Loading...
Bucureşti, România
E-mail: blogziar@yahoo.com

miercuri, 12 februarie 2014

UN MORT ŞI-O MOARTĂ…

…Comentează pentru TVR competiţiile de schi alpin de la Jocurile Olimpice! Aşa cum îndeobşte se ştie despre cadavre că preţ de câteva zile după deces continuă să le crească unghiile şi părul, ăştia doi continuă să (şi) vorbească, cu glas egal şi tărăgănat, despre nici nu prea ştiu ce – pentru că mi-e imposibil să mă concentrez asupra lor mai mult de trei secunde fără să înceapă să mi se lipească ochii de somn – indiferent de ceea ce se întâmplă pe pârtie.

Nu mai departe de azi-dimineaţă, de pildă, în cursa de coborâre feminină, franţuzoaica Marie Marchand-Arvier căzuse, destul de rău, de mai bine de jumătate de minut, timp în care echipele de salvare săpau de zor după ea prin plasele de protecţie, înainte ca răposaţii să se întrerupă din ceea ce părea a fi o amplă trecere în revistă a palmaresului victimei, începând cu primii săi paşi pe schiuri, făcuţi la vârsta de patru anişori. Asta ca să nu mai spun că un pic mai târziu, cu prilejul unei alte accidentări, deplângeau amarnic faptul că ticăloşii de organizatori ruşi nu luaseră victima de pe pârtia aia cu porţiuni aproape verticale, cu ajutorul unui snowmobil, ceea ce ar fi fost cu adevărat spectaculos şi inedit pentru mine, care n-am mai pomenit aşa ceva de când mă uit la competiţiile de gen din lumea bună. Probabil însă că aşa văzuseră ei că se procedează pe pârtia Bradul din Poiana Braşov, un fel de derdeluş ceva mai scurt şi mai puţin abrupt decât cel din Parcul Tineretului pe care mă dădeam cu punga în copilărie.

Sincer, dacă mi-ar fi spus cineva că voi ajunge să-i regret până şi pe cei doi papagali de la secţiunea în limba română a Eurosport, pe care din fericire nu i-am mai auzit de vreo doi ani, de când am posibilitatea de a seta în limba engleză şi Eurosport 2, aş fi zis că nu m-am făcut eu înţeles foarte bine când am scris, în repetate rânduri, (şi) despre ei. Prin comparaţie însă, pot spune cu mâna pe inimă că ăia par de nivelul lui Cristian Ţopescu.


P.S. Până să apuc să postez textul de mai sus, un cunoscut mi-a atras atenţia că individul care comentează cursele de schi s-a ocupat şi de cele de sanie, unde prestaţia sa a fost pe alocuri de-a dreptul electrizantă.

Ce-i drept, n-am verificat şi nici nu prea îmi vine să cred, însă dacă ar fi adevărat, asta n-ar face decât să confirme “teoria” mea: omul o fi sucombat în timpul uneia din transmisiunile de la sanie şi acum mai vorbeşte vreo două-trei zile, din inerţie, şi la cele de schi.

Niciun comentariu: