de coborâre, preţ de un sfert de oră, în condiţii meteo perfecte, pe motiv de nod în papură că telefericul care aducea concurenţii la start a rămas înţepenit pe traseu, cu (o parte din) concurenţi cu tot! Şi asta se întâmpla abia în a doua zi de Olimpiadă.

Niciun comentariu: